Siegfried Muresan: "Parlamentul European a început discuţiile privind acordul pentru redresarea economică"

A.P.
Fonduri Europene / 22 iulie 2020

Siegfried Mureşan

Siegfried Mureşan

Acordul pentru planul de relansare economică trebuie, mai departe, să fie verificat şi semnat de Parlamentul European şi de toate statele Uniunii Europene. Discuţiile în acest sens deja au început, încă de ieri, scrie Siegfried Mureşan într-o postare pe Facebook:

De îndată ce Consiliul European a ajuns la un acord pe bugetul Uniunii Europene pe următorii şapte ani, mingea a fost în terenul nostru, al Parlamentului European.

Astăzi dimineaţă, la ora 8.00, am început negocierile cu celelalte grupuri politice pentru o rezoluţie comună, pe care să o adoptăm joi, 23 iulie, în plenul Parlamentul European. Eu am negociat rezoluţia în numele Grupului PPE.

Vă anunţ că, după 17 ore de negocieri, am ajuns la un rezultat, iar joi Parlamentul European va avea o poziţie comună prin care dăm răspuns Consiliului European şi intrăm în negocierile finale.

Rezoluţia Parlamentului European va apăra toate câştigurile obţinute de preşedintele României în Consiliul European.

Rezoluţia este susţinută de principalele grupuri politice din Parlamentul European: de Grupul PPE, de Socialiştii Europeni, de RENEW şi de Grupul Verzilor, urmând a fi adoptată joi cu largă majoritate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tot la fezabilitate ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb