Siegfried Mureşan: Parlamentul European se opune tăierilor bugetare aprobate de Consiliul UE

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 19 iulie 2023

Sursa foto: Facebook / Council of the European Union

Sursa foto: Facebook / Council of the European Union

Parlamentul European nu acceptă tăierile bugetare prouse de reprezentanţii statelor membre în Consiliul UE, a afirmat, ieri, deputatul european Siegfried Mureşan (PPE/PNL), negociator-şef al Parlamentului pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024. El arată că a criticat în negocierile din cadrul trialogului care au demarat ieri decizia Consiliului de a propune noi tăieri bugetare care ar face ca bugetul UE să fie şi mai puţin capabil de a reacţiona în faţa unor noi situaţii neprevăzute.

"Poziţia mea, ca negociator-şef al Parlamentului European, este că bugetul UE de anul viitor are nevoie de creşteri de alocări, nu de tăieri. Tocmai de aceea, este prioritar să revizuim Cadrul Financiar Multianual 2021 - 2027, având la bază propunerea de revizuire înaintată de Comisie în 20 iunie 2023. Am reprezentat astăzi Parlamentul European la primele negocieri în format «trialog» cu Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană după publicarea Proiectului de buget al Uniunii Europene pentru 2024. Propunerea de buget, în valoare de aproximativ 190 de miliarde de euro, cuprinde fonduri suficiente pentru a finanţa priorităţile curente, tradiţionale, ale Uniunii, precum Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, din care România primeşte majoritatea fondurilor europene nerambursabile şi care vor fi foarte importante pentru ţara noastră anul următor", a declarat Siegfried Mureşan.

Deputatul european precizează că "proiectul de buget nu oferă suficiente fonduri pentru noile priorităţi ale Uniunii Europene, cauzate de războiul declanşat de Rusia la graniţele noastre, precum întărirea siguranţei în interiorul statelor membre, sprijinirea Ucrainei şi a Republicii Moldova şi întărirea economiei".

"În acelaşi timp, nu avem suficientă flexibilitate în buget pentru a reacţiona în situaţii neprevăzute, cum a fost cazul anul trecut, odată cu invazia Rusiei în Ucraina. Din acest motiv, am criticat în negocierile de astăzi decizia Consiliului de a propune noi tăieri bugetare care ar face ca Bugetul UE să fie şi mai puţin capabil de a reacţiona în faţa unor noi situaţii neprevăzute. Poziţia mea, ca negociator-şef al Parlamentului European, este că bugetul UE de anul viitor are nevoie de creşteri de alocări, nu de tăieri. Tocmai de aceea, este prioritar să revizuim Cadrul Financiar Multianual 2021 - 2027, având la bază propunerea de revizuire înaintată de Comisie în 20 iunie 2023", a arătat Siegfried Mureşan.

El a precizat că obiectivul său, în calitate de negociator-şef al Parlamentului European, ca revizuirea cadrului financiar multianual să aibă loc până la finalul anului curent, pentru ca bugetul pe 2024 să cuprindă toate resursele necesare pentru satisfacerea nevoilor cetăţenilor UE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8491
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9080
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.7350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb