SIF "Muntenia" a rezistat cel mai bine

Mihai IORDACHE
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 6 februarie 2009

A vorbi acum despre acţiuni care sunt bine apreciate la bursă este o impietate. Căci nu cred că se poate afirma aşa ceva despre vreun emitent. Singurele comparaţii se pot face despre cum au rezistat, mai bine sau mai rău, uraganului. Pentru că, de regulă, se spune că nu este bine să compari mere cu pere, mă limitez la o comparaţie între SIF-uri, care, din foarte multe puncte de vedere, se aseamănă. Ideea mi-a venit de la faptul că, în ultimele zile, cea mai scumpă acţiune dintre SIF-uri este SIF4 Muntenia. Aceasta nu s-a mai întâmplat din perioada 1999 - 2001, când acţiunile SIF4 aveau atât cea mai mare valoare a activului net pe acţiune, cât şi cea mai mare valoare de piaţă.

La lansare (n.r. atunci când s-a lansat prima valoare contabilă), SIF4 avea o valoare cu circa 43-45 % mai mare decât SIF1 şi SIF3, cu 104% mai mare decât SIF5 şi cu peste 180% mai mult decât SIF2, care suferea balastul avalizărilor Iacobov.

Ulterior, din cauza politicii greşite de transformare a dividendelor neridicate în acţiuni, numărul acţiunilor SIF4 a crescut cu peste 53%, fapt care a condus direct la diminuarea activului net pe acţiune, a profitului net şi implicit a dividendului pe acţiune şi a preţului de piaţă al acţiunilor SIF4 , comparativ cu celelalte. M-am documentat şi am aflat care au fost preţurile maxime istorice ale celor cinci SIF-uri. Acestea au fost, transformate în lei noi, astfel SIF1 - 4,38 lei, SIF2 - 4,01 lei, SIF 3 2,86 lei ( valoare după dublarea capitalului social ), SIF 4 - 2,39 lei şi SIF 5 - 4,96 lei. Despre activul net pe acţiune, documentarea mea este mai puţin completă, dar am luat alt reper, mijlocul lui decembrie 2007, când deja bursa intrase pe tobogan, fapt care a afectat atât preţul acţiunilor SIF, cât şi valoarea activului net pe acţiune. Atunci VUAN era la SIF1 de 3,7276 lei, iar preţul acţiunilor era de 3,60 lei. Pentru SIF2 valorile erau de 3,457 lei, respectiv 3,56 lei, la SIF3 de 2,514 şi 2,36 lei, la SIF4 de 2,7656 şi 2,39 lei, iar la SIF5 erau de 4,8630 respectiv 4,24 lei. Chiar dacă preţurile aveau scăderi între 15-20%, acestea erau totuşi destul de aproape de valoarea activului net.

Întorcându-ne în prezent, pe 4 februarie 2009, activul net pe acţiune mai reprezintă numai 26,3% faţă de decembrie 2007 la SIF 1, la SIF 2 - 51,18%, la SIF3, 46,3%, la SIF4 - 62,12% şi la SIF 5, 37,32%. În acelaşi timp, preţul acţiunilor reprezintă la SIF1 9,82% din maximul istoric şi 11,94% din preţul din decembrie 2007. La SIF2 valorile sunt de 9,35%, respectiv 10,53%, la SIF3, 7,87% şi 9,53%, la SIF4 -15,23% respectiv 19,25%, iar la SIF5, numai 8,6% respectiv 9,43%. În acelaşi timp constatăm că profiturile celor cinci SIF-uri sunt printre cele mai mari înregistrate vreodată. Dacă nu la toate, la majoritatea, şi categoric sunt mai mari decât cele din 2008.

Constatăm că cele mai afectate SIF-uri la valoarea calităţii portofoliului sunt SIF5, apoi, cam la fel, SIF1 şi 3, sub jumătate a scăzut SIF2 şi cel mai puţin afectat este SIF4, unde scăderea este sub 38%. Oarecum proporţional cu scăderea activului net s-a diminuat şi valoarea de piaţă a acţiunilor, deşi şi aici sunt diferenţe semnificative. Deşi SIF5 Oltenia continuă să aibă cea mai mare valoare a activului net pe acţiune, preţul este sub cel al SIF1 şi SIF4, care constatăm că are cea mai bună corelaţie a indicatorilor.

Referitor la SIF-uri, cred că asistăm la o acţiune concertată de denigrare, fiind vehiculată ideea că deşi au profituri mai mari ca anul financiar precedent nu ar avea resurse să acorde dividende. Cei care susţin asta sunt într-o mare eroare. Chiar dacă ar da dividende numai BCR şi BRD, SIF-urile ar colecta mai mulţi bani decât ar avea nevoie, chiar dacă ar acorda dividende la limita maximă din profitul net. Să nu uităm faptul că cele două bănci pomenite au cel mai mare profit din toată existenţa lor, că BRD are prin statut obligaţia de a repartiza pentru dividende 40% din profitul net, prevedere la care cele cinci SIF-uri nu au nicio raţiune de a renunţa, iar BRD, a acordat tradiţional 48-52 % din profitul net pentru fondul de dividende brute, adică în medie 40% din profitul net pentru dividende nete. În plus, cele cinci SIF-uri mai dispun de lichidităţi, fie sub formă de depozite, fie obligaţiuni. Desigur, nu toate la fel. Cel mai bine stă şi la acest capitol, desigur, SIF4 Muntenia. Într-un fel, prudenţa deseori exagerată şi inapetenţa pentru speculaţiile pe piaţa de capital, pentru care am criticat-o deseori, de data asta a prins foarte bine. În plus, trebuie să ţinem cont de un lucru foarte important. Cele cinci SIF-uri au o structură specială a acţionariatului. Au milioane de acţionari cu pachete rezultate din conversia dividendelor cuvenite perioadei 1992-1996 în acţiuni, fapt care face ca multe milioane de acţionari să aibă 6, 5, 8, 39 sau 10 acţiuni. Dividendele cuvenite acestora nu pot fi trimise prin poştă, întrucât taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor. Periodic, la trei ani, dividendele se prescriu şi se fac venit la societate. De aceea, între 15 şi 18% din dividende nu se plătesc la SIF 1, 2, 3, 5, iar la SIF4 circa 48 - 50% nu se plătesc şi sunt, anual, sursă de profit curent, acestea fiind venituri fără cost.

Privită astfel situaţia, se poate aprecia că acţiunile celor cinci SIF-uri ar trebui să fie cele mai căutate, şi în special cele ale SIF4, deşi obiectiv vorbind nu pot explica de ce acţiunile SIF5 sunt astfel depreciate. La SIF3, explicaţia o găsesc în de incertitudinea asupra valorii capitalului social şi, implicit, a numărului de acţiuni.

NOTĂ: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere. Întreaga responsabilitate privind conţinutul articolului revine autorului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb