SIF Oltenia şi-a lichidat participaţia la Zimtub Zimnicea

R.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 iunie 2008

Societatea de investiţii financiare SIF5 Oltenia (simbol SIF5) şi-a lichidat vineri participaţia deţinută la producătorul de ţevi de oţel Zimtub Zimnicea, listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), potrivit raportării remise de SIF Oltenia către BVB. SIF Oltenia a vândut un pachet de 1,261 milioane acţiuni Zimtub, reprezentând 26,13 la sută din capitalul social al companiei. Valoarea totală a tranzacţiei depăşeşte 4,201 milioane lei, iar tranzacţia se va deconta pe 2 iulie. Acţionarii Zimtub Zimnicea vor analiza, la începutul lunii iulie, majorarea capitalului social al companiei cu peste 24 milioane de lei, de la 12 milioane lei la 36,2 milioane lei, cu aport în numerar, prin emiterea unui număr de 9.655.648 acţiuni cu valoare nominală de 2,5 lei. Adunarea Generală Ordinară şi cea Extraordinară a Acţionarilor vor fi convocate pe 2 sau 3 iulie.

Acţionarii Zimtub Zimnicea estimează pentru acest an realizarea unui profit brut în valoare de 101.892 lei, în condiţiile unor venituri de 50,19 milioane lei şi ale unor cheltuieli de 50,08 milioane lei. Programul de investiţii este în valoare de 8,18 milioane lei. Anul trecut, compania a consemnat un profit brut în valoare de 132.842 lei la o cifră de afaceri de 29,27 milioane lei. Profitul net, în valoare de 92.054 lei, va fi repartizat pentru surse proprii de finanţare - 85.412 lei şi pentru rezerva legală - 6.642 lei. Printre acţionarii producătorului de ţevi din oţel mai figurează Interagro SRL - 8,24 la sută, Intergaz - 6,8 la sută şi persoane fizice. SIF Oltenia a mai raportat vineri şi vânzarea, printr-un contract de vânzare-cumpărare, a unui pachet de 55.008 acţiuni ale societăţii de construcţii CCCF Bucureşti, reprezentând 2,99 la sută din capitalul social. Suma încasată este de 1,815 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb