SIF-URILE ŞI FONDUL PROPRIETATEA/BURSA Greg Konieczny, Manager FP: "Fondul de Dezvoltare - punct de cotitură pentru procesul de listare a companiilor de stat"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2017

Greg Konieczny, Manager FP: "Fondul de Dezvoltare - punct de cotitură pentru procesul de listare a companiilor de stat"
  • document ataşat Structura Portofoliului
    apasă aici pentru a descărca.

    (Interviu cu domnul Greg Konieczny, manager FP)

    Reporter: Cum a fost anul 2016 pentru Fondul Proprietatea?

    Greg Konieczny: Per ansamblu, a fost un an bun pentru noi în ce priveşte performanţa fondului. Valoarea activului net (VAN) pe acţiune a crescut cu peste 7% şi, de asemenea, am avut un randament de aproape 5%, pe acţiuni şi GDR-uri, în lei, şi asta contează cel mai mult. Am realizat două tranzacţii mari. Prima a fost exitul de la Romgaz, care s-a dovedit corect. După ce am ieşit, compania a raportat un rezultat relativ slab şi a anunţat provocări legate de producţia în scădere, precum şi problemele cu ELCEN şi RADET. De asemenea, am vândut subsidiarele EON. Ultima tranzacţie mare a fost plasamentul privat de acţiuni Petrom (SNP). Uitându-ne la performanţa puternică de după a acţiunilor SNP, această ofertă s-a dovedit că a fost o decizie bună. Lichiditatea societăţii a crescut şi, în prezent, întruneşte condiţiile cerute companiilor pentru trecerea bursei la statutul de piaţă emergentă. De asemenea, dacă privim valoarea participaţiei noastre înainte de tranzacţie şi după, avem un randament de peste 10% din această tranzacţie. Considerăm că 2016 a mers foarte bine şi deja avem aşteptări bune de la noul an, în special pentru sectorul energiei - Petrom, Hidroelectrica.

    Reporter: Ce aşteptări aveţi pentru preţul petrolului, pentru că a avut un efect semnificativ asupra FP, în ultima perioadă?

    Greg Konieczny: Este foarte dificil să dai un pronostic precis în ce priveşte acest lucru. Suntem foarte optimişti, datorită situaţiei cererii şi ofertei pe piaţă, a discuţiilor asupra producţiei din cadrul OPEC, şi faptului că Rusia s-a alăturat acestor discuţii. Piaţa este aproape de echilibru şi aşteptările noastre sunt că preţul va creşte şi se va stabiliza în jur de 50-70 de dolari pe baril.

    Reporter: Ce aşteptări aveţi privind listarea Hidroelectrica odată cu venirea noului Guvern?

    Greg Konieczny: Noul Guvern este abia la început. Cred că noul Guvern intenţionează să facă această tranzacţie (n.r. listarea Hidroelectrica). Având în vedere situaţia actuală, ne putem aştepta la listarea Hidroelectrica în a doua jumătate a anului, poate în al treilea sau în al patrulea trimestru.

    Dar acest lucru depinde şi de angajamentul pentru IPO şi de pregătirea ofertei.

    Primii paşi cheie ar fi numirea noului board şi apoi ca acesta să selecteze echipa executivă. Fără board şi executiv, va fi foarte dificil să fie finalizată şi promovată această tranzacţie către investitorii internaţionali, ceea ce este o parte foarte importantă.

    De asemenea, foarte interesant este proiectul Guvernului să creeze Fondul Suveran de Dezvoltare. Acesta ar putea reprezenta un «game changer» (punct de cotitură) nu numai pentru Hidroelectrica, ci pentru tot procesul de listare a companiilor de stat, dar şi pentru piaţa de capital, pentru că va fi mai uşor să aduci mai multe IPO-uri.

    Reporter: Înţeleg că vedeţi cu ochi buni înfiinţarea acelui fond suveran. Dar, în programul de guvernare, nu este nimic prevăzut despre piaţa de capital sau despre vreo listare nouă.

    Greg Konieczny: Am văzut asta şi căutăm, în programul de guvernare, măcar un mic angajament (n.r. faţă de piaţa de capital). Cred că ideea, în acest moment, este crearea acestui fond. Noi sperăm ca, atunci când fondul va fi creat, una dintre primele sarcini sau proiecte ale Consiliului de Administraţie să fie să descopere o strategie pentru finanţarea lui. O cale pentru finanţarea lui ar fi IPO-uri pentru unele dintre societăţile din portofoliul lui sau vânzări de pachete suplimentare din societăţile care sunt deja listate.

    Sperăm ca atunci când Fondul va fi creat, una dintre primele sarcini ale noului Consiliu de Administraţie să fie stabilirea unui calendar pentru IPO-uri, şi, desigur, Hidroelectrica ar fi în mod clar cea mai importantă şi ar trebui să fie prima.

    Reporter: Cu privire la celelalte companii din portofoliu, aveţi vreo predicţie despre când s-ar putea întâmplă?

    Greg Konieczny: Cred că singurul IPO care s-ar putea întâmpla anul acesta ar fi Salrom pentru că am obţinut deja aprobarea guvernului, procesul va fi în mâinile noastre şi vom putea să executăm relativ uşor. Altfel, este foarte greu să aştepţi alte IPO-uri de la firmele controlate de stat, înainte de sfârşitul anului.

    Reporter: În ce stadiu sunt negocierile cu Electrica cu privire la vânzarea subsidiarelor?

    Greg Konieczny: Aş vrea să spun că îl salutăm pe noul CEO şi ne bucurăm să vedem o conduceere profesionistă la Electrica şi sperăm că vom reuşi să ajungem la o înţelegere de această dată. În afară de asta, nu vreau să comentez.

    Reporter: Speraţi să ajungeţi la un acord anul acesta?

    Greg Konieczny: Anul acesta înseamnă douăsprezece luni, cred că avem timp să ajungem la un acord, dacă există voinţă. Din partea noastră, există voinţă.

    Reporter: Care sunt intenţiile dumneavoastră în ce priveşte distribuirile de cash şi programele de răscumpărare anul acesta?

    Greg Konieczny: Pe scurt, strategia noastră nu s-a schimbat. Avem un volum mare de cash în bilanţul fondului, aşa că vom continua cu distribuţia de numerar, la sfârşitul lui martie, şi vom recomanda, de asemenea, o distribuţie anuală, care se va efectua la sfârşitul lui iunie, aşa cum a fost declarat în politica noastră, de cel puţin 5 bani pe acţiune. Vom continua, de asemenea, cu răscumpărările. Şi ofertele de răscumpărare sunt o posibilitate.

    Reporter: Aveţi vreo limită de timp, în ce priveşte aceste răscumpărări? Cât de departe vreţi să mergeţi cu ele? Există o îngrijorare permanentă că Fondul ar putea fi lichidat.

    Greg Konieczny: Cred că am arătat o serie de cifre care demonstrează că, după şase ani sub conducerea noastră, această lichidare a fost foarte, foarte lentă. Este vorba, de fapt, despre reducerea dimensiunii FP. Fondul este foarte mare în raport cu dimensiunea pieţei locale de capital, şi asta este principala provocare pe care o avem. Acesta afectează negativ şi discountul dintre preţul acţiunii.

    Suntem foarte hotărâţi să reducem acest discount şi un mod de a face asta este să continuăm cu distribuţiile de numerar şi cu răscumpărările, cu aducerea de noi investitori în Fond. Celălalt mod de a realiza asta este să aducem lichidate în portofoliu, prin IPO-uri. De aceea, Hidroelectrica este foarte importantă pentru că reprezintă cam 30% din activul net şi cam jumătate din valoarea portofoliului nelistat. Tot din această perspectivă, celălalt element pe care ne vom axa sunt companiile de distribuţie a electricităţii şi gazului. Discutăm cu Electrica, dar şi cu Engie şi Enel.

    Reporter: Peste cât timp credeţi că va face fondul noi investiţii?

    Greg Konieczny: Când discountul ajunge la un nivel suficient de redus încât să justifice realizarea de noi investiţii. Potenţialele randamente ar trebui să fie mai mari decât cele pe care le realizăm prin răscumpărări. La un discount de 30% la preţul acţiunilor, fiecare acţiune pe care o răscumpărăm aduce un randament de 40%. Este greu să obţii un asemenea randament cu orice altă investiţie nouă în momentul de faţă.

    Reporter: În afară de discuţii cu firmele de electricitate pentru vânzarea reţelelor de distribuţie, ce alte planuri aveţi anul acesta?

    Greg Konieczny: Vom continua desigur să lucrăm îndeaproape cu firmele din portofoliu pentru a le creşte valoarea şi asta am făcut de mai bine de şase ani. Vom continua eforturile de a promova fondul şi România pe pieţele internaţionale. Potenţialul upgrade la statutul de piaţă emergentă este important şi datorită celor două tranzacţii ale noastre încheiate anul trecut cu Petrom şi Romgaz. Aceste două societăţi întrunesc criteriile cerute pentru cele trei societăţi (lichididate şi free-float) pe care piaţa trebuie să le satisfacă pentru a trece la statutul de piaţă emergentă. A treia este Banca Transilvania, aşa că în sfârşit nu mai e doar un vis.

    Reporter: Fondul a fost implicat activ în administrarea societăţilor de stat din portofoliu. Acum sunteţi mulţumit sau încă mai există probleme în anumite societăţi?

    Greg Konieczny: Suntem destul de pretenţioşi aşa că probabil că n-o să fim niciodată mulţumiţi. Acesta este cazul acum. Am văzut progrese. Anul trecut, de exemplu, am văzut numiri potrivite în Consiliul de Administraţie şi în funcţia de CEO la Salrom. Dar exisă şi nevoia pentru mai multă acţiune, în cazul Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CE Oltenia. Ideea Consiliului curent de la SNN de a-şi extinde mandatul cu puţin timp înainte de alegeri şi înainte de timp nu ni s-a părut normală, ci de rea credinţă.

    Reporter: Ce evenimente credeţi că vor influenţa Fondul Proprietatea, anul acesta?

    Greg Konieczny: Pe plan intern, cele mai importante vor fi evident activităţile noului guvern, mai ales în ce priveşte piaţa de capital. Adevărata revelaţie ar putea fi Fondul Suveran, care va aduce o supraveghere cu un nivel mai ridicat de competenţă asupra companiilor de stat. Ar trebui să fie separată partea de politici şi cea de supraveghere, la nivelul ministerului. Ministerul ar trebui să aloce mai mult timp conceperii de politici şi strategii sectoriale, în timp ce gestiunea şi supravegherea de zi cu zi a companiilor de stat ar trebui să fie realizate prin alte metode.

    Opinia Cititorului ( 1 )

    1. Guvernul nu stie sa-si gestioneze ..activitatile curente...Ce Fond de Investitii...cand deja Guvernul ia 90 % din profit sub forma de dividente,de la acele societati care ar trebui sa faca parte din acel Fond ,In programul mde Guvernare au afirmat ca lasa la latitudinea societatilor din Fond sa faca investitii ,,

      Asa ca lasati-o "balta" cu minciunile Guvernului....ei au nevoie de bani pentru acoperirea "minciunilor nefondate " din campania electorala...Asa au castigat ei alegerile...Daca raman la Guvernare 4 ani sa fiti convinsi ca o sa "rada" totul din profiturile acestor companii..Sau daca se va infiinta acest fond..o sa aiba mai mult scopul de a "rade profitul" mai centralizat.... 

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Gala BURSA 2024
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    25 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9767
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
    Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    thediplomat.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb