Simona Miloş: "Noua formă a Codului insolvenţei mai are de suportat modificări"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 3 decembrie 2013

Simona Miloş: "Noua formă a Codului insolvenţei mai are de suportat modificări"

Guvernul a transmis Parlamentului Codul fără articolele neconstituţionale

Guvernul a transmis Parlamentului, de această dată sub forma unui proiect de lege, noul Cod al Insolvenţei, care nu mai prevede că procedura va fi aplicată retroactiv şi care nici nu mai include un paragraf distinct legat de insolvenţa în audio-vizual, potrivit Mediafax.

Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă, a declarat pentru ziarul BURSA: "Chiar dacă Guvernul a eliminat aplicarea retroactivă a Codului şi articolul care vizează audio-vizualul, adică strict prevederile pentru care ordonanţa de avizare a Codului a fost declarată neconstituţională, proiectul de act normativ trebuie să clarifice şi alte aspecte. De exemplu, ce lege se aplică procedurilor în derulare. Actuala lege a insolvenţei nu trebuie abrogată de viitorul Cod pentru că ea trebuie să funcţioneze pentru procedurile în derulare. De asemenea, trebuie clarificată perioada de reorganizare, care era scurtată la un an".

Domnia sa speră ca parlamentarii şi Ministerul Justiţiei să respecte recomandările FMI şi ale Băncii Mondiale, care nu au fost de acord cu scurtarea perioadei de reorganizare. Instituţiile financiare internaţionale s-au opus şi prevederilor proiectului de Cod, care permit executarea creanţelor curente din perioada insolvenţei, ne-a mai spus preşedintele Institutului Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă.

Proiectul de lege pentru aprobarea Codului Insolvenţei a fost înaintat Parlamentului în procedură de urgenţă, după ce, în luna octombrie, Curtea Constituţională (CC) a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului referitoare la ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind insolvenţa şi a constatat, totodată, că întreg actul normativ este neconstituţional.

Iniţial, Guvernul a promovat Codul Insolvenţei printr-o ordonanţă de urgenţă, hotărând că noile prevederi vor fi aplicate din 25 octombrie inclusiv procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare.

Aceeaşi ordonanţă includea un paragraf distinct legat de domeniul audio-vizualului şi care prevedea că, în cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare, se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Aceste două prevederi au fost însă contestate de Avocatul Poporului, iar judecătorii CC au admis excepţia de neconstituţionalitate şi, mai mult, au constatat că întreaga ordonanţă este neconstituţională, Guvernul fiind astfel obligat să propună un nou proiect, promovat acum ca lege, nu ca ordonanţă de urgenţă.

Decizia Curţii Constituţionale a fost criticată de premierul Victor Ponta, care a acuzat instituţia că sprijină evaziunea fiscală şi nu lasă Guvernul să combată acest fenomen, el afirmând despre actuala lege a insolvenţei că încurajează companiile să nu plătească taxele.

Practicienii în insolvenţă, alături de alţi specialişti din piaţă, au demarat noi dezbateri pentru conturarea unei legi în domeniu, după ce Ordonanţa privind procedurile de insolvenţă a fost declarată neconstituţională.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb