Simtel finalizează cea mai mare centrală electrică fotovoltaică instalată pe acoperişul unei singure clădiri din România

F.D.
Piaţa de Capital / 21 decembrie 2023

Simtel finalizează cea mai mare centrală electrică fotovoltaică instalată pe acoperişul unei singure clădiri din România

Simtel, afacere românească de inginerie şi tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, anunţă finalizarea celei mai mari centrale electrice fotovoltaice instalate pe acoperişul unei singure clădiri din România şi anume centrul logistic Dedeman Turda. Acesta este un proiect realizat de Simtel pentru Grunman Energy, companie ce face parte din Pavăl Holding şi care a fost creată cu scopul de a produce energie prin intermediul centralelor electrice fotovoltaice instalate pe acoperişurile a cinci centre logistice Dedeman din ţară, conform unui comunicat de presă al companiei.

"Suntem bucuroşi că, împreună cu Grunman Energy, am pus în funcţiune cea mai mare centrală electrică fotovoltaică instalată pe o singură clădire din România. Acest proiect ambiţios a fost finalizat într-un timp record de doar şapte luni, demonstrând expertiza şi eficienţa echipei noastre. Le mulţumim partenerilor din cadrul Grunman Energy pentru încrederea acordată şi pentru faptul că sunt un partener pe termen lung în promovarea şi implementarea soluţiilor de energie regenerabilă la nivel naţional. Proiectele pe care le realizăm împreună vizează protejarea mediului înconjurător şi promovarea unei economii verzi şi durabile, prin reducerea emisiilor de carbon în atmosferă şi consolidarea independenţei energetice a României", a declarat Ana Nedea, Director Strategie şi Dezvoltare de Business în cadrul Simtel.

Centrala electrică fotovoltaică este instalată pe acoperişul centrului logistic al Dedeman din Turda şi are o putere instalată de aproximativ 4,1 MWp prin intermediul a circa 10.000 de panouri fotovoltaice, care se întind pe o suprafaţă de 40.000 mp. Energia produsă anual de către centrală va fi de peste 4.500 MWh şi va diminua emisiile de dioxid de carbon cu peste 2.100 tone pe an.

"Este o mare satisfacţie pentru noi să finalizăm acest proiect important înainte de încheierea anului şi să marcăm astfel tranziţia noastră către a fi producători de energie electrică verde. Această iniţiativă reprezintă un pas semnificativ în direcţia consolidării independenţei energetice a României, respectând totodată natura şi resursele pe care aceasta ni le pune la dispoziţie. Ne exprimăm recunoştinţa faţă de echipa Simtel pentru profesionalismul şi eficienţa de care au dat dovadă în implementarea acestui proiect de amploare", a declarat Cătălin Moisă, Director Executiv Grunman Energy.

Proiectul din Turda este conceput pentru a furniza energie în reţeaua naţională de transport de energie electrică. Astfel, în urma punerii în funcţiune a centralei electrice fotovoltaice, Grunman Energy va deveni în mod oficial producător de energie electrică. Compania are în plan ca pe parcursul următorilor doi ani să instaleze centrale electrice fotovoltaice pe acoperişurile celorlalte centre logistice din ţară ale Dedeman, cu sprijinul Simtel.

Pe lângă instalarea şi punerea în funcţiune a centralelor electrice fotovoltaice în cadrul proiectelor pentru Grunman Energy, Simtel va fi, de asemenea, responsabilă de mentenanţa panourilor fotovoltaice. Procesul de mentenanţă presupune monitorizare online, remedieri corective de orice tip şi revizii anuale pentru a preveni apariţia oricăror alte potenţiale situaţii neplăcute în viitor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb