SC "Construcţii Feroviare Moldova" SA a înregistrat anul trecut pierderi de 6.034.905 lei, peste 5,9 milioane lei din acestea provenind din activitatea de exploatare. Comparativ cu anul anterior, însă, volumul pierderilor s-a diminuat simţitor, cu aproape 11 milioane de lei, de la un nivel de 16.946.015 lei înregistrat la finalul anului 2005. În acelaşi timp, însă, şi cifra de afaceri a scăzut, ajungând la 11.651.351 lei, cu 29,51% mai redusă decât cea din anul anterior, din cauza diminuării veniturilor din producţie. Indicele de realizare a veniturilor comparativ cu prognoza din bugetul de venituri şi cheltuieli a fost de 74,60%, conducerea societăţii punând această situaţie pe seama unui cumul de factori: penuria efectivă de lucrări de pe piaţă, diminuarea lucrărilor solicitate de Regionala CFR, valoarea cheltuielilor salariale efectuate pe parcursul anului, costurile mari de exploatare privitoare la mijloacele auto şi utilaje, imposibilitatea participării la licitaţii decât în regim de subantreprenor, din cauza datoriilor existente faţă de Bugete, susţinerea aproximativ a tuturor cheltuielilor printr-o singură lucrare de anvergură (în subantrepriză pentru EXPANET TRADING Bucureşti) ş.a.
Autentificare Abonaţi
Toţi cititorii ziarului BURSA au primit Gratuit ABONAMENT ca să poată avea acces la ziarul print.
Utilizator: cititorParola: bursa