Slăbiciunea leului - un nou record pe 2011

VIVIANI MIRICA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 22 noiembrie 2011

Slăbiciunea leului - un nou record pe 2011
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Leul s-a depreciat ieri faţă de euro cu 0,02%, cursul ajungând până la nivelul de 4,3608 lei/euro, ceea ce reprezintă un nou maxim al anului 2011, în creştere cu 0,10 bani faţă de vineri, când euro era cotat la 4,3598 lei. O rată superioară celei de ieri a fost afişată de BNR în urmă cu 17 luni, pe 30 iunie 2010, când Banca Centrală a anunţat un curs de 4,3688 lei/euro.

    Analiştii spun că deprecierea monedei naţionale de ieri nu este foarte mare, fiind în ton cu scăderea monedelor din regiune. Pe de altă parte, agenţia de rating "Fitch" a spus că agravarea crizei din zona euro ar putea obliga băncile din regiune să reducă finanţarea subsidiarelor din Europa emergentă, iar inversarea fluxului de fonduri va reduce creditarea şi va încetini creşterea economică în multe ţări din regiune.

    Analistul în macroeconomie Daniel Ionescu este de părere că este foar-te posibil ca băncile comerciale să fi cumparat euro ca să repatrieze o parte din capitalurile investite în ţara noastră. În caz de forţă majoră, BNR va tempera deprecierea leului, a mai spus Daniel Ionescu, adăugând: "Nu ştim precis dacă deprecierea leului indică sau nu un atac speculativ. Este cam devreme pentru atacuri speculative, motiv pentru care cred că deprecierea leului este un efect al crizei actuale, iar noi suntem într-o situaţie destul de delicată. România are o datorie externă importantă, din care datoria pe termen scurt nu iartă şi trebuie plătită în timp util. Creditele sunt scumpe şi se vor scumpi în continuare, pentru că, în opinia mea, economia României nu merge bine".

    "Deocamdată, comentariile despre un posibil atac asupra monedei naţionale nu pot fi decât speculaţii", a conchis Daniel Ionescu.

    Melania Hăncilă, "Volksbank": Deprecierea leului, rezultatul aşteptărilor de reducere a expunerii băncilor-mamă

    Melania Hăncilă, economistul-şef al "Volksbank", este de părere că deprecierea leului are loc pe fondul incertitudinii globale şi a aşteptărilor de reducere a expunerii băncilor-mamă pe România.

    Domnia sa subliniază: "Se reacţionează doar pe aşteptări, nu înseamnă că deja s-a repatriat euro către băncile-mamă". Melania Hăncilă a adus în discuţie raportul de ieri al Fitch potrivit căruia băncile ar putea să-şi reducă finanţarea subsidiarelor din Europa emergentă. Economistul "Volksbank" a adăugat că şi alte valute din regiune se depreciază: "Forintul o duce ceva mai bine, pentru că Ungaria este în discuţii cu FMI, dar zlotul şi coroana cehească s-au devalorizat din nou".

    În opinia sa, probabil BNR a intervenit discret pe piaţă în ultimele zile. "Ieri, nu s-a întâmplat nimic deosebit. Trendul (de depreciere a leului-nr.red) este de câteva zile".

    Vlad Muscalu, ING: Nu vedem o mişcare deosebit de puternică a cursului

    Vlad Muscalu, economistul ING Bank, spune că devalorizarea uşoară a leului faţă de ultimele săptămâni nu indică o mişcare deosebit de puternică pe piaţă. "Nu a fost cea mai bună zi pentru monedele din regiune, dar nici nu s-a întâmplat ceva deosebit. Am văzut deprecieri mult mai ample", arată reprezentantul ING Bank.

    În opinia analistului ING, faptul că se vorbeşte despre recesiune la nivelul zonei euro indică probleme şi pentru ţara noastră, care s-a bazat foarte mult pe exporturi. La aceste tensiuni se adaugă decizia autorităţilor europene de a majora capitalizarea pentru băncile din zona euro.

    Vlad Muscalu afirmă: "Poate că cei care aveau investiţii aici (în România-n. red) şi le reduc. Am văzut o scădere a deţinerilor nerezidenţilor de titluri de stat, pe parcursul trimestrului al treilea, şi e posibil ca acest fenomen să fi continuat şi dupa aceea. Cei care poate până acum mizau pe active în moneda naţională îşi reduc aceste expuneri".

    Euro continuă să scadă faţă de dolar

    Euro s-a depreciat ieri, în raport cu dolarul, pe pieţele externe, după ce, duminică, opoziţia din Spania a câştigat alegerile parlamentare din ţară, ceea ce înseamnă că încă un guvern din zona euro va fi înlăturat în contextul crizei datoriilor suverane.

    Moneda unică a avut un curs de 1,3457 dolari la ora 10.02, pe piaţa din New York, cu 0,5% mai mic decât în ultima zi a săptămânii trecute.

    De menţionat că randamentul obligaţiunilor spaniole a continuat să crească ieri, în pofida rezultatului alegerilor din ţară. Randamentul titlurilor cu maturitatea la zece ani a crescut cu 19 puncte de bază, la 6,54%, conform FactSet Research.

    La rândul său, randamentul obligaţiunilor italiene pe zece ani a crescut cu 11 puncte de bază, la 6,66%.

    Şi randamentul titlurilor franceze cu scadenţa la zece ani a urcat cu 0,04 puncte procentuale în prima parte a zilei, la 3,50%, după ce agenţia de evaluare Moody's Investors Service a avertizat că ratingul de top al ţării ("AAA") este ameninţat de costurile mari de finanţare ale acestui stat. Ulterior, randamentul obligaţiunilor franceze s-a mai redus, ajungând la 3,37%.

    Banca de investiţii "Credit Suisse" anticipează că randamentele obligaţiunilor spaniole şi italiene ar putea atinge pentru scurt timp 9%, iar Franţa şi Germania ar putea încheia un acord major de uniune fiscală, astfel că zona euro intră în "ultimele sale zile în forma actuală".

    "Soarta euro este pe cale să fie decisă", potrivit unei note a analiştilor băncii elveţiene, care cred că dezmembrarea zonei euro nu este foarte probabilă.

    În opinia celor de la "Credit Suisse", lipsa unui plan credibil de uniune fiscala şi politică a subminat încrederea investitorilor în obligaţiunile suverane din zona euro, fiind necesare măsuri drastice pentru prevenirea îngheţării fiecărei pieţe de obligaţiuni din regiune. (A.V.)

    Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat, ieri, că şi-a accelerat achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale săptămâna trecută, pe măsură ce criza datoriilor din zona euro s-a agravat, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

    BCE a precizat că, în săptămâna 14-18 noiembrie, a achiziţionat obligaţiuni guvernamentale în valoare de 7,99 miliarde de euro, dublu faţă de achiziţiile de 4,48 miliarde de euro efectuate în săptămâna anterioară.

    BCE nu a precizat ce obligaţiuni guvernamentale a cumpărat, însă analiştii sunt de părere că majoritatea achiziţiilor de săptămâna trecută au constat în obligaţiuni guvernamentale spaniole şi italiene.

    În total, până în prezent, achiziţiile de obligaţiuni de stat ale BCE se ridică la 194,5 miliarde de euro.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    23 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9759
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb