SNMF:  Înrobirea medicilor de familie cu pedepse nu va salva vieţi

J.P.
Miscellanea / 25 octombrie 2020

Înrobirea medicilor de familie cu pedepse nu va salva vieţi

Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) transmite autorităţilor că medicii acestei ramuri vor fi în continuare alături de pacienţii lor, iar "înrobirea (...) cu contracte obligatorii şi pedepse nu va salva nici sistemul şi nici vieţi omeneşti", medicii de familie având nevoie de resurse suplimentare, "dar mai ales de respect", conform Agerpres.

Într-un comunicat transmis duminică, medicii de familie afirmă că îi vor consulta "la distanţă" pe pacienţii infectaţi cu COVID-19 "fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS CoV-2".

"SNMF constată cu indignare că există o nouă 'tradiţie', cel puţin imorală dacă nu şi ilegală, cea a emiterii de acte normative care privesc sistemul medical (medici şi pacienţi) fără consultare cu practicienii sau cu reprezentanţii pacienţilor. În acest context se încadrează şi recenta OUG 180/2020 care prevede că bolnavii COVID-19 asimptomatici sau cu forme uşoare de boală rămân la domiciliu, fără o evaluare iniţială prin investigaţii de laborator sau imagistice. Actul normativ utilizează noţiuni punitive şi imperative ca 'penalizare' sau 'obligaţie' - ilegală, de altfel - şi nu stipulează nimic care să clarifice proceduri de testare şi de îngrijire, de atitudine în faţa pacientului asimptomatic cu comorbidităţi semnificative sau a pacientului care refuză testarea. Singurii vinovaţi pentru tot ce s-ar putea petrece vor fi medicul şi eventual pacientul", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, actul normativ menţionat este "aproape fără conţinut" şi reprezintă "dovada lipsei de consideraţie faţă de un sfert dintre medicii din România şi pacienţii lor".

Medicii de familie apreciază că ţara se află "într-o reală, dar nedeclarată oficial, stare de urgenţă".

"Ignoraţi voit de autorităţi în ultima jumătate de an, medicii de familie sunt redescoperiţi doar pentru a fi împovăraţi cu noi responsabilităţi birocratice şi pedepse atunci când sistemul nu mai face faţă. Înrobirea medicilor de familie cu contracte obligatorii şi pedepse nu va salva nici sistemul şi nici vieţi omeneşti. Ba dimpotrivă! Vrem să asigurăm populaţia că noi, medicii de familie, la fel ca toţi ceilalţi profesionişti din sănătate, vom fi în continuare alături de toţi pacienţii noştri şi îi vom îngriji cu toate resursele şi capacitatea noastră, aşa cum am făcut de la începutul pandemiei", adaugă sursa amintită.

Referindu-se în continuare la relaţia cu pacienţii, reprezentanţii medicilor de familie susţin că ei cunosc mult mai bine sistemul decât "politicienii şi funcţionarii din birouri", de aceea vor găsi soluţii şi în situaţia actuală.

"Vom utiliza consultaţia la distanţă şi vom îngriji astfel pacienţii cu COVID-19 fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS CoV-2 şi care în continuare au nevoie de ajutorul nostru, mai ales în contextul actual al reducerii semnificative a accesului la alte servicii medicale. Pentru ca da, atât cei infectaţi şi contacţii lor cât şi contacţii contacţilor sau cei care au auzit de SARS-CoV-2 doar la televizor au nevoie de noi! Vom găsi soluţii pe care decidenţii încă nu le-au identificat pentru că, în relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii şi funcţionarii din birouri şi vom continua sa ne îndeplinim menirea, protejarea pacientului şi a comunităţii. (...) Avem nevoie de resurse suplimentare dar avem nevoie, mai ales, de respect şi colaborare din partea autorităţilor!", precizează comunicatul SNMF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb