Socar vrea să majoreze capitalul companiei din România cu 35 de milioane de euro

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 15 ianuarie 2014

Grupul Socar a preluat integral compania "Socar Petroleum" din România şi intenţionează să îi majoreze capitalul social cu 35 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.

Grupul azer din care face parte Socar anunţă că a achiziţionat de la de soţii Iulian şi Doina Berescu restul de 10% din acţiunile Socar Petroleum.

Hamza Karimov, CEO Socar România, a declarat: "Tranzacţia face parte din demersul strategic al companiei noastre de a-şi consolida poziţia pe piaţa din România".

Socar a pătruns pe piaţa naţională în anul 2011 prin preluarea a 90% din acţiunile societăţii botoşănene Romtranspetrol, deţinută de soţii Iulian şi Doina Berescu. Compania a ajuns în decembrie 2013 la un număr de 22 de staţii de alimentare la nivel naţional.

În plan internaţional, compania SOCAR deţine reprezentanţe în Georgia, Turcia, România, Austria, Elveţia, Kazakhstan, Marea Britanie, Iran, Germania şi Ucraina, precum şi filiale în Grecia, Elveţia, Singapore, Vietnam, Nigeria şi altele.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb