SOLIDARITATE LA BINE ŞI LA RĂU ÎN PLEN Băsescu şi DNA numără bilele lui Mitrea şi Năstase

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 14 august 2008

Băsescu şi DNA numără bilele lui Mitrea şi Năstase

Teama de audieri: Mitrea nu s-a prezetant, iar Năstase n-a votat

Surprize la Senat

Miron Mitrea demisionează din Parlament

Miron Mitrea a anunţat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă că a luat act de votul deputaţilor împotriva unui dosar politic, şi că îşi va prezenta demisia din Legislativ. "Aşa cum am spus încă din luna iunie, dacă votul din plenul Camerei Deputaţilor va fi unul împotriva urmăririi mele penale, voi demisiona din Parlament", a spus Mitrea, care şi-a justificat decizia prin faptul că dorea să-şi demonstreze nevinovăţia în faţa procurorilor. Deputatul a mai precizat că va lua această decizie odată cu începerea sesiunii parlamentare din toamnă.

Parlamentarii au votat, ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a Camerei Deputaţilor, pentru neînceperea urmăririi penale în cazurile lui Miron Mitrea şi Adrian Năstase.

Dintr-un total de 326 deputaţi, la audierile celor doi s-au prezentat doar 278 de demnitari, care s-au încumetat să-şi întrerupă vacanţa.

Pentru Adrian Năstase s-au înregistrat 150 de voturi împotriva începerii urmăririi penale, 120 pentru, doar şase voturi fiind declarate nule.

Deşi a fost prezent la sesiunea extraordinară a Camerei, Năstase a asistat pasiv la voturile colegilor de plen şi nu şi-a exprimat dreptul la vot.

Lucrurile au stat "pe dos" în cazul lui Mitrea, unde 160 de deputaţi au votat pentru începerea urmării penale, doar 115 deputaţi pronunţându-se împotriva declanşării procedurii de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Votul de ieri al deputaţilor confirmă zvonurile din ultima perioadă, potrivit cărora avem un Parlament plictisit, fără chef să-şi întrerupă vacanţa şi care dă dovadă de solidaritate la bine şi la rău. Nici măcar Miron Mitrea nu s-a obosit să participe la audierea sa.

Astfel, rapoartele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor privind avizarea începerii urmăririi penale în cazurile Miron Mitrea şi Adrian Năstase au fost respinse, întrucât aveau nevoie de votul a două treimi din numărul total al deputaţilor, respectiv 218.

Drept urmare, Ioan Munteanu, secretarul general al Camerei Deputaţilor, a anunţat că, în cazul celor doi nu se poate continua urmărirea penală, decizia fiind confirmată şi de către DNA.

"Respectivele dosare sunt blocate, anchetele sunt oprite, din cauză că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru continuarea lor", a precizat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.

Pentru Năstase şi Mitrea, la cererea preşedintelui Traian Băsescu, DNA ceruse Camerei Deputaţilor aviz pentru începerea urmării penale, una din acuzaţiile formulate fiind luarea de mită.

Totodată, şedinţa extraordinară a avut loc după ce, la 30 iulie, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a reunit pentru a discuta solicitarea preşedintelui Traian Băsescu pentru convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare "pentru remedierea deficienţelor invocate de Raportul pe Justiţie privind România".

Năstase a afirmat, pe blogul său, că votul deputaţilor a fost "unul politic, la un dosar politic".

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a apreciat votul deputaţilor drept unul politic şi a precizat că decizia de ieri nu este una bună pentru funcţionarea Justiţiei şi pentru raporturile dintre puteri.

Cu totul alta a fost situaţia la Senat. În Camera superioară a Legislativului, senatorii jurişti au anunţat că sunt de acord cu începerea urmăririi penale în cazul ministrului Muncii, Paul Păcuraru, şi a fostului ministru al Economiei, conservatorul Codruţ Şereş. Preşedintele comisiei juridice din Senat, Norica Nicolai, a precizat că senatorii jurişti au întocmit cele trei rapoarte solicitate de către Parchetul General şi DNA - două pe numele conservatorului Şereş şi unul pentru Păcuraru.

Acestea vor fi depuse la Biroul Permanent, care urmează să ia, luni, decizia convocării unei sesiuni extraordinare în care să se supună plenului rapoartele întocmite de comisie. Între timp parlamentarii se întroc în vacanţă. Rămâne de văzut cum se întorc luni la audieri.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. rusine sa le fie...macar puteau sa dea un exemplu de demnitate. atata timp cat toate partidele au uscaciuni era si normal sa se intample asa. inca odata RUSINE! iar referitor la nastase sau mitrea...lor li se putea imputa multe..nu gaselnite de genu termopane sau casa renovata. mie sila de cei care ne conduc

    Domnule Catalin Deac, de ce acest titlu? Pe mine ca om de rand (considerat de alesi ca deosebit de incult si prost) ma intereseaza, de ce unii sunt fara lege in fata legii. Ce astfel de exemple sunt in UE, cazul Berlusconi este cu totul altceva

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb