Soluţia de pace a lui Donald Trump

Mai e mult până departe? Şi da, şi nu. Donald Trump s-a angajat şi a insistat de câteva ori asupra acestui angajament ca de îndată după ce preia mandatul, depunând jurământul pentru Casa Albă, deci după 20 ianuarie 2025, să medieze o soluţie de pace în războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. În acest scop, s-a consultat cu experţi militari şi financiari şi a purtat primele dialoguri, pentru moment telefonice, cu Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. Se va ajunge sau nu la un acord?

Fără să-şi permită să-l ia peste picior, Vladimir Putin se arată circumspect sau chiar sceptic, trasând totuşi două linii roşii peste care anunţă că este decis să nu treacă. El doreşte o garanţie din partea statelor NATO că, în următorii 20 de ani, Ucraina nu va fi primită în organizaţie. În acelaşi timp, solicită ca Federaţia Rusă să păstreze teritoriile pe care le-a cucerit, admiţând scenariul conform căruia acestea să fie transformate într-o zonă demilitarizată. Zone de conflict îngheţat. În pregătirea momentului extrem de important al tratativelor directe, moderate de Statele Unite, într-o măsură, iar întră-o altă măsură, tratative perfectate chiar cu Statele Unite, Vladimir Putin intensifică la maximum ofensiva împotriva Ucrainei, bombardându-i masiv capitala, încercând în prag de iarnă să distrugă şi cea mai rămas în picioare din facilităţile energetice şi încercând o străpungere semnificată pe linia Kursk, unde sunt dislocate forţe militare importante, inclusiv formaţiuni de luptă nord-coreene, numărând în prezent peste 11.000 de militari.

Volodimir Zelenski înţelege orice formulă de realizare a unui tratat de pace numai şi numai cu condiţia ca Federaţia Rusă să se retragă din teritoriile cucerite, inclusiv din cele anexate în baza unor referendumuri, adjudecate de Parlamentul de la Moscova, iar în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la NATO printr-o procedură simplificată, continuă să facă presiuni asupra statelor membre. De la Washington este luat peste picior, desigur în mod cordial, de Elon Musk, care a devenit un fel de eminenţă cenuşie a lui Donald Trump şi în această calitatea participat şi nu doar a asistat la convorbirea telefonică a acestuia cu Volodimir Zelenski. Ironic, şi-a manifestat uimirea că în primele cinci minute ale conversaţiei liderul de la Kiev a omis să solicite un miliard de dolari. Donald Trump Jr. face o declaraţie ceva mai incisivă, în sensul că Volodimir Zelenski mai are un timp foarte scurt, pe care îl numără în zile, până când mai primeşte "indemnizaţia de întreţinere". Dar iată că o mai primeşte. Pentru că, pe ultima sută de metri, Joe Biden a decis ca ultimele 6 miliarde angajate faţă de Ucraina să-i fie rapid livrate lui Zelenski.

Bătălia pe această temă se ascute şi în ceea ce priveşte forţele armate ale Statelor Unite, în cazul cărora, chestionat de presă, secretarul Apărării îşi exprimă convingerea că Pentagonul ştie ce are de făcut, că dispune de o armată de jurişti cu experienţă, iar dispoziţiile de la Casa Albă date de noua administraţie vor fi respectate în măsura în care sunt legale. Acest accent pus pe legalitate sugerează că generalii Pentagonului ar putea fi dispuşi în viitor să nu respecte dispoziţiile lui Trump, dacă constată că ele nu sunt în concordanţă cu Constituţia şi cu alte acte normative. Secretarul Apărării omite însă să enunţe un principiu cât se poate de solid şi anume că nu generalii şi nu consilierii juridici ai acestora decid ceea ce este legal sau nu, ci doar curţile cu juri ale unor instanţe de judecată.

Realitatea este că cetăţenii americani preocupaţi de veniturile lor, de starea economică a ţării, nu se arată dispuşi să cheltuie în continuare bani pentru a ajuta Ucraina în războiul de apărare pe care îl poartă împotriva Federaţiei Ruse. De altfel, pentru cei mai mulţi dintre ei, Ucraina este foarte departe, reprezentând o nebuloasă, pe care unii nici măcar nu o identifică pe harta lumii. Dacă luăm drept punct de reper angajamentele economice ale lui Trump, precum şi mecanismul pe care l-a conceput pentru a dinamiza economia, putem porni de la premisa că bani vor fi, respectiv sute şi sute de miliarde care vor ajunge pe diverse căi în Trezoreria Statelor Unite. Conform lui Trump, importurile de mărfuri vor fi astfel taxate, încât producătorii din lumea întreagă, în primul rând cei din China, dar şi producătorii din statele Uniunii Europene, pentru a realiza câştiguri mai mari, vor fi dispuşi să investească în realizarea unor obiective industriale pe teritoriul Statelor Unite, oferind astfel numeroase locuri de muncă pentru cei care astăzi sunt încă şomeri. Este un plan care face sens şi care, în ultimă instanţă, va crea premisele pentru ca o uriaşă masă de întreţinuţi ai statului, până la urmă de întreţinuţi ai celor care muncesc şi realizează venituri, să lărgească masa salarială, devenind din întreţinuţi şi asistaţi sociali contribuabili ai statului.

Revenind la tema acestui editorial, mă grăbesc să trag concluzia că în ceea ce priveşte prima condiţie, cea mai importantă, pusă de Vladimir Putin, prin care Ucraina nu devine stat NATO în următorii 20 de ani, aceasta este pe deplin realizabilă şi stă realmente în pixul lui Donald Trump. Nu numai pentru că o asemenea decizie nu poate fi adoptată decât printr-un vot unanim ci şi sau mai ales fiindcă Statele Unite sunt principalul contributor NATO, iar cine plăteşte alege muzica. Şi apoi la masa negocierilor poate că acest termen va putea fi scurtat. Deşi, dintr-o altă perspectivă, e imposibil să ne imaginăm că Ucraina va îndeplini în următorii ani multiplele criterii necesare pentru admiterea ei în NATO, unul dintre acestea fiind tratatele de bună vecinătate. Din perspectiva Kremlinului, această pretenţie este perfect justificată. Când Moscova a admis reunificarea celor două Germanii, a obţinut în prealabil o serie de garanţii, între acestea fiind neextinderea NATO în zone limitrofe Uniunii Sovietice. Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, iar Ucraina s-a transformat din republică sovietică în stat de sine stătător, marii jucători ai lumii au convenit că arsenalul nuclear existent pe teritoriul Ucrainei să fie trimis în tânăra Federaţie Rusă, ca Ucraina să-şi păstreze pe termen nelimitat neutralitatea, deci să nu devină stat NATO, Rusia urmând să garanteze în aceste condiţii independenţa noului stat. Nici din acest punct de vedere partenerii de negociere şi de dialog ai Rusiei nu şi-au îndeplinit angajamentele. Înaintea summit-ului de la Bucureşti, lui Vladimir Putin i se garanta neextinderea NATO. La summit-ul de la Bucureşti, la care a participat ca invitat şi liderul rus, reprezentantul Statelor Unite a declarat pe neaşteptate, chiar în timpul mesei festive, că există intenţia fermă ca două noi state, Ucraina şi Georgia, să fie admise în viitor în NATO.

Există o categorie în dreptul internaţional prin care operaţiunile militare, altele decât războiul, pot fi legitimate. Fără ca statul care organizează asemenea operaţiuni militare speciale să poată fi taxat drept agresor. De la această logică a plecat Vladimir Putin atunci când a definit agresiunea împotriva Ucrainei drept operaţiune militară specială. Am insistat asupra acestor aspecte, pentru a încerca să ne lămurim în ce măsură, până la un punct, pretenţiile lui Putin legate de extinderea NATO în Ucraina se justifică. Se justifică pe deplin. Cu atât mai mult cu cât din perspectiva extinderii NATO războiul declanşat de Putin s-a întors împotriva Federaţiei Ruse, care acum, prin admiterea altor state în organizaţia politică şi militară, se vede mult mai asediată decât a fost vreodată în trecut.

Cât priveşte teritoriile deja cucerite, reprezentând 30-40% din teritoriul statului ucrainean, aici discuţia şi disputa este mult mai amplă. Iar lui Donald Trump îi va fi mult mai greu să identifice un numitor comun cu Vladimir Putin, fără a umili iremediabil sentimentele ucrainenilor. Dacă însă se va ajunge la o cedare de teritorii, atunci, mai devreme sau mai târziu, Volodimir Zelenski va fi scos pe uşa din dos a istoriei.