SONDAJ IPSOS PE 2021, ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI Populaţia lumii are încredere în medici, nu în politicieni

V.R.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 29 octombrie 2021

Populaţia lumii are încredere în medici, nu în politicieni

Indicele Ipsos Global Trustworthiness arată că 64% din populaţia de pe glob are încredere în medici Oamenii de ştiinţă se clasează pe locul al doilea în topul încrederii, cu 61%, iar profesorii - pe al treilea, cu 55% Pe ultimul loc se află politicienii, cu 10%

Încrederea în medici a crescut în ultimii ani, la nivel mondial, pe măsură ce pandemia de Covid-19 a cuprins întreaga lume, punându-i în centrul atenţiei, arată un sondaj realizat de Ipsos şi preluat de Forumul Economic Mondial.

Aproape două treimi (64%) dintre respondenţii la sondajul global au evaluat medicii ca fiind de cea mai mare încredere, conform Ipsos Global Trustworthiness Index 2021. Oamenii de ştiinţă s-au clasat pe locul al doilea în preferinţe, cu o proporţie de 61% în privinţa încrederii, iar profesorii - pe al treilea, cu 55%.

La polul opus, numai 10% dintre cei chestionaţi au spus că au încredere în politicieni, 14% - în miniştri şi 15% - în directorii de publicitate.

"Clasamentul referitor la încredere nu prea s-a schimbat în ultimii ani, în privinţa multor profesii, dar impactul notabil al pandemiei a generat un impuls pentru statutul medicilor", notează analiza Ipsos, menţionând: "Multe alte profesii rămân la niveluri similare de încredere cu cele înregistrate în anii anteriori pandemiei. Spre exemplu, politicienii s-au aflat mereu pe ultimul loc al listei în ultimii trei ani".

Creşterea de şapte puncte procentuale pentru medici din 2019 în 2021 i-a dus în clasament înaintea oamenilor de ştiinţă, a căror poziţie a rămas destul de stabilă pe parcursul celor trei ani, până în 2021. Aproximativ şase din zece persoane consideră că oamenii de ştiinţă sunt cei mai de încredere.

Încrederea variază de la o ţară la alta

Analiza arată că, spre exemplu, în Marea Britanie, medicii sunt consideraţi cei mai de încredere (72%). La fel stă situaţia în Olanda şi Canada.

În contextul pandemiei, în multe ţări a crescut procentul care arată încrederea în medici, conform sursei. De exemplu, în Ungaria şi Chile, proporţia care evaluează medicii ca fiind de încredere a crescut cu 19 puncte procentuale între 2019 şi 2021. Au existat şi creşteri cu două cifre ale încrederii în medici în ţări precum Arabia Saudită, Polonia, Brazilia şi Rusia. În schimb, Mexicul este singura ţară care a înregistrat o scădere a credibilităţii medicilor între 2019 şi 2021, arată indicele. Această proporţie s-a redus de la 71% în 2019, la 66% în 2021.

Sondajul Ipsos a fost realizat online între 23 aprilie şi 7 mai 2021, şi a inclus aproape 20.000 de adulţi din 28 de ţări.

Dacă sondajul Ipsos a arătat că la nivel mondial există o lipsă de încredere în miniştri şi politicieni, în general, Barometrul Edelman al încrederii, ediţia din 2021, aduce în atenţie "o epidemie de dezinformare şi neîncredere larg răspândită" în instituţiile şi liderii din întreaga lume, drept pentru care se impune restabilirea încrederii de către factorii de decizie. Raportul Edelman a constatat scăderea scorurilor de încredere pentru toţi liderii societăţii pe care îi urmăreşte - de la lideri guvernamentali, până la directori executivi, jurnalişti şi lideri religioşi. Potrivit Forumului Economic Mondial, aceste scăderi ale încrederii şi un peisaj dominat de consecinţele pandemiei de Covid-19 oferă şansa remodelării unei lumi mai durabile şi mai rezis­tente.

În 2018, lumea avea încredere în medici în proporţie de 55%, în 2019 - de 57%, iar în 2021 procentul a ajuns la 64%, conform Ipsos. În cazul oamenilor de ştiinţă, proporţia a fost de 59% în 2018 şi 2019, respectiv de 61% anul acesta. Pentru profesori, încrederea a fost de 52% în 2018, de 53% în 2019 şi de 55% anul acesta, iar în forţele armate - de 43% în 2018, 44% în 2019, 44% în 2021. Poliţia a beneficiat de un procent de încredere de 39% în 2018, de 38% în 2019, respectiv de 40% în 2021.

----

Ipsos Global Trustworthiness Index 2021: la nivel mondial, lumea are încredere în medici - 64%, oameni de ştiinţă - 61%, profesori - 55%, forţele armate - 42%, oameni obişnuiţi - 38%, Poliţie - 37%, judecători - 34%, avocaţi - 29%, prezentatori de ştiri TV - 27%, realizatori de sondaje de opinie - 25%, preoţi - 25%, funcţionari publici - 24%, jurnalişti - 23%, bancheri - 23%, lideri de business - 23%, directori de publicitate - 15%, miniştri - 14%, politicieni, în general - 10%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb