Cititorii ziarului "BURSA" au participat la sondajul nostru privind intenţiile lor de vot, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care, trebuie precizat, că nu şi-a propus să fie unul reprezentativ, la nivel naţional.
Cititorii noştri reprezintă un public special, care, după cum o arată sondajul, se poziţionează contra lui Victor Ponta, percepându-l drept mincinos, plagiator (şi, pentru intelectuali, asta contează), exponent al unui partid "roşu", în pofida faptului că el se străduieşte să spună că, în materie de finanţe şi economie, este de dreapta.
În proporţie de mai mult de 52%, cititorii noştri depăşesc media culturală, având studii post-universitare. Majoritatea este compusă din bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 17 şi 45 de ani. Prin urmare, sunt activi şi sunt interesaţi de economie şi finanţe.
În rândul acestui public, s-a constatat o degradare a intenţiei să îl voteze pe Klaus Iohannis, din cauza prestaţiei sale submediocre, în confruntările televizate cu contracandidatul său. Creşterea înregistrată în preferinţa pentru Victor Ponta nu i s-a datorat acestuia, ci dezamăgirii electoratului lui Iohannis.
Dacă în prima zi a sondajului (7 noiembrie), 85,45% din cititorii care au votat îl preferau pe Klaus Iohannis, vineri (14 noiembrie), susţinerea acestuia se deteriorase la 81,90%, după o scădere progresivă.
Pe lângă votul în sondajul "BURSA", cititorii noştri şi-au exprimat şi opiniile cu privire la cei doi candidaţi şi la viitorul ţării, dar şi la relevanţa sondajului nostru.
"În mod normal, un vot pe internet îl va da pe Iohannis câştigător, dar alegerile vor fi câştigate de Ponta. Fieful lui Ponta, ruralul, foloseşte internetul foarte slab", scrie primul comentator al sondajului.
Un alt cititor consideră că Internetul este, acum, singura mass media unde găseşti şi pro, şi contra: "Cu condiţia să vrei să citeşti/afli, evident. Lectura atentă aduce multe clarificări. Eu am reuşit să pun pe gânduri trei pensionari relatându-le ce am aflat de pe net".
Cei care vorbesc de schimbare se înşală, apreciază un alt comentator, care se întreabă: "Pro şi contra cui? Nu e clar că, dacă Iohannis câştigă, Ponta e primul ministru încă doi ani, iar Iohannis o privighetoare răguşită la Cotroceni".
Inevitabil, actualul preşedinte Traian Băsescu a fost pomenit în discuţii: "A vota cu Iohannis înseamnă că accept ca Vasile Blaga să devină primul ministru al României. Vasile Blaga a fost în guvernul lui Boc când Preşedintele Băsescu anunţa tăierile şi atacurile la adresa celor mai vulnerabili. Mulţi vorbesc de schimbare, oare despre ce schimbare este vorba, nu cumva să ne întoarcem la ceea ce a fost în urmă cu doi ani?"
Înainte de prima dezbatere, unii comentatori se arătau mai încrezători în şansele lui Iohannis să îl bată pe Ponta, în turul al doilea şi să recupereze diferenţa de zece procente, din turul întâi: "Dacă tineretul României, căruia îi aparţine viitorul, se va trezi din amorţire şi va merge la vot, victoria lui Iohannis este sigură; daca nu, tineretul nostru nu va avea decât o singură variantă: să-şi caute de lucru prin străinătăţuri".
După prestaţia candidatului ACL, la Realitatea TV (11 noiembrie), cititorii şi-au arătat dezamăgirea: "Iohannis are minte înceată şi este adevărat că e mai mult un lucru decât o persoană. E vai de noi, în oricare variantă".
Un alt comentator precizează: "Nu mi-am putut închipui că Iohannis este atât de slab politic şi intelectual. Este cu mult sub clasa medie. Ar fi cazul să se dea bătut. Dacă mai adăugăm şi matrapazlâcurile făcute este o ruşine de neamţ".
Sau altul: "În urma prestaţiei de la Realitatea, Iohannis nici la catedră n-ar mai trebui primit".
Sau altul: "Confruntările dintre candidaţii la preşedinţie au fost penibile. Obsesiile moderatorilor de la televiziuni, care probabil au rolul de a prosti oamenii, i-au fost aruncate lui Ponta, aproape fără nici o legătură cu atribuţiile preşedintelui. Doream să aud şi obsesiile moderatorilor Antena 3 şi România TV aruncate lui Iohannis. Am promis că dacă se va duce şi numai la Antena 3 voi vota cu el. De ce nu votez cu Iohannis: 1. Este fricos; 2. Este nesigur; 3. Are reacţii întârziate".
Indiferent cine va câştiga, nu trebuie să subordoneze justiţia, apreciază un alt participant la discuţii, care adaugă: "Din păcate Ponta în acest sens a avut un comportament duplicitar, are mulţi certaţi cu legea".
Vineri, la prânz, un alt cititor, îşi exprima frustrarea faţă de faptul că cei doi candidaţi sunt de neales: "Avem de ales între -un actual prim-ministru: hoţ, mincinos, fără coloană vertebrală, cu tendinţe dictatoriale (vezi cei 70.000 participanţi la lansare (n.r. a candidaturii sale), vezi dorinţa de a avea un procent cât mai mare - alianţa cu Vadim, DD, Meleşcanu); -un primar care se simte înjosit că este în campanie cu primul. Nu pot să uit cu ce greutate i-a spus în faţă că minte şi că fură".
Alte teme abordate în discuţiile generate de sondajul "BURSA" au fost confesiunea religioasă a candidaţilor incidendele înregistrate în secţiile de votare din diaspora. Un cititor i-a îndemnat pe cei doi candidaţi să ia pulsul economiei reale, sugerându-le să se întâlnească, de exemplu, cu angajaţii combinatului Olchim, aflat în insolvenţă de mai bine de un an şi jumătate.
1. nu este un neamt de rusine, ci unul normal!
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 17.11.2014, 03:32)
"Nu mi-am putut închipui că Iohannis este atât de slab politic şi intelectual. Este cu mult sub clasa medie. Ar fi cazul să se dea bătut. Dacă mai adăugăm şi matrapazlâcurile făcute este o ruşine de neamţ". Am avut placerea sa cunosc personal pe doamna careia i se spune Mutti si care isi face cumparaturile la magazinul Tante Emma din coltul strazii. Indiferent ca se afla in discutie cu domnul Cameron, cu sindicalistul din intreprindere sau cu baiatul cu pastilutele esti frapat intotdeauna de linistea pe care o emana si de stangacia pe care o afiseaza atunci cand simti faptul ca totusi nu reusesti sa-ti impui un punct de vedere, sa motivezi o cerinta sau sa primesti un raspuns nesatisfacator. In ciuda tuturor acestor NON STAR caracteristici este stimata si indragita pentru ca te convinge prin simplitatea si eleganta discursului domniei sale, care bineinteles la nevoie stie sa adauge nota de suveranitate care te face sa intelegi cine este seful. Daca nu primiti raspunsuri pentru a-i oferi o doza de pastilute sau timpul de compilare nu este cel asteptat pentru o intrebare care sa se muleze perfect pe o gluma de cartier atunci verdictul ar fi ca nu este inteligent , spontan sau spiritual in sensul unui spirit de gluma :-) Se pare ca inca nu v-ati convins ce inseamna sa incurci o data (7 cu 6 martie (probabil ii era gandul la cinemaul de pe respectivul bulivard) , sa omiti o decizie a Comisiei Europene in comunicatul de presa si nu ultimul rand sa trebuiasca sa intrebi pentru a afla daca o anumita pozitie a fost facuta in calitate de ministru sau parlamentar. Chiar nu aveti nevoie si de un pic de seriozitate? Priviti-va tineretul care in loc sa mearga in discoteci, sa se plimbe pe malul raului sau pur si simplu sa trandaveasca in weekend au considerat de cuvinta sa stea ore in sir pentru simplul fapt ca ei cred in posibilitatea ca Romania sa fie si altceva decat un circ de saltimbanci. Intelectuali dezamagiti pentru ce ? Ca nu au avut curajul de a-si implini un vis sau acela de spune lucrurilor pe nume fara frica de a i se taia macaroana financiara? Pentru ce sunt acesti intelectuali atunci necesari? Ce ii invata domniiile lor pe studentii care iau locul in anfiteatre? Ca pentru a zbura iti trebuie aripi pe care daca le calculezi dupa formula perfecta invatata si iei nota 10 la examen dumnealor nu iti pot garanta ca vor si functiona deoarece niciodata nu s-au gandit ca aripile sunt facute sa zbori ci nu doar sa treci un examen...Astazi tinerii din ziua de astazi ne-au dat o lectie de viata care se cheama CONSECVENTA, deoarece au invatat ca viata nu este doar un examen ci si sansa de a putea sa te ridici putin mai sus decat ai facut-o atunci cand nu stiai sa calculezi anvergura acelor aripi.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2014, 10:27)
Da, intre un Victor Ponta smecheras "giulestean da sub podu' Grant" si "mutalaul de neamt" diferenta este aceea intre fanarul bucurestean si rigoarea nemteasca.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2014, 10:30)
Nu, neamtul nu e riguros, ci superficial.
2. Cauza si efect
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2014, 14:44)
Intelectuali dezamăgiţi pentru ca au fost desamagiti!.