Sorin Chinde, directorul GFR: "Noi căutăm să eficientizăm fără să disponibilizăm"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 26 noiembrie 2013

Directorul Grup Feroviar Roman (GFR), Sorin Chinde, a subliniat, vineri că existenţa Federaţiei Sindicatelor Libere din Grampet (F.S.L.G.) va aduce un plus eforturilor grupului de a‐şi eficientiza activitatea fără ca acest lucru să presupună disponibilizări, potrivit unui comunicat de presă.

"Principalul nostru competitor pe piaţă va mai disponibiliza 2500 de angajaţi, pentru a se putea eficientiza. Noi căutăm să eficientizăm fără să disponibilizăm. Preferăm să introducem angajaţii în programe de reconversie profesională, pe cheltuiala companiei. De asemenea, prin intermediul fundaţiilor din cadrul Grampet am demarat programe prin care oferim burse angajaţilor care doresc să se perfecţioneze şi să progreseze profesional. Sub această egidă există o şcoală de mecanici de locomotive care are ca elevi copii orfani", a precizat el.

Una dintre cele mai mari organizatii sindicale din domeniul privat, Federaţia Sindicatelor Libere din Grampet (F.S.L.G.), a ţinut vineri, 22 noiembrie, la Sinaia, primul său Consiliu Naţional, cu participarea preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, organizaţie la care F.S.L.G. este afiliată.

La eveniment au participat reprezentanţi sindicali din cele peste 20 de companii din cadrul Grampet Group, care numără în total circa 9000 de angajaţi.

F.S.L.G. s‐a constituit în vara anului 2012 ca o necesitate a organizării la un alt nivel a activităţii sindicale în cadrul grupului de firme GRAMPET. Membrii fondatori ai FSLG sunt: Sindicatul "Feroviarul" de la G.F.R., Sindicatul Liber "Trans Expedition Feroviar" de la TEF. Ulterior au aderat la organizaţie Sindicatul "Grampet Service" şi Sindicatul Liber Unit M.L.C.T. al Servtrans. În 14 februarie 2013, F.S.L.G a devenit membră a Confederaţiei BNS.

Scopul F.S.L.G este acela de a "îmbunătăţi comunicarea dintre administraţie şi nevoile angajaţilor", a declarat preşedintele acesteia, Cătălin Angheli, dar şi de a crea un pol sindical în mediul privat, valorificând puterea de tracţiune şi reprezentativitatea unei federaţii sindicale ce se adresează unei mase de 9000 de angajaţi.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb