Sorin Grindeanu sau dezastrul din cer, din apă şi de pe pământ

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, este din ce în ce mai mult ridicat în slăvi de premierul Marcel Ciolacu. Pentru că, vezi doamne, înregistrează mari succese în domeniul de care răspunde. Iar instituţiile de forţă în care este atât de bine ancorat îi fac din ce în ce mai des cu ochiul. În ideea că va fi numit succesor al lui Eduard Hellvig la şefia SRI. În realitate, dacă va pleca, va lăsa în urmă un dezastru. În aer, pe apă şi pe pământ.

Este o realitate pe care nu mă grăbesc să o contest. Nu ştiu în ce măsură este meritul lui Grindeanu, dar după mulţi ani în care românii şi-au pierdut răbdarea, vedem că în fine se lucrează la modernizarea vechilor magistrale rutiere şi la crearea unora noi. Admiţând că ar fi meritul său exclusiv, ar trebui să primească doar o cincime din salariul de ministru. Şi poate nici atât. Dacă am lua în calcul penalizările. Şi în continuare voi demonstra de ce. Iar în a doua parte a acestei analize mă voi concentra asupra infrastructurii feroviare. Marea catastrofă a transporturilor din România.

Dacă o luăm pe rând, de sus în jos, şi începem prin a ne referi la transporturile aeriene, fără a mai intra în alte detalii, este suficient să constatăm că Taromul a fost pus pe butuci. Pentru a doua oară în istoria sa recentă. După ce, printr-o greşeală de-a dreptul catastrofală, ca să nu spun criminală, în urmă cu ani de zile, un alt ministru al transporturilor a crezut de cuviinţă, sfătuit fiind de Lufthansa, un concurent luat drept consultant, să renunţe la destinaţiile de tip intercontinental şi, la pachet la toate facilităţile şi agenţiile de vânzări de bilete, acum, sub guvernul Ciolacu, se produce al doilea cutremur. Avem peste cinci milioane de români care muncesc în străinătate, cei mai mulţi în oraşe europene şi o bună parte din aceştia voiajează anual în România. Şi ar prefera cursele Tarom dacă acestea ar ateriza şi decola în localităţile lor de reşedinţă. Sau în proximitatea acestora. Este o oportunitate la mintea cocoşului. Dar nu şi la mintea lui Sorin Grindeanu. Aşa că de ia profită din ce în ce mai mult o companie concurentă, Wizz Air. Nu întâmplător, domnul Wizz Air se laudă cu faptul că are Ministerul Transporturilor la degetul mic şi că va exploata din plin o şansă care, în definitiv, i se oferă pe tavă. Iar dezastrul, ca să fie total, se va concretiza nu numai prin vânzări frauduloase de active, puse deja la cale, ci şi prin cedare de acţiuni.

Pe apă, se întâmplă cam ce se întâmplă şi în cer. Pentru moment, nu voi insista deloc asupra acestui subiect, dar voi consemna în schimb că infrastructurile portuare ale României, în special cele de pe Dunăre, nu se bucură de nicio atenţie din partea Ministerului Transporturilor, şi ca atare nu se dezvoltă deloc, deşi oportunităţile ar fi uriaşe din perspectiva transporturilor de mărfuri şi persoane. Ca să nu mai vorbim despre turism.

Dezastrul dezastrului este însă dat de ceea ce se întâmplă în transporturile feroviare. Începând cu infrastructura, care fie a fost abandonată, în mod criminal, odată cu abandonarea a numeroase curse, continuând cu dotarea cu instrumente rutiere moderne şi cu personal calificat şi terminând cu ceea ce se întâmplă la mai toate trecerile peste calea ferată din România, care generează din ce în ce mai multe accidente. Doamna Dorina Barcari, care are o bogată experienţă profesională în acest domeniu, a avut bunăvoinţa să-mi ofere câteva informaţii, pe care, în cele ce urmează, le prezint succint. 1. Ministrul transporturilor a făcut să dispară un obiectiv valoros. Depoul Bucureşti - Iaşi. 2. A fost afectată grav structura căilor ferate prin desfiinţarea sistemului de pază şi de manevrare a barierelor. În acest domeniu, s-a făcut o economie dramatică de personal, în ceea ce priveşte posturile esenţiale pentru a înfiinţa în schimb, în beneficiul clientelei politice, o serie de posturi bine plătite la minister. 3. Consecinţa ultimelor două "măsuri" este numărul din ce în ce mai mare de accidente la trecerile peste calea ferată. Aici, înainte de a continua, deschid o paranteză. În acest moment, în România, avem două categorii de treceri peste calea ferată. De treceri nesemaforizate peste calea ferată, o primă categorie, care cuprinde sute de asemenea treceri, o reprezintă zonele în care circulă în continuare trenuri de marfă şi de pasageri. Obligaţia conducătorilor de autovehicule este de a opri şi de a se asigura înainte de a trece peste calea ferată. Numai că de cele mai multe ori, acest lucru este imposibil. În absenţa personalului de întreţinere, a unui minim interes din partea Ministerului Transporturilor, vizibilitatea în stânga şi în dreapta este inexistentă. Nu vezi decât la câţiva metri. Trecerea peste calea ferată, viaţa sau moartea se joacă la noroc. Din acest motiv, creşte exponenţial numărul accidentelor grave. În ceea ce priveşte trecerile semaforizate, acestea neîntreţinute fiind în mod corespunzător, uneori nu funcţionează şi din nou au loc accidente. Este adevărat că fenomenul despre care vorbesc s-a acumulat în timp, dar ministrul Grindeanu, sub mandatul său, nu a făcut nimic în acest sens. Acum continui să consemnez observaţiile doamnei Barcari. 4. Un lucru extrem de grav este că s-a desfiinţat poziţia de mecanic ajutor de pe locomotivele care transportă trenuri de marfă şi trenuri de călători cu viteză redusă şi cu mai multe staţii. Din acest motiv, responsabilii Ministerului Transporturilor se fac vinovaţi numai în ultima vreme de două accidente grave. Dacă ar fi să ne referim doar la cele în care în Gara de Nord trenurile au intrat în parapet. Mecanicii şi-au pierdut cunoştinţa iar din cauza vitezei reduse, locomotivele nu au frânat automat iar coeziunea s-a produs pentru că nu a existat mecanicul ajutor, întrucât Grindeanu a făcut economii la acest capitol. 5. Cel mai grav fenomen însă este că nu s-au mai alocat fonduri pentru întreţinerea căilor de rulare. Până în 1995, investiţiile în acest domeniu reprezentau 85% din buget. Acum, ele s-au redus la 5%. Diferenţa reprezintă dezastrul în care se zbate România din această perspectivă.

INCREST, institutul creat sub regimul comunist de marele savant Henri Coandă şi proiectele lansate de acesta în domeniul transporturilor în urmă cu peste 45 de ani par acum de domeniul science fictionului. Dacă invenţiile sale ar fi fost puse în practică, România ar fi devenit primul stat din lume în care ar fi circulat trenuri de mare viteză pe pernă de aer, iar mărfurile, în cantităţi uriaşe, ar fi fost transportate în tuburi subterane sau supraterane, utilizându-se vidul, adică frecare zero. Astăzi, ne uităm uluiţi la performanţele în acest domeniu ale Chinei, ale Japoniei, ale altor state, în timp ce noi ne mişcăm de colo-colo în ritm de melc şi punându-le zilnic vieţile în pericol. Şi să mai menţionăm faptul că în România, viteza trenurilor în loc să crească, scade. Astăzi, trenurile se deplasează cu o viteză mult mai mică decât acum câteva decenii.