Soros: "Victoria Angelei Merkel în alegeri semnalează sfârşitul crizei datoriilor"

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 3 octombrie 2013

Victoria Angelei Merkel în alegerile legislative care au avut loc în Germania, la finele lunii septembrie, semnalează sfârşitul crizei datoriilor din zona euro, deşi supravieţuirea pe termen lung a monedei unice şi a Uniunii Europene nu este sigură, consideră investitorul miliardar George Soros.

"Criza euro a luat sfârşit acum. Acest lucru a devenit oficial în timpul alegerilor din Germania, când regulile care guvernează euro nici măcar nu au fost discutate", a afirmat Soros, citat de MarketWatch, criticând însă modul în care a fost abordată criza în UE şi măsurile luate pentru soluţionarea acesteia.

George Soros a menţionat: "Sistemul care a ieşit din criză este departe de a fi satisfăcător. Economiştii ar descrie această situaţie drept un echilibru inferior. Eu o calific drept o situaţie aflată departe de echilibru. Criza euro a transformat deja Uniunea Europeană în ceva radical diferit de intenţiile iniţiale. UE trebuia să fie o asociere voluntară de state suverane, egale, care renunţă la o parte din suveranitate pentru binele comunităţii. A devenit o relaţie între creditori şi debitori, obligatorie şi inegală prin natura ei. Atunci când un stat debitor are dificultăţi, statele creditoare câştigă un avantaj. Regulile pe care le-au convenit nu fac decât să perpetueze această stare de fapt. Astfel, sistemul riscă să fie inacceptabil politic şi are potenţialul de a distruge UE".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. stimate domnule Soros,

    altfel nu pot sa-mi explic afirmatia dumneavoastra. In cazul in care nu sunteti sigur ce ati declarat la Frankfurt am Main poate ar fi bine sa faceti un goagal sarci si sa introduceti Soros Frankfurt am Main. La primul video faceti play si veti observa cum dvs. erati de parere ca singura salvare ar fi ca Germania sa iasa din uniunea monetara sau/si sa fie introduse eurobondurile. Reprosati faptul ca in timpul alegerilor nu s-a discutat tematica europeana :-) Din nou trebuie sa observati ca nu v-ati facut temele. Veti gasi si un video din timpul campaniei doamnei cancelar la Frankfurt si atunci veti intelege intr-adevar care este motviul pentru care oamenii o stimeaza pe cea care nu le recomanda in ce zi sa manance vegetarian , insa ii indeamna sa-si indeplineasca visurile. Exact in acelasi mod in care romanilor le-a transmis prin presedintele Basescu ca le intelege sacrificiile facute si va sosi o zi in care vor putea gusta aceste realizari "Ich glaube, auf die Dauer wird sich das für die Menschen in Rumänien auszahlen. Aber ein leichter Weg ist es nicht. " Inca nu ati observat ca romanii au castgat dreptul de a fi ascultati? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb