• Planul de "curăţare" a băncilor va fi anunţat vineri
Premierul spaniol Mariano Rajoy va utiliza fonduri publice pentru salvarea băncilor ţării, dar numai în ultimă instanţă, conform anunţului făcut ieri de oficialul de la Madrid. Şeful Cabinetului spaniol a adăugat că planul privind "curăţarea" sistemului bancar din ţară va fi prezentat la data de 11 mai.
Rajoy a declarat: "Ultimul lucru pe care vreau să-l fac este să împrumut bani publici, aşa cum s-a mai făcut în trecut, însă dacă acest lucru va fi necesar pentru salvarea sistemului bancar spaniol, atunci îl voi face".
Spania a cheltuit deja peste 18 miliarde euro (23,61 miliarde dolari) pentru sprijinirea băncilor afectate puternic de creditele neperformante generate de prăbuşirea sectorului imobiliar, în urmă cu patru ani. În condiţiile date, unele bănci spaniole au fost nevoite să fuzioneze.
Pierderile consemnate de băncile spaniole din credite imobiliare şi deprecieri de active depăşesc 50 de miliarde euro. Drept urmare, autorităţile de la Madrid au obligat băncile spaniole să-şi constituie provizioane semnificative pentru acoperirea pierderilor.
În opinia oficialilor de la Madrid, separarea activelor toxice ale băncilor reprezintă cheia finalizării "curăţării" sistemului bancar spaniol, res-pectiv a calmării investitorilor. Guvernul spaniol intenţionează să adopte reglementări care vor forţa băncile să elimine împrumuturile neperformante din sectorul imobiliar şi să le plaseze în companii separate. Acestea din urmă nu vor avea licenţă bancară şi scopul lor va fi restricţionat la vânzarea activelor.
Temerile privind sănătatea economiei Spaniei şi a sectorului financiar naţional au generat, în ultimele săptămâni, creşterea semnificativă a costurilor împrumuturilor ţării (de pe pieţele financiare).
Conform unor surse guvernamentale citate de cotidianul El Pais, Ministerul de Finanţe al Spaniei şi Banca Centrală de la Madrid analizează modalităţile de curăţare a "Bankia" SA şi a societăţii mamă a acesteia, "Banco Financiero y de Ahorros" SA. Sursele arată că planul privind "Bankia" şi compania-mamă va presupune şi schimbarea managementului celor două instituţii de credit.
Recent, "Banco Financiero y de Ahorros", considerată una dintre cele mai slabe bănci din Spania, şi-a depreciat activele cu 2,75 miliarde euro, prin reducerea valorii deţinerilor imobiliare.
Oficialii "Banco Santander" şi BBVA, primele două mari bănci din Spania, sunt împotriva ideii înfiinţării unei bănci "rele", care să absoarbă activele toxice din sectorul de profil al ţării.