Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Achiziţii solicită Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice urgentarea adoptării normelor de aplicare ale noilor legi în domeniu şi crearea unui sistem electronic prietenos şi simplificat.
Reprezentanţii asociaţiei menţionează, potrivit Agerpres, că au luat cunoştinţă cu îngrijorare despre disfuncţionalităţile generate de lipsa de pregătire a implementării noului pachet legislativ privind achiziţiile publice, completând: "Potrivit unei decizii luate de oficialii guvernamentali, toate achiziţiile publice iniţiate în perioada 26.05.2016 - 15.06.2016 vor fi amânate, iar toate Autorităţile Contractante din România vor fi nevoite să stopeze iniţierea oricăror licitaţii pentru o perioadă de 20 zile. Măsura apare ca fiind pripită şi neprofesionistă, fiind promovată după mai mult de 2 ani de la adoptarea Directivelor europene în materie. Transpunerea de către statul român a normelor europene în materia achiziţiilor s-a derulat lent, cu ezitări şi amânări succesive. Rezultatul a fost promovarea unui text greoi, cu un conţinut stufos (4 legi în loc de una şi suficiente necorelări care vor genera noi modificări), fără diminuarea sau chiar eliminarea elementelor de interpretabilitate consacrate de legea anterioară (OUG nr. 34/2006), care induc teama şi riscuri de natură penală funcţionarilor din autorităţile publice".
Asociaţia spune că vor fi create serioase blocaje la nivel economic pe piaţa achiziţiilor, aproximată la peste 15 miliarde euro anual.
Menţionând că este o situaţie fără precedent în UE, specialiştii trag un semnal de alarmă privind viitorul "sumbru" pentru absorbţia fondurilor europene nerambursabile.