Speculaţiile de preluare ridică, din nou, bursele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 mai 2007

"UniCredit" şi "Capitalia" ar putea crea cea mai mare bancă din zona euro

Acţiunile europene au urmat un curs ascendent ieri, cele mai importante creşteri înregistrându-le titlurile companiilor aeriene şi petroliere, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora "British Airways" Plc şi "Cairn Energy" Plc ar putea fi implicate în preluări.

Acţiunile "British Airways", al treilea operator de transport aerian din Europa, au urcat cu 2,7%, la 503 pence.

Titlurile "Air France-KLM Group", cea mai mare companie aeriană din Europa, au urcat cu 1,8%, la 36,23 euro. Acţiunile "Lineas Aereas de Espana" SA, cea mai mare companie de profil din Spania, au urcat cu 1,6%, la 3,88 euro.

Acţiunile "Cairn Energy", explorator britanic de ţiţei în India, au urcat cu 4,1%, la 1741 pence. Acţiunile "Royal Dutch Shell" Plc, cea mai mare companie petrolieră din Europa, au crescut cu 2,1%, la 1814 pence. Acţiunile "Total" SA, a treia companie de profil de pe continent, au câştigat 1,1%, stabilind un curs de 55,22 euro.

În schimb, acţiunile "BT Group" Plc au scăzut cu 1,8%, la 309,5 pence. Compania a raportat, pentru primele trei luni din 2007, o creştere de 16% a profitului său, la 454 milioane de lire sterline (897,8 milioane de dolari), în timp ce analiştii aşteptau 457,9 milioane de lire.

Acţiunile "SABMiller" Plc au scăzut cu 0,6%, la 1179 pence. Şi în acest caz, profitul raportat de companie a fost inferior aşteptărilor.

Acţiunile "Capitalia" au urcat cu 0,2%, iar cele ale "UniCredit" au scăzut cu 0,12%. Presa italiană a informat, ieri, că reprezentanţii celor două bănci locale s-ar putea întâlni cel mai devreme duminică, 20 mai, ca să aprobe preluarea "Capitalia" de către "UniCredit". Tranzacţia ar crea cea mai mare bancă din regiunea euro, după valoarea de piaţă (circa 100 de miliarde de euro).

Speculaţii în acest sens au existat în ultima vreme, însă nimic nu a fost confirmat. Oficialii "UniCredit" au declarat doar că sunt interesaţi de "Capitalia", însă nu există niciun plan concret în acest sens.

Analiştii aşteaptă o ofertă în acţiuni din partea "UniCredit" pentru "Capitalia".

Ieri, indicele MIB 30 al Bursei din Milano a urcat cu 0,3%, la 34.026, DAX al celei din Frankfurt - cu 0,2%, la 7497,89, iar FTSE 100 al Bursei din Londra - cu 0,06%, la 6563,70. CAC 40 al Bursei din Paris a scăzut cu 0,01%, la 6017,06.

Pieţele americane

se tem de încetinirea creşterii economice

Acţiunile listate la bursele din SUA s-au înscris pe un curs descendent ieri, în deschiderea şedinţei, din cauza temerilor legate de efectele încetinirii creşterii economiei asupra profiturilor unor companii.

Acţiunile "Caterpillar" Inc., cel mai mare producător mondial de echipamente de excavare, au scăzut cu 2%, la 74,42 dolari. "Stifel Nicolaus & Co." a modificat în scădere recomandarea pentru acţiunile "Caterpillar" ("păstrează" de la "cumpără").

Acţiunile "Micron Technology" Inc. au pierdut 3%, înregistrând un preţ de 11,78 dolari. Cel mai mare producător american de cipuri de memorie pentru computere va lansa o emisiune de obligaţiuni convertibile în acţiuni, în valoare de 1,1 miliarde de dolari. Cei care vor subscrie vor beneficia de opţiunea de achiziţie a unor titluri adiţionale în valoare de până la 165 milioane de dolari. Indicele Dow Jones Average Industrial a scăzut cu 0,2% la ora 9:47 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 13.455,43 puncte. S&P 500 a scăzut cu 0,3%, la 1510,10 puncte, la fel şi Nasdaq Composite, care a ajuns la 2540,69.

Bursele asiatice - în creştere

Acţiunile listate la bursele asiatice au crescut ieri, pentru prima dată în ultimele trei zile, cele mai importante mişcări înregistrându-le titlurile companiilor producătoare de electronice de consum. Evoluţia a fost urmarea faptului că "Sony" a anunţat că aşteaptă un profit record în exerciţiul fiscal început la data de 1 aprilie.

Acţiunile "Sony", al doilea producător mondial de electronice de consum, au crescut cu 2,6%, la 6,630 yeni. Aceasta este cea mai importantă creştere din 13 aprilie până în prezent. Potrivit unui anunţ făcut miercuri, "Sony" estimează un profit net de 320 miliarde de yeni (2,7 miliarde de dolari) pentru exerciţiul fiscal curent, mai mult dacât dublu faţă de profitul de 126,3 miliarde de yeni obţinut în anul fiscal precedent. Aşteptările companiei depăşesc previziunile analiştilor: 305,6 miliarde de yeni.

Acţiunile "Sharp", cel mai mare producător nipon de televizoare LCD, au înregistrat cea mai mare creştere din ultimele 11 luni. Acestea au câştigat 4,4%, stabilind un curs de 2.240 yeni.

Titlurile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au urcat cu 0,4%, la 7.000 de yeni. Cei mai importanţi producători de profil din ţară vor să-şi majoreze exporturile cu 19% în acest an fiscal, la 93,8 milioane de unităţi, informează cotidianul Nikkei.

Indicele Nikkei 225 Stock Average al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,2%, la 17.498,60 puncte.

Acţiunile companiei sud-coreene "LG.Philips LCD" Co., al doilea producător mondial de televizoare LCD, au urcat cu 1,9%, la 38,500 woni. Analiştii susţin că societatea îşi va îmbunătăţi rapid rezultatele financiare, în baza reducerii costurilor şi a creşterii preţurilor ecranelor.

Titlurile "Hyundai Steel" Co., al doilea producător siderurgic din Coreea de Sud, cu crescut cu 2,5%, la 48.150 woni. Creşterea a urmat anunţului făcut miercuri de gigantul "Arcelor Mittal" în privinţa profiturilor. În primele trei luni din 2007, câştigurile "Arcelor Mittal" au sporit cu 41%.

Indicele Kospi al Bursei din Seul a crescut cu 1%, încheind ziua cu 1615,58 puncte.

Acţiunile "Macquarie Bank", cea mai mare bancă de investiţii din Australia, au crescut cu 4,7%, la 96,50 dolari australieni. Pe piaţă există speculaţii potrivit cărora banca se pregăteşte să lanseze noi oferte de preluare. Australia Financial Review a informat, ieri, că "Macquarie" se va alătura celui mai mare producător mondial de explozibili - "Orica" Ltd., în vederea depunerii unei oferte de 800 de milioane de euro pentru "Dywidag-Systems International" GmbH din Germania.

Indicele S&P/ASX 200 al pieţei locale a urcat cu 1%, la 6365,90 puncte.

Ieri, în regiune au scăzut doar indicii pieţelor din Pakistan (-0,1%) şi Sri Lanka (-1,3%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb