SPORT CU STRIGĂTURI Cazul "Drăgulescu", rezolvat cu ameninţări şi o amendă

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 9 mai 2018

Cazul "Drăgulescu", rezolvat cu ameninţări şi o amendă

Marian Drăgulescu vrea să-şi continuie cariera sportivă cu orice preţ, chiar şi împotriva federaţiei în cadrul căreia este legitimat. Supărat că Federaţia Română de Gimnastică nu l-a înscris la o competiţie din Croaţia, Drăgulescu a ameninţat că va protesta în faţa Guvernului şi că va cere să evolueze sub steagul CIO. În urma presiunilor, conducerea FR Gimnastică l-a înscris pe Drăgulescu la Challenge Cup Osijek, achitând şi o amendă. Acesta este un nou episod al unei "relaţii" tumultoase, cu unul dintre cei mai talentaţi şi longevivi gimnaşti în rolul principal.

FR Gimnastică a încercat să dezamorseze conflictul, dar şi să explice situaţia într-un comunicat, precizând că Drăgulescu nu figura ca sportiv activ în momentul în care s-au făcut înscrierile la Challenge Cup de la Osijek, dar că acesta a fost înscris în competiţie, după ce a fost achitată o amendă pentru neînregistrarea lui în termen: "Conform regulamentelor în vigoare, înscrierea nominală la o competiţie oficială a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) se face cu 30 de zile înainte de desfăşurarea competiţiei, în cazul în speţă la data de 24 aprilie 2018. Marian Drăgulescu a depus cererea de renunţare la renta viageră şi reintegrare în activitatea competiţională începând cu data de 1 mai 2018, astfel încât la termenul final de înscriere nominală el era încă un sportiv retras din activitate. În aceste condiţii, înscrierea lui la o competiţie oficială nu era posibilă. În urma intervenţiei către FIG efectuată astăzi, 7 mai 2018, s-a obţinut o derogare din partea forului internaţional privitor la participarea la această competiţie, cu achitarea unei amenzi de către FRG datorate neînregistrării în termenul prevăzut. Competiţia din Croaţia nu figurează în calendarul internaţional al federaţiei noastre şi ca atare nu a fost finanţată în cadrul contractului FRG - MTS. Prevederile contractuale sunt foarte stricte, iar costurile pentru o eventuală participare în aceste condiţii trebuie achitate din veniturile proprii ale federaţiei, lucru pe care preşedintele Andreea Răducan l-a aprobat, în urma aprobării înscrierii nominale a sportivului de către FIG. Costurile participării delegaţiei la această competiţie sunt estimate la 3500 euro (şi nu 500 euro cum afirmă sportivul) şi implică în mod obligatoriu prezenţa unui antrenor şi a unui arbitru, în conformitate cu prevederile regulamentare FIG".

Retras şi revenit de mai multe ori, Drăgulescu a reuşit să ameţească pe toată lumea, deşi imediat după ultima ediţie a Jocurilor Olimpice a spus clar că intenţionează să participe şi la ediţia din 2020 de la Tokyo. Fără participarea la competiţii majore acest lucru este imposibil, iar Drăgulescu ştie asta mai bine decât oricine, aşa că a pus presiune pe federaţie în direct la TV, la Telekom Sport: "Domnul Apolzan (n.r. Mircea Apolzan, secretar general al FRG) pur şi simplu nu mi-a dat dreptul de a participa la prima mea competiţie internaţională din acest an. Este vorba despre un concurs care va avea loc în Croaţia, la finalul acestei luni. Dânsul a dezinformat pe toată lumea spunând că taxa de participare este foarte mare, de 2000 de euro, când, de fapt, aceasta este în realitate de doar 500 de euro. Eu nu-mi doresc decât să particip la concursuri. Nimic altceva. Nu cred că federaţia nu are 500 de euro pentru a mă putea trimite la un concurs. E clar că o astfel de decizie este îndreptată împotriva mea, ca persoană. Dar ce m-a şocat foarte tare a fost mesajul pe care mi l-a transmis managerul competiţiei din Croaţia, care mi-a spus că eu am un statut special, în sensul că nu trebuie să plătesc nicio taxă şi că este o onoare pentru ei ca eu să fiu prezent la această competiţie. Se dovedeşte că în federaţie au rămas oameni care nu vor binele acestui sport. Vreau să se înţeleagă faptul că această supărarea a mea, cât se poate de justificată, nu se îndreaptă împotriva Andreei Răducan, ci a domnului Apolzan. De astă dată, voi merge până la capăt. Nu mai este cale de întors. Voi ieşi în faţa Guvernului, cu toate medaliile pe care le-am cucerit pentru România şi-mi voi cere dreptul de a reprezenta ţara aşa cum am făcut-o şi până acum. Eu sunt încă în gimnastică pentru că mi-am propus să câştig pentru România medalia de aur la Olimpiada de la Tokyo. Vreau să am dreptul meu de a putea concura. Dacă acest lucru nu se va putea, voi merge până la TAS, iar la Olimpiadă, dacă nu sunt dorit pentru România, voi cere să concurez sub steagul CIO. Aş vrea să se ştie că îmi iubesc enorm de mult ţara. "

În ciuda acestor discuţii, sportivul este în continuare la mare cinste pe site-ul federaţie, ceea ce demonstrează că părţile pot ajunge la un numitor comun.

În vârstă de 37 de ani, Marian Drăgulescu este multiplu campion mondial şi european, medaliat cu argint şi dublu medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb