Starlink va avea acoperire globală în septembrie

S.B.
Miscellanea / 24 iunie 2021

Starlink va avea acoperire globală în septembrie

Serviciul de internet prin satelit, Starlink, şi-ar putea oferi, teoretic, serviciile în toată lumea din septembrie. Mai trebuie, însă, să obţină şi autorizaţiile necesare, informează news.ro.

Preşdintele SpaceX, Gwynne Shotwell, spune că serviciul de internet prin satelit al companiei deţinute de Elon Musk, SpaceX, va avea acoperire globală în momentul în care va avea pe orbită 1.800 de sateliţi. Conform estimărilor făcute chiar de SpaceX, acest lucru se va întâmpla în luna septembrie a acestui an.

1.800 de sateliţi nu vor fi suficienţi pentru a oferi conexiuni de calitatea şi viteza pe care şi le-a proprus compania americană, însă, sunt suficienţi pentru a acoperi întreaga planetă. Conform documentelor oficiale, SpaceX vrea să lanseze 12.000 pentru serviciul Starlink.

Asta nu înseamnă că SpaceX va putea deja, din septembrie, să vândă abonamente la Starlink în toată lumea. Compania lui Musk mai trebuie să obţină şi autorizaţiile necesare pentru fiecare regiune în care vrea să funcţioneze.

În prezent, Starlink este disponibilă într-un număr mic de ţări, printre care Statele Unite, Marea Britanie şi Canada. Pe de altă parte, Starlink a înregistrat deja subsidiare în mai multe ţări, nu şi în România, deocamdată.

Primii utilizatori ai serviciului de internet prin satelit al Starlink s-au plâns de problema semnalului, care poate fi afectat de diverse obstacole, precum copaci sau stâlpi. Situaţia s-ar putea îmbunătăţi radical, pe măsură ce SpaceX va trimite din ce în ce mai mulţi sateliţi pe orbită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3023
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0281
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.4318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb