Wello, platforma de sănătate pentru copii şi părinţi, bazată pe un program de inteligenţă artificială (AI), a fost selectată în acceleratorul Google for Startups, în cadrul Business Model Mastering, program destinat companiilor aflate în faza de creştere. Wello a fost ales, alături de alte 5 startup-uri europene, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Astfel, până pe 4 iunie, Wello va face parte dintr-un program intensiv de accelerare de business, bazat pe o serie de workshop-uri interactive, în timpul cărora va avea acces laknow-how, instrumente şi îndrumări aplicate, pe care să le folosească pentru a creşte eficienţa actualului model de business. Structura programului le oferă companiilor selectate posibilitatea de a discuta cu experţi de top şi alţi participanţi despre provocările curente de afaceri şi soluţii la situaţii concrete.
Sveatoslav Vizitiu, cofondator Wello a declarat: "Obiectivul nostru este dezvoltarea Wello pentru etapa următoare şi să ne punem la punct modelele de business, atât B2C, cât şi B2B, astfel încât să putem ajuta cât mai mulţi copii supraponderali şi familiile acestora să se familiarizeze cu un comportament de viaţă sănătoasă, bazat pe o alimentaţie corespunzătoare vârstei, mişcare şi consiliere pentru stabilirea unui echilibru emoţional. Totodată, selectarea în acest program de accelerare de business ne dă acces direct la cele mai bune produse, conexiuni şi practici Google, pentru a dezvolta mai bine şi mai rapid platforma Wello în direcţia stabilită".
Potrivit sursei citate, dezvoltarea platformei Wello a început în august 2017, după ce fondatorii au primit o finanţare nerambursabilă în valoare de peste 650.000 de euro, proiectul fiind desemnat câştigător în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Varianta beta a aplicaţiei a fost lansată în noiembrie anul trecut, fiind descărcată deja de peste 10.000 de ori, urmând ca versiunea finală să fie lansată pe 1 iunie 2020, în condiţiile în care, în prezent, 1 din 3 copii cu vârste între 5 ani şi 19 ani este supraponderal sau obez, potrivit WOF (Federaţia Mondială a Obezităţii).
Aplicaţia Wello se adresează copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani şi familiilor acestora şi este:
-O sursă completă de informaţii despre alimentaţia copiilor şi crearea unui stil de viaţă sănătos, care va ajuta părinţii să alcătuiască pentru copiii lor planuri de nutriţie într-o manieră distractivă, motivantă şi inteligentă;
-O platformă care oferă programe de nutriţie personalizate şi sfaturi de sănătate de la experţi în nutriţie, antrenori de fitness şi medici generalişti, pe baza informaţiilor colectate şi analizate de AI despre utilizatori (timpul de somn, activitatea fizică, starea vremii etc.);
-O aplicaţie ce recomandă, în funcţie de locaţia utilizatorului, locuri unde se mănâncă sănătos, sau unde pot găsi furnizori de alimente sănătoase, în funcţie de planurile de nutriţie personalizate.
Wello a organizat anul trecut, în luna august, prima tabără gratuită din România pentru copiii cu probleme de greutate, ajutându-i să slăbească într-un mod sănătos. În prima ediţie Wello Camp, cei 60 de copii participanţi au slăbit cumulat 169 de kilograme.
Sursa citată a menţionat că Wello intenţionează ca anul acesta să organizeze alte două ediţii Wello Camp, pentru a ajuta mai mulţi copii să se familiarizeze cu un comportament de viaţă sănătoasă, prin noţiuni de nutriţie, mişcare şi consiliere, pe care să le menţină, odată reveniţi acasă.