Statele care nu reduc poluarea vor suferi retrogradări ale ratingului de ţară

J.P.
Miscellanea / 19 martie 2021

Statele care nu reduc poluarea vor suferi retrogradări ale ratingului de ţară

Statele care nu reduc poluarea vor suferi retrogradări ale ratingului de ţară, care se traduc apoi în costuri de finanţare mult mai mari şi o presiune pe finanţele publice. Eşecul în reducerea emisiilor va costa guvernele din întreaga lume miliarde de dolari, susţin economiştii de la Universitatea Cambridge care au utilizat inteligenţa artificială pentru a face predicţii, transmite Bloomberg, citat de Digi24.

Dacă emisiile poluante vor continua la nivelul actual, 63 de ţări vor suferi o retrogradare a ratingurilor suverane, cu mai mult de o treaptă, până în 2030, susţine acest grup de economişti printre care se numără şi Moritz Kraemer, fost director al diviziei de ratinguri suverane de la S&P Global Ratings.

Calificativul Statelor Unite ar urma să fie coborât cu două trepte, în timp ce ratingurile Germaniei, Indiei şi Olandei ar putea să sufere o retrogradare cu trei trepte. Nici îndeplinirea angajamentelor incluse în Acordul de la Paris nu ar fi o garanţie pentru păstrarea calificativelor. Pe măsură ce schimbările climatice vor afecta economiile naţionale, serviciul datoriilor va deveni mai greu şi mai scump.

Cercetătorii au utilizat inteligenţa artificială pentru a calcula efectele schimbărilor climatice asupra ratingurilor atribuite de S&P pentru 108 ţări de-a lungul mai multor perioade de timp. Potrivit cercetătorilor, fără o reducere serioasă a emisiilor, 80 de ţări vor suferi o reducere a ratingurilor cu o medie de 2,48 trepte în acest secol. India şi Canada vor fi retrogradate cu peste cinci trepte, iar China cu nu mai puţin de opt trepte.

Comparativ, până acum, pandemia a condus la 48 de retrogradări de rating de către cele trei mari agenţii de evaluare în perioada cuprinsă între luna ianuarie 2020 şi luna februarie 2021.

Deţinătorii de obligaţiuni trebuie să înceapă să ţină cont de încălzirea globală atunci când iau decizii de investiţii deoarece ţările cele mai expuse riscurilor asociate cu schimbările climatice ar putea suferi o diminuare a Produsului Intern Brut cu mai mult de o cincime până în 2050, susţin analiştii de la FTSE Russell.

În cel mai pesimist scenariu, SUA ar urma să piardă 20% din PIB până în 2050, iar ţările cele mai apropiate de Ecuator sau cele ale căror economii au emisii mari de carbon sunt chiar mai vulnerabile, se arată în raportul FTSE Russell. De exemplu, economia Malaeziei ar putea suferi o diminuare de 31%.

Aceste prognoze, care ţin cont de tendinţele înregistrate de emisiile de gaze cu efect de seră şi eforturile ţărilor pentru rezolvarea acestei probleme, arată care sunt riscurile la care se expun investitorii atunci când fac pariuri pe terme lung pe obligaţiunile suverane.

Statele în curs de dezvoltare cu ratinguri mai slabe vor suferi mai mult de pe urma efectelor fizice ale schimburilor climatice, în timp ce statele care beneficiază de ratinguri de top vor fi retrogradate mai sever, susţin economiştii de la Universitatea Cambridge, care precizează că acest lucru se potriveşte cu natura ratingurilor suverane: cele de la vârf au loc să cadă mai mult.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dictatura pe baze ecologice si sanitare e aici ! :)

    enjoy it!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb