Statele Unite - sub spectrul recesiunii

În mijlocul tentativelor febrile de a evita intrarea economiei americane în recesiune, anunţul făcut de banca Merill Lynch a venit, ca o lovitură de măciucă. Economia Statelor Unite se află în recesiune încă din primul trimestru al anului, au dat publicităţii concluzia lor analiştii băncii. Verdictul vine într-un moment de relativă "relaxare": tocmai fusese făcut anunţul că, în perioada ianuarie - martie curent, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6 %, progres extrem de modest, e adevărat, dar totuşi progres, nicidecum stagnare sau, şi mai rău, cădere economică.

Un scenariu care se repetă

Nu este nici o contradicţie, susţine David Rosenberg, economist-şef al băncii. Evaluarea trimestrială a produsului intern brut este provizorie, ea va fi revăzută, când cifrele cu care se va opera vor deveni mai certe. În plus, produsul intern brut, calculat acum, s-a aflat în trena altor indicatori, cum ar fi cheltuielile de consum sau încrederea actorilor economici. In­fluenţa lor nu poate fi neglijată.

Cum este posibilă, totuşi, declanşarea recesiunii, în condiţiile unui PIB pozitiv? Fenomenul nu este singular,susţine David Rosenberg, A mai avut loc în primul trimestru din 1980, în al treilea trimes­tru din 1990 şi, iarăşi, în primul trimestru din 2001. De fiecare dată, recesiunea a debutat pe fondul unei creşteri pozitive a produsului intern brut.

Observatorii străini nu-şi ascund îngrijorarea: pe fondul unor inegalităţi sociale tot mai evidente, America are de înfruntat deficite economice şi financiare de proporţii, în timp ce problemele geopolitice tind să adâncească şi mai mult astronomicele deficite intern şi extern, care au copleşit economia şi contribuabilul de rând.

Criza subprimelor a ieşit din nou la suprafaţă, dar înainte de a contabiliza ravagiile ei, să ne oprim asupra fenomenului în sine. El este revelator pentru starea economiei americane, descoperă acum analiştii scenei sociale americane. Dacă subprimele stau la baza crizei financiare actuale, nu e mai puţin adevărat că la baza lor se află dificultăţile- devenite insurmontabile- din sectorul imobiliar. La rândul lui, şi acesta afectat de scăderea dras­tică a veniturilor a peste 80% din salariaţii americani, în special muncitori. Aceasta este, în ultimă instanţă, observă acum tot mai mulţi economişti şi chiar manageri sau oameni de afaceri, cauza cauzelor, punctul de plecare al recesiunii care a luat în primire economia americană: adâncirea inegalităţilor sociale, de fapt deteriorarea rapidă a puterii de cumpărare şi a standardului de viaţă al americanului de rând.

Accentuarea inegalităţilor sociale

Din 2006, salariul său nu încetează să se diminueze în valoare absolută. Chiar şi în luna aprilie, salariul mediu săptămânal a mai scăzut cu 3,55 de dolari. Creşterile salariale anterioare au fost, între timp, înghiţite de exploziva sarabandă a preţului petrolului şi a produselor alimentare.

Numărul lucrătorilor cu jumătate de normă a crescut, într-o singură lună, de la 4,9 la 5,2 milioane. De-a lumgul ultimului an, şomajul s-a majorat şi el cu 326.000 de persoane, fără a mai lua în consideraţie şomasjul parţial sau pe cei prea descurajaţi ca să mai caute un loc de muncă.

Această stare de criză- al cărei ordin de mărime a fost estimat între 80 şi 130 miliarde de dolari- ar fi reprezentat totuşi doar un "accident" de parcurs în mersul economiei americane, o problemă ce putea să-şi găsească până la urmă soluţia. Numai că, în acel moment, au intervenit în chip nefericit lăcomia şi imprudenţa, tentaţia de a transforma gestiunea capitalurilor încredinţate într-un adevărat joc de cazinou. Societăţi de investiţii şi bănci au creat montaje financiare opace, imposibil de descifrat, din dorinţa de a difuza cât mai larg pericolul insolvabilităţii.

Economie-cazinou

În asemenea combinaţii dominate de riscuri uriaşe, fără acoperire, ce amintesc de jocurile piramidale, pierderile nu puteau fi în nici un caz evitate. Ele s-au împrăştiat în reţeaua financiară globală, multiplicându-se considerabil. Chiar şi specialiştilor le-a fost imposibil să le cuantifice. S-a vorbit, pe rând, de 200 miliarde de dolari, apoi de de 400, de 650, iar acum de pierderi cuprinse între 800 şi 1 200 miliarde de dolari.

Rezervele Federale au pompat sute de miliarde de dolari pentru refacerea unui sistem bancar şi financiar profund afectat şi aducerea lui în stare de funcţionare normală. Dar, şi pentru înlăturarea riscului de infestare a altor categorii de active, în special a creditelor de consum acordate prin debitele cărţilor de credit. Însumând multe mii de miliarde de dolari, ele sunt utilizate de circa 80 % din populaţie, fapt de natură să sugereze dimensiunea catastrofală a dereglării unui asemenea sistem.

Pericolul este departe de a fi trecut. Exact când lucrurile par să se mai liniştească, subprimele ies la suprafaţă şi fac noi victime. Printre ultimele victime, de calibru, se numără Fannie Mae, care a anunţat o pierdere de 2 miliarde dolari (cifră ce depăşeşte substanţial estimări anterioare); a fost urmată la scurt timp, de unul dintre liderii mondiali în asigurări, corporaţia AIG, cu pierderi de aproapre 8 miliarde dolari. Emoţie şi înfrigurare a stârnit pe piaţă şi anunţul băncii Citigroup, care intenţionează să vândă în următorii 2-3 ani active nestrategice valorând 400 miliarde de dolari, adică 20 % din totalul activelor sale. Este o măsură- semnal că Citigroup se restrucurează profund, vrând să reducă masiv costurile şi mai ales să acopere pierderile "abisale" provocate de subprime.

Calcule geopolitice

Solicitările la care este supusă economia americană nu pot face abstracţie de ultima verigă din lanţul cauzelor care-i afectează considerabil performanţele. Este vorba de sănătatea dolarului, de fapt, de deprecierea lui continuă. Autorităţile americane mi­mează indiferenţa faţă de slăbiciunea lui manifestă, părând să-i ignore consecinţele logice care pot surveni, nu numai pe plan economic, dar şi geopolitic.

Întrebarea pe care şi-o pun economişti şi politologi din diverse colţuri ale planetei este următoarea: cât timp vor putea Statele Unite să ducă o politică "muşchiuloasă" în Asia şi Orientul Mijlociu, în paralel cu "conservarea" unor deficite - bugetar şi comercial- de asemenea anvergură, precum şi a unui dolar din ce în ce mai slăbit? Care vor fi costurile şi consecinţele la scară globală ale unei asemenea opţiuni politice şi economice?

Răspunsul este destul de complicat. În Asia, statutul Chinei, din punctul de vedere al americanilor, este greu de precizat: partener strategic sau rival strategic? Dincolo de alte aprecieri, sigur este faptul că în insula Hainan China construieşte o baza gigantică de submarine şi rachete nucleare, menite să îi asigure, prin controlul rutelor maritime, aprovizionarea cu petrol şi materii prime- obiect de îngrijorare pentru americani. De pe acum, când preţul petrolului se apropie de 130 de dolari barilul, americanii resimt concurenţa chineză. În plus, China înregistrează excedente de anvergură în relaţiile comerciale cu SUA. Cum va fi influenţată economia americană de rezerve de schimb, aflate în mâna chinezilor, însumând 3000 miliarde dolari?

În Orientul Mijlociu, ameninţarea nucleară a Iranului - care va deveni realitate peste cel mult 2-3 ani- este la fel de primejdioasă. Pe lângă securitatea în cumpănă a Israelului, Iranul manifestă clare tendinţe hegemoniste în regiune, intrând în conflict cu interesele americane. Poate o societate aflată la răspântie să facă faţă atâtor provocări?

Iată miza geopolitică a posibilei recesiuni americane şi, în context, a revigorării biletului verde, cum mai este numită moneda americană: menţinerea stabilităţii regionale şi, odată cu ea, a securităţii la scară planetară.