Economia Chinei arată nişte schimbări pozitive în condiţiile în care recentele măsuri luate de guvern au dat roade treptat, însă responsabilii cu politicile din ţară nu pot lăsa garda jos, potrivit Biroului National de Statistică de la Beijing.
Sheng Laiyun, purtător de cuvânt al Biroului de Statistică, a declarat: "Evoluţia economică a Chinei se menţine în limite rezonabile, creşterea fiind practic stabilă. Îmbunătăţirea principalilor indicatori este, încă, incipientă, dar nu putem să lăsăm garda jos faţă de presiunile de decelerare a economiei". Laiyun a adăugat: "Sunt necesare eforturi majore pentru consolidarea temeliei de stabilizare economică şi pentru a asigura atingerea obiectivului de creştere pentru întregul an".
Activitatea din sectorul industrial al Chinei a crescut uşor în iunie, iar avansul sectorului serviciilor a accelerat, conform sondajelor oficiale.
China urmează să anunţe în 15 iulie datele oficiale privind evoluţia economiei în cel de-al doilea trimestru din 2015. Numeroşi economişti aşteaptă o creştere în ritm anual sub 7%, ceea ce ar reprezenta performanţa cea mai slabă de la declanşarea crizei financiare globale.
Pe întregul an, Executivul de la Beijing anticipează o creştere a PIB-ului Chinei de circa 7%.