STATUL VREA SĂ MODIFICE ACTUL CONSTITUTIV Transelectrica vrea să-şi majoreze capitalul social cu terenurile aportate de stat

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 14 septembrie 2017

Transelectrica vrea să-şi majoreze capitalul social cu terenurile aportate de stat

Statul vrea ca Adunarea Generală a Acţionarilor Transelectrica să decidă contractarea de credite, a căror valoare este mai mare sau egală cu 50.000.000 euro

Acţionarii Transelectrica sunt convocaţi pe 26 septembrie ca să aprobe de principiu majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care compania a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, potrivit unui convocator transmis BVB.

Directoratul "Transelectrica", întrunit în data de 12 septembrie 2017, la solicitarea acţionarului Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei, deţinător a 58,6882% din capitalul social al companiei, completează ordinea de zi a Adunării generale extraordinare a acţionarilor care va avea loc la data de 26 septembrie 2017, propunând proiecte de modificare a Actului constitutiv.

Potrivit propunerilor de modificare a actului constitutiv, conform completării convocatorului Transelectrica transmis BVB, adunarea generală a acţionarilor este cea care decide contractarea de credite, cu o durată mai mare sau egală de 5 ani, a căror valoare este mai mare sau egală cu 50.000.000 euro. De asemenea, adunarea generală extraordinară a acţionarilor hotărăşte asupra următoarelor aspecte: realizarea de către societate în calitate de creditor a oricăror tipuri de împrumuturi sau obligaţii de tipul împrumuturilor; constituirea sau participarea la constituirea unor entităţi cu personalitate juridică distinctă, cu scop patrimonial sau nepatrimonial, precum şi participarea la capitalul social al altor societăţi; constituirea de garanţii cu o valoare mai mare sau egală cu 50.000.000 euro; stabilirea valorii minime a sumei asigurate şi a valorii maxime a primei de asigurare pentru asigurarea de răspundere profesională a membrilor Consiliului de Supraveghere, respectiv a membrilor Directoratului.

De asemenea, statul mai vrea să treacă prin adunarea generală a acţionarilor ca anumite tipuri de operaţiuni să nu poată fi efectuate decât cu acordul Consiliului de Supraveghere: achiziţia de produse, servicii şi lucrări, indiferent de durată, cu o valoare de peste 5.000.000 euro; operaţiuni având ca obiect prestarea serviciului de transport, a serviciilor de sistem şi de administrare a pieţei angro de energie electrică, operaţiuni pentru colectarea contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, operaţiuni pentru plata bonusului şi restituirea supracompensării/bonusului necuvenit, operaţiuni de racordare la RET, de realizare a condiţiilor de coexistenţă, de eliberare amplasament şi execuţie a acestor lucrări, consultanţă tehnică şi management de proiect, aferente acestor lucrări, operaţiuni de vânzare cumpărare a terenurilor necesare realizării noilor instalaţii conform contractelor de racordare la RET, precum şi a terenurilor necesare căilor de acces către aceste instalaţii, operaţiuni de constituire în favoarea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica"-SA a unor drepturi de uz şi servitute, de superficie, de folosinţă, de afectare în orice fel asupra terenurilor afectate de noile instalaţii conform contractelor de racordare la RET, precum şi orice alte operaţiuni ce se vor efectua pentru buna desfăşurare a activităţii principale a Companiei în concordanţă cu reglementările în vigoare, cu o valoare de peste 10.000.000 euro; iniţierea, soluţionarea, exercitarea, abandonarea unor pretenţii, litigiu, arbitraj, cu o valoare de peste 500.000 euro; anumite angajamente care implică obligaţii importante din partea societăţii, cu o valoare de peste 5.000.000 euro; orice act cu titlu gratuit, incluzând orice sponsorizări şi donaţii oferite de societate, cu valoare individual mai mare de 100.000 lei; înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare ale societăţii, în ţară sau în străinătate, (sucursale, reprezentanţe, agenţii sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică).

Potrivit propunerii statului român pentru AGA din 26 septembrie, Directoratul Transelectrica va informa Adunarea generală a acţionarilor, cel puţin de două ori pe an cu privire la următoarele tipuri de operaţiuni: achiziţia de produse, servicii şi lucrări, indiferent de durată cu o valoare de peste 5.000.000 euro; iniţierea, soluţionarea, exercitarea, abandonarea unor pretenţii, litigiu, arbitraj, cu o valoare mai mare de 500.000 euro; angajamente care implică obligaţii importante din partea Societăţii, cu o valoare de peste 5.000.000 euro; credite, indiferent de durată, sub 50.000.000 euro; garanţii pentru credite, sub 50.000.000 euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb