Statul vrea să revoce unii membri din Consiliul de Administraţie de la Oil Terminal

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 august 2017

Statul intenţionează să revoce unii membri ai Consiliului de Administraţie de la Oil Terminal şi numirea unora provizorii în locul lor, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din capitalul social, a cerut convocarea adunării generale ordinare a acţionarilor.

Pe ordinea de zi se află stabilirea duratei mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie, aprobarea remuneraţiei acestora, aprobarea formei contractului de mandat ce va fi încheiat cu membrii provizorii, mandatarea reprezentantului acţionarului de a semna contractul de mandat cu membrii provizorii ai Consiliului de Administraţie, conform Agerpres.

Un alt punct se referă la împuternicirea preşedintelui Consiliului de Administraţie/preşedintelui de şedinţă şi a secretarului de şedinţă pentru a semna hotărârea adunării generale ordinare a acţionarilor şi pentru a îndeplini toate şi oricare dintre formalităţile cerute de lege pentru înregistrarea şi asigurarea opozabilităţii către terţe persoane a hotărârilor adoptate de adunarea generală ordinară a acţionarilor, precum şi pentru implementarea acestora.

De la începutul anului, acţiunile companiei s-au apreciat cu aproape 55%, iar în ultima lună cu 4,29%.

Compania a obţinut, în primul semestru din acest an, un profit net de peste 11,4 milioane lei, în scădere cu 21,6%, comparativ cu cel din perioada similară a anului precedent, dar cu 569% peste cel aprobat în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli. Cifra de afaceri a coborât cu 2,4%, la 76,7 milioane lei.

Pe lângă ministerul Energiei, alţi acţionari deţin 27,2%, iar Sebastian Valentin Dumitrescu, în vârstă de 94 de ani, are peste 13%. Preşedintele Consiliului de Administraţie este, în acest moment, Cristian-Florin Gheorghe.

Societatea Oil Terminal este situată în Portul Constanţa şi este cel mai mare terminal pentru import/export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice la nivel naţional. Principalele servicii realizate sunt primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, păcurii, produselor petroliere, petrochimice şi chimice lichide pentru import, export şi tranzit, efectuarea de încercări fizico-chimice, pentru produsele derulate, efectuarea de încercări fizico-chimice pentru terţi, în laboratoarele proprii, efectuarea de reparaţii şi întreţineri pentru instalaţiile şi utilajele aflate în dotare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Directorul comercial a fost rugat sa dea cateva exemple de investitii la OIL T. in ultimii 25 de ani si nu a stiut/vrut !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb