Studiu EY: Schimbarea rapidă a reglementărilor este o provocare pentru de departamentele fiscale şi financiare

D.R.
Companii / 23 iunie 2023

Studiu EY: Schimbarea rapidă a reglementărilor este o provocare pentru de departamentele fiscale şi financiare

Schimbarea rapidă a reglementărilor creează o provocare semnificativă pentru departamentele fiscale şi financiare, potrivit celui mai recent studiu al EY Tax and Finance Operations Survey (TFO).

Pe fondul acestor provocări, funcţiile fiscale şi financiare se confruntă cu potenţiale reduceri bugetare din cauza unui mediu economic turbulent, în timp ce îşi transformă simultan funcţiile. Sondajul a intervievat 1.600 de directori financiari, şefi de departamente fiscale şi profesionişti din domeniul financiar din 18 industrii şi a constatat că, deşi un număr tot mai mare de funcţii fiscale şi financiare se transformă - 96% dintre companii, faţă de 84% în urmă cu cinci ani - presiunile la care aceştia sunt expuşi devin tot mai intense şi mai urgente.

Multe companii mari la nivel mondial se pregătesc pentru reforme radicale pe măsură ce guvernele implementează normele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)/G20 privind eroziunea bazei de impozitare şi transferul profiturilor (BEPS) 2.0, inclusiv impozitele minime globale în cadrul Pilonului II. Sondajul arată că 90% dintre respondenţi se aşteaptă la un impact "semnificativ" sau "moderat" al BEPS 2.0, dar numai 30% dintre aceştia au realizat o evaluare a impactului BEPS.

Dincolo de BEPS 2.0, o serie de alte aspecte complexe legate de conformitate pun o presiune în plus pe responsabilii fiscali şi financiari. Printre acestea se numără impozitul minim alternativ pe profit din SUA, taxele ecologice şi de durabilitate, mecanismul UE de ajustare la frontiera de carbon şi ritmul accelerat al ţărilor care trec la facturarea electronică. Şi nu în ultimul rând, companiile se confruntă cu o creştere bruscă a solicitărilor formale şi informale de informaţii fiscale şi financiare din partea autorităţilor.

Adrian Rus, liderul departamentului Preţuri de transfer al EY România a transmis: "Marile întreprinderi multinaţionale trebuie să îşi adapteze practicile de contabilitate fiscală pentru o serie de schimbări care urmează să intre în vigoare în 2024. Pe baza legislaţiei adoptate şi a recomandărilor OCDE emise până în prezent, apar câteva provocări de contabilitate fiscală generate de sfera şi semnificaţia impozitului minim global. Acestea includ, de exemplu, adresarea întrebărilor potrivite cu privire la date şi construirea/implementarea unui model de calcul.

În această etapă, întârzierile nu mai sunt o opţiune şi o evaluare cuprinzătoare a pregătirii pentru Pilonul II BEPS include evaluarea regulilor tehnice, a cerinţelor de date, a cerinţelor de sistem şi proces, precum şi cerinţele de investiţii - oameni, tehnologie şi managementul schimbărilor."

Transformarea funcţiilor fiscale şi financiare în operaţiuni moderne, bazate pe date, este determinată de mai mulţi factori, unul special fiind cerinţa de a răspunde autorităţilor fiscale, care solicită din ce în ce mai mult date în timp real. De asemenea, companiile doresc ca funcţiile lor fiscale şi financiare să ofere consultanţă strategică cu privire la direcţia generală a afacerii şi să facă acest lucru rapid şi eficient. Cu toate acestea, 48% dintre respondenţi menţionează că lipsa unui plan durabil pentru date şi tehnologie este cel mai mare obstacol în calea realizării acestei viziuni.

Studiul a arătat că liderii din domeniul fiscal se confruntă cu o serie de probleme legate de angajaţi. 51% dintre ei spun că au dificultăţi moderate sau semnificative în ceea ce priveşte motivarea angajaţilor şi evitarea epuizării în cadrul echipelor. În acelaşi timp, 63% spun că angajaţii lor vor trebui să îşi sporească competenţele tehnice fiscale cu noi date, procese şi abilităţi tehnologice în următorii trei ani. Un procent de 29% consideră că nu au suficienţi profesionişti cu înaltă calificare capabili să monitorizeze, să evalueze şi să implementeze schimbările legislative şi de reglementare fiscală din întreaga lume.

Aceste presiuni colective determină companiile să îşi analizeze opţiunile pentru a crea modele de operare fiscală moderne şi agile, iar co-sourcing-ul cu terţi apare ca o modalitate preferată de a realiza acest lucru. 95% dintre companii sunt acum mai degrabă predispuse să co-subcontracteze activităţile lor fiscale şi financiare, în creştere cu 22 de puncte procentuale din 2020. Între timp, 35% dintre companii spun că co-sourcing-ul cu un furnizor care are capacităţi semnificative în ceea ce priveşte datele, tehnologia şi furnizarea de centre de servicii partajate este cea mai importantă schimbare pe care trebuie să o facă în modelul lor de operare.

Mai mult de jumătate (59%) spun că abilitatea de a-şi dezvolta echipa şi de a le oferi oamenilor oportunităţi de a lucra la activităţi mai strategice este cel mai important beneficiu al parteneriatului cu un furnizor pentru co-sourcing-ul activităţilor de conformitate fiscală şi raportare statutară în mai multe ţări, în timp ce 18% identifică economiile de costuri ca fiind cel mai mare beneficiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb