STUDIU GfK: Banii care puteau fi economisiţi din scăderea TVA s-au întors tot în piaţa de FMCG

Ioana Dogaru
Macroeconomie / 4 decembrie 2015

Românii au cumpărat tot alimente cu cea mai mare parte a banilor rezultaţi din reducerea TVA la alimente, restul sumelor fiind direcţionate către produse nealimentare, alte cheltuieli sau economisire, potrivit unui comunicat de presă al companiei de cercetare a pieţei GfK.

"Din suma totală pe care românii ar fi putut să o economisească în urma unor preţuri mai mici, 76% a fost reintrodusă în circuitul cumpărăturilor de larg consum. Mai exact: mai mult de jumătate din această sumă a fost direcţionată către produsele alimentare şi băuturile non alcoolice; 17 procente au mers către zona produselor ne-alimentare - produse de îngrijire personală şi de îngrijire a casei; restul sumei a rămas în buzunarul românilor, fie pentru alte cheltuieli, fie pentru economisire", arată compania, într-un comunicat de presă.

Comportamentul de cumpărare s-a modificat faţă de momentul prim al impactului scăderii preţurilor. Astfel, în iunie -iulie, deşi tot aproximativ 70% din suma totală revenea în FMCG, proporţia dintre produsele alimentare şi cele ne-alimentare a fost aproximativ egală.

"Studiul GfK remarcă, în special pentru produsele de îngrijirea personală, tendinţa de a cumpăra produse dintr-un segment de preţ superior. Între timp, acest fenomen s-a diminuat, banii revenind în cea mai mare parte către bunurile alimentare", mai notează compania.

Cota TVA la alimente a fost redusă, la 1 iunie, de la 24% la 9%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb