Control ANPC la nivel naţional în sectorul energiei electrice
M.P.Miscellanea / 17 aprilie
A.V.Ziarul BURSA #Companii / 15 aprilie
Reporter: Cum aţi devenit reprezentant Leonidas în România şi cum era piaţa locală a ciocolatei la momentul în care aţi deschis afacerea?
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 14 aprilie
S.B.Internaţional / 11 aprilie
Bruxellesul ar putea impozita giganţii americani ai tehnologiei dacă negocierile nu reuşesc să pună capăt războiului comercial lansat de Donald Trump, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Agerpres.
A.B.Miscellanea / 11 aprilie
Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au efectuat un control operativ la două societăţi din Bucureşti, active în comerţul cu legume-fructe, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
S.B.Politică / 4 aprilie
România urmează să primească un model nou de sistem PATRIOT din SUA, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, acesta precizând că achiziţia a fost contractată şi a fost efectuată şi plata în acest sens, potrivit Agerpres.
M.P.Miscellanea / 3 aprilie
Inspectorii antifraudă au fost sesizaţi cu privire la existenţa unor nereguli fiscale în activitatea de extracţie pietrişuri şi fabricare beton a unui operator economic de pe raza judeţului Suceava, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
ANA FELEAMiscellanea / 2 aprilie
R.S.Macroeconomie / 1 aprilie
Fără îndoială, principalul subiect de discuţie pe piaţa valutară în luna martie a fost deprecierea majoră a dolarului american de la începutul lunii, conform unui comunicat transmis redacţiei.
George Marinescu
Marius Mataragis
A.V.
A.I.
George Marinescu
O.D.
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie