CJUE stabileşte reguli clare: statele membre UE nu mai pot bloca extrădările

Statele membre ale Uniunii Europene nu mai pot invoca pretexte procedurale sau naţionale pentru a refuza predarea persoanelor căutate prin mandat european de arestare, potrivit hotărârii pronunţată joia trecută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în dosarul C 481/23 (Sangas). Decizia CJUE a fost pronunţată într-o speţă în care o instanţă din ţara noastră a refuzat predarea unui cetăţean spaniol, iar Spania a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Răspunsul CJUE întăreşte aplicarea unitară a mecanismului european de extrădare şi are implicaţii directe pentru România, care se confruntă în ultimii ani cu cazuri de fugari celebri refugiaţi în state membre "prietenoase".

Totul a pornit de la un caz din 2022, când o instanţă din Spania l-a condamnat pe un cetăţean spaniol, rezident în România, pentru fraude fiscale şi spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 100 milioane euro, prejudiciu provenit din neplata TVA aferentă vânzării de hidrocarburi. După condamnare, inculpatul a declarat recurs la Curtea Supremă Spaniolă (Audiencia Nacional) şi a primit interdicţia de a părăsi teritoriul Spaniei. Cu toate acestea, el a fost depistat la graniţa cu Croaţia, în drum spre România. Ca urmare, autorităţile spaniole au emis în aprilie 2022 un mandat european de arestare, având ca scop arestarea preventivă şi asigurarea prezenţei acestuia la proces.

În aprilie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia a refuzat punere în executare a mandatului european de arestare, pe motiv că persoana avea reşedinţă legală şi continuă de peste 5 ani în România, nu dorea să fie predată şi ar fi beneficiat de prescripţia răspunderii penale, dacă speţa respectivă ar fi fost de competenţa instanţelor din ţara noastră.

Curtea Supremă din Spania (Audiencia Nacional) a contestat decizia judecătorilor români, iar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis: motivele invocate de instanţa română nu sunt suficiente pentru refuzul predării în cazul în care procesul penal este încă în curs.

În hotărârea din 10 aprilie 2025, CJUE a respins argumentele aduse de instanţa română şi a clarificat două puncte-cheie din Decizia-cadru 2002/584. CJUE a decis că articolul 4 punctul 6 - care permite refuzul dacă persoana este rezidentă şi statul de executare se angajează să execute pedeapsa - nu este aplicabil, deoarece în speţa judecată de Curtea de Apel Alba Iulia inculpatul nu a fost condamnat definitiv (procesul penal fiind încă în curs în Spania), mandatul european de arestare a fost emis pentru asigurarea prezenţei la judecată, nu pentru executarea unei pedepse definitive şi autorităţile române nu s-au angajat să îl oblige pe inculpat la executarea pedepsei în ţara noastră.

CJUE a mai stabilit că, potrivit articolului 4 punctul 4 din Decizia-cadru 2002/584, prescripţia poate fi invocată doar dacă faptele sunt de competenţa statului de executare conform dreptului său penal. Numai că în cazul de faţă, toate faptele au fost săvârşite în Spania, prejudiciul a fost adus exclusiv bugetului spaniol şi, în consecinţă, autorităţile române nu au competenţă penală, deci nu pot aplica prescripţia.

CJUE a reiterat că motivele de neexecutare a unui mandat european de arestare sunt limitative şi nu pot fi extinse prin interpretări naţionale. Permiţând statelor să adauge motive noi de refuz s-ar compromite funcţionarea sistemului simplificat de predare instituit de Decizia-cadru europeană. Hotărârea pronunţată joia trecută de CJUE este obligatorie pentru Curtea de Apel Alba Iulia, dar şi pentru toate celelalte instanţe din UE care vor analiza speţe similare.

Decizia CJUE are şi un efect pozitiv cu privire la speţe similare aflate pe rolul instanţelor române, cauze penale în care inculpaţii s-au refugiat în alte state europene cum ar fi Ungaria, Italia sau Grecia. În urma deciziei CJUE, aceste state nu mai pot refuza arbitrar mandatele europene de arestare emise de România, invocând reşedinţa legală a fugarului, lipsa de competenţă proprie sau intervenirea prescripţiei conform propriei legislaţii.

Conform noii interpretări date de CJUE, autorităţile din aceste state vor trebui să predea persoanele vizate, dacă România a emis un mandat valabil şi scopul acestuia este asigurarea prezenţei în proces sau executarea unei sentinţe definitive, în ultimul caz cu excepţia situaţiei în care statul de reşedinţă îşi asumă să îl oblige pe condamnat să execute într-o închisoare din respectiva ţară pedeapsa pronunţată de instanţele române.