Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri de provenienţă China

M.P.
Miscellanea / 8 aprilie

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri de provenienţă China

Cu ocazia controlului derulat la un operator economic de pe raza judeţului Suceava, inspectorii antifraudă au constatat că, în perioada 2019-2024, au fost efectuate 79 operaţiuni de import din China de mărfuri din categoria "uz casnic şi gospodăresc", vânzarea acestor bunuri realizându-se prin intermediul casei de marcat, la preţuri mult mai scăzute decât cele de la nivelul pieţei, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Inspectorii DGAF au descoperit că operatorul economic a emis pentru mărfuri bonuri fiscale cu preţuri derizorii, cu scopul de a crea o disimulare a vânzărilor, scăzând din stocul de mărfuri produsele vândute, în realitate vânzarea efectivă realizându-se, fără documente, la preţul pieţei către alţi comercianţi.

Pentru a putea stabili situaţia fiscală reală a societăţii verificate, inspectorii ANAF au solicitat şi analizat informaţii de la operatori economici cu profil de activitate similar, fiind calculate adaosurile comerciale medii ponderate, iar ulterior au reconsiderat tranzacţiile comerciale cu amănuntul înregistrate de operatorul economic.

Prin aceste practici este evident că societatea a urmărit să-şi diminueze baza impozabilă pentru TVA şi pentru impozitul pe profit, aducând un prejudiciu la bugetul de stat de peste 15 milioane lei, pentru recuperarea căruia au fost sesizate organele de urmărire penală, potrivit comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3806
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3588
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3330

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930