STUDIU KPMG: Presiunile globale preocupă tot mai mult companiile de servicii financiare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 septembrie 2005

Companiile de servicii financiare se extind tot mai mult la nivel global, prin aria de acoperire şi prin ambiţiile manifestate, informează un studiu al societăţii de consultanţă KPMG. Potrivit acestuia, creşterea în amploare a operaţiunilor globale aduce cu sine nu numai perspectiva unor beneficii, ci şi o diversificare a riscurilor şi provocărilor care decurg din aceasta.

Brendan Nelson, partener în cadrul Departamentului de Servicii Financiare al KPMG din Marea Britanie şi coordonator al Serviciilor Financiare la nivel global, declară: "Companiile de servicii financiare se confruntă în prezent cu provocările cauzate de modificările intervenite în mediul de afaceri în ansamblul său, în economie, în cadrul normativ şi în forţele globalizării. Companiile trebuie să evalueze numeroasele riscuri şi incertitudini pe care le prezintă acest mediu, pe fundalul unui cadru normativ în continuă evoluţie."

Nelson consideră că, la o privire de ansamblu, balanţa puterii economice se înclină în mod dramatic, ca urmare a creşterii economice din China şi India şi a implicaţiilor pe care le are cererea sporită de bunuri şi servicii din Vest. Lucrurile sînt în schimbare şi pe pieţele dezvoltate, avînd loc o dezbatere a meritelor şi coeficienţilor de creştere proprii modelelor economice contrastante. În opinia lui Brendan Nelson, o schimbare suplimentară este cauzată de manevrele de consolidare în cadrul alianţelor de pe piaţă, precum şi de presiunile din cadrul pieţelor de capital. Toate acestea au la rîndul lor o serie de implicaţii însemnate pentru companiile de servicii financiare, evidenţiind nevoia permanentă de a avea la dispoziţie sistemele şi capitalul uman pentru un management eficient al riscurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb