Studiu: Majoritatea românilor sunt familiarizaţi cu etichetele energetice, dar mai sunt mulţi pentru care acestea sunt încă o necunoscută

R.S.
Miscellanea / 31 octombrie

Studiu: Majoritatea românilor sunt familiarizaţi cu etichetele energetice, dar mai sunt mulţi pentru care acestea sunt încă o necunoscută

Mai mult de jumătate dintre români (55%) sunt familiarizaţi cu semnificaţia etichetelor energetice prezente pe aparatura electronică şi electrocasnică, dar o proporţie destul de ridicată (37,6%) admit că au doar informaţii parţiale, în vreme ce 7% recunosc că nu ştiu nimic despre acestea, potrivit unei cercetări sociologice realizată pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al companiilor E.ON şi Delgaz Grid, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Eticheta energetică a UE a fost introdusă pentru prima dată în anul 1994 cu scopul de a-i ajuta pe consumatori să aleagă produse eficiente din punct de vedere energetic şi astfel să realizeze economii, având la acel moment o scară comparativă de la A la G, adică de la cel mai eficient produs la cel mai puţin eficient energetic, potrivit comunicatului.

În timp au apărut şi clasele A++ şi A+++, dar în anul 2021 eticheta energetică a UE a fost redimensionată pentru mai multe produse şi s-a revenit la scara mai simplă, de la A la G, fără simbolurile plus (+).

Conform sondajului, 60% dintre respondenţii care au afirmat că sunt familiarizaţi cu semnificaţia claselor de eficienţă energetică sunt femei şi doar 40% bărbaţi, ceea ce sugerează că reprezentatele sexului feminin sunt mai preocupate de aspectele care ţin de consumul aparaturii electrocasnice din gospodărie, implicit de realizarea de economii. În proporţii ridicate, cel mai bine informaţi legat de acest aspect sunt românii din mediul urban, cu studii superioare, din categoria de vârstă 36-45 de ani.

În timp ce 60% dintre participanţii la sondaj declară că eticheta energetică este un criteriu de bază atunci când decid să cumpere aparatură electronică sau electrocasnică, pentru circa 32% aceasta este doar "oarecum importantă". Există însă şi o categorie (8,3%), reprezentată în mare parte de persoane tinere, între 18 şi 35 de ani, pentru care primează alte aspecte decât clasa energetică, cum ar fi designul produsului dorit şi, desigur, preţul acestuia.

Aproape 61% dintre cei intervievaţi au afirmat că în ultimul an au înlocuit aparatura electrocasnică veche din locuinţă cu una nouă, având clasa energetică superioară, dar restul de 39% au rămas fideli aparaturii deja achiziţionate şi au decis să o păstreze.

Este însă interesant de notat faptul că gestul de înlocuire a electrocasnicelor din casă cu unele care consumă mai puţin a fost completat cu alte măsuri menite să contribuie la reducerea facturii de electricitate. Astfel, peste 90% dintre români au fost mult mai atenţi la luminile din locuinţă, adică au avut grijă să nu mai lase becurile aprinse în camerele în care nu stau, aproape 80% au declarat că au scos din priză electronicele şi electrocasnicele atunci când au părăsit domiciliul pentru o perioadă mai lungă de timp, iar peste 76% au setat centrala termică şi aparatul de aer condiţionat la temperaturi care să conducă la economisirea de energie, implicit la facturi mai mici.

Aproape 22% dintre respondenţi consideră că cea mai mare responsabilitate în reducerea consumului de energie o au cetăţenii, la nivel individual, 14% au indicat drept responsabile autorităţile guvernamentale, 6,5% companiile private, dar totuşi majoritatea (55%) apreciază că această temă trebuie să preocupe în mod egal pe toată lumea.

Dar cât de multe eforturi depun românii, în general, pentru a reduce consumul de energie? Fac tot ce pot, răspund aproximativ 22% dintre cei chestionaţi, în vreme ce aproape 28% sunt de părere că oamenii ar putea face mai multe în acest sens, iar circa 39% sunt şi mai categorici şi afirmă că la nivelul cetăţenilor ţării nu se fac suficient de multe pentru economisirea energiei. Inclusiv la nivel personal, recunosc peste 40% dintre cei chestionaţi, există încă loc de îmbunătăţire, iar circa 22% admit tranşant că fie nu au făcut absolut nimic pentru reducerea consumului de energie, fie nu fac suficient de multe în acest sens.

În opinia a aproape 56% dintre respondenţi, reducerea consumului de energie ar trebui să fie o responsabilitate morală a fiecărui cetăţean, chiar dacă autorităţile nu impun reglementări stricte în acest sens.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb