Studiu Reveal Marketing Research: În perioadă de criză românii nu se mai grăbesc să cumpere electrocasnice

F.D.
Miscellanea / 16 mai 2023

Studiu Reveal Marketing Research: În perioadă de criză românii nu se mai grăbesc să cumpere electrocasnice

Cel mai recent studiu de piaţă realizat de Reveal Marketing Research şi-a propus să evalueze preferinţele şi comportamentele de achiziţie ale românilor privind categoria electrocasnicelor şi modul în care acestea au evoluat comparativ cu studiul similar desfăşurat în februarie 2021, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Cei mai mulţi dintre români (70%) nu îşi schimbă electrocasnicele dacă nu sunt stricate

În topul criteriilor de achiziţie a electrocasnicelor regăsim preţul (70%), performanţa (54%) şi consumul de energie (54%)

74% dintre români sunt deschişi să aleagă electrocasnice smart pentru casele lor, însă preţurile ridicate sunt principala barieră în decizia de cumpărare

Când aleg românii să îşi cumpăre electrocasnice noi?

Conform datelor studiului Reveal Marketing Research 70% dintre români îşi achiziţionează aparate electrocasnice noi atunci când cele vechi se strică, în timp ce 31% declară că le cumpără atunci când descoperă promoţii avantajoase, iar 17% deoarce işi doresc dotarea casei cu tehnologii noi/ inovaţii.

În funcţie de gen, observăm că femeile se diferenţiază ca fiind mai pragmatice, acestea obişnuind în mai mare măsură să înlocuiască un aparat electrocasnic ce s-a stricat cu unul nou (75% vs. 65% barbaţi), iar bărbaţii ca fiind mai atraşi de urmărirea şi achiziţionarea noilor tehnologii (21% vs. 14% femei).

De asemenea, presiunile economice îi fac pe români mai chibzuiţi, procentul celor care aleg să repare electrocasnicele stricate crescând semnificativ comparativ cu 2021, ajungând de la 6% la 15% în prezent.

Tot din dorinţa de economisire, programul Rabla pentru electrocasnice se bucură de o popularitate crescută în rândul românilor, 64% manifestându-şi interesul de a se înscrie în program, în timp ce un procent de 6% declară că sunt deja înscrişi.

Majoritatea consumatorilor (70%) aleg electrocasnicele în funcţie de preţ, iar promoţiile la electrocasnice (46%) s-au dublat ca importanţă în decizia de achiziţie comparativ cu anul 2021

Principalele criterii în funcţie de care consumatorii achiziţionează electrocasnice au rămas aceleaşi ca în urmă cu 2 ani, românii fiind atenţi în primul rând la preţ (70%), la performanţă (54%) - în special cei cu vârste între 44-55 ani (66%), şi la consumul de energie (54%) - în special persoanele mature peste 55 ani (70%).

Este important de semnalat amploarea pe care au căpătat-o promoţiile în contextul scumpirilor constante din ultima perioadă, acestea fiind menţionate de 46% dintre români comparativ cu 21% în 2021.

În ceea ce priveşte importanţa mărcii la achiziţia produselor electrocasnice, comparativ cu rezultatele studiului realizat în 2021 se observă o creştere semnificativă a importanţei acestui criteriu, de la 14% la 22% dintre români care menţionează importanţa mărcii, în mai mare măsură cei cu vârsta între 45 şi 55 ani (27%).

Îndreptându-ne atenţia către metodele de informare înainte de achiziţionarea electrocasnicelor, în topul preferinţelor regăsim site-urile magazinelor (48%), recenziile din cadrul magazinelor online (43%) şi solicitarea de informaţii direct din magazin (39%). La o privire mai atentă descoperim că atât site-urile magazinelor, cât şi recenziile online din cadrul acestora sunt preferate într-o măsură semnificativ mai mare de persoanele între 45-55 ani, acestea înregistrând scoruri de 57%, respectiv 50%, pe când persoanele mature de peste 55 ani preferă mai degrabă să solicite informaţii direct de la personalul din magazin (49%).

Alte alternative la care apelează românii pentru a se informa sunt sfaturile apropiaţilor (33%), reclamele online (32%) sau reclamele TV (23%).

7 din 10 români preferă magazinul fizic pentru a-şi cumpăra electrocasnicele dorite

Dacă ne referim la modalitatea de achiziţie a electrocasnicelor dorite, 7 din 10 români preferă mai degrabă să meargă în magazine fizice, această alegere facilitând interacţiunea directă cu produsele şi cu personalul din magazine. Aşadar, aceştia optează pentru magazinele de profil (44%), secţiunea de electrocasnice a hypermarket-urilor (15%) şi în mai mică măsură pentru magazinele producătorilor (9%).

Pe de altă parte, 30% dintre români declară că aleg să comande online de pe site-urile magazinelor de profil.

Mai mult decât atât aproape jumătate dintre românii care aleg să comande online electrocasnice (47%) menţionează că obişnuiesc să meargă înainte în magazinele fizice pentru a vedea sau testa produsul înainte de a plasa comanda, într-o măsură semnificativ mai mare bărbaţii (53% vs. 41% femei) şi rezidenţii din mediul urban (52% vs. 39% rural)

74% dintre români sunt dispuşi să achiziţioneze electrocasnice smart pentru a-şi dota casa, principalul motiv fiind reducerea costurilor de energie electrică

Referitor la electrocasnicele smart mai mult de două treimi dintre români (74%) îşi manifestă intenţia de a investi în astfel de produse, principalele beneficii percepute fiind reducerea costurilor de energie electrică (79% vs. 62% in 2021), eficienţa dispozitivelor (61% vs. 48% în 2021) şi uşurarea activităţilor casnice (51% vs. 42% în 2021).

Cu toate acestea, ceea ce i-ar împiedica pe români să cumpere electrocasnice smart ar fi preţul ridicat al acestora, motiv menţionat de către 73% dintre respondenţi. Un procent de 23% dintre români consideră că nu sunt utile, iar 17% sunt de părere că ar fi greu de folosit.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Categoric,bugetarii vor cumpăra,la ei se măresc salariile.

    1. NU ZAU?!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb