STUDIUL EY GLOBAL:  Family Offices sunt obligate la adaptare pentru a se pune la adăpost de "furtuna perfectă"

G.D.
Miscellanea / 20 iunie 2022

Corina Mîndoiu, Partener Asociat EY România

Corina Mîndoiu, Partener Asociat EY România

Birourile unifamiliale, acele organizaţii private care gestionează activele unui business de familie şi se ocupă de continuitatea lui, vor fi obligate să îşi accelereze eforturile de adaptare şi de transformare a strategiei şi operaţiunilor, pentru a putea interveni cât mai rapid şi a soluţiona problemele ce pot apărea din zona legislativă sau economică, geopolitică sau a schimbărilor tehnologice - se arată în cel mai recent studiu global EY - Single Family Office, conform unui comunicat remis redacţiei. Studiul menţionează trei puncte de atenţie pentru acest tip de organizaţii: măsurarea performanţei non-financiare, asigurarea unui plan pentru gestionarea atacurilor cibernetice şi anticiparea problemelor fiscale ale muncii de la distanţă.

"Peisajul fiscal global se transformă, dincolo de tot ceea ce ştiam până acum. Guvernele din întreaga lume, constrânse de evoluţiile economice din ultimii doi ani, s-au văzut şi mai presate să caute noi surse de venituri. Dincolo de implicaţiile uriaşe care decurg din reforma fiscală globală ce se află în curs, birourile unifamililale trebuie, de asemenea, să ţină pasul cu mişcările tot mai rapide ale autorităţilor fiscale către digitalizare, problemele de sustenabilitate fiscală şi consecinţele fiscale ale lucrului la distanţă", spune Corina Mîndoiu, Partener Asociat, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

"Cum, în România, multe business-uri de familie fac trecerea către generaţia următoare, existenţa unor organizaţii ca Family Office ar putea să ajute afacerile de familie să navigheze prin aceste momente impredictibile. Suntem în faţa furtunii perfecte - o combinaţie de perturbări strategice, tehnologice, de reglementare şi operaţionale fără precedent. De aceea, orice mână de ajutor este binevenită pentru afacerile de familie", a mai precizat Mîndoiu.

Noi indicatori de performanţă

Un subiect fierbinte în rândul multor familii şi al Family Office, arată studiul EY Global, provine din greutatea practică a extinderii definiţiei valorii şi a scopului business-ului dincolo de indicatorii tradiţionali de performanţă, incluzând criteriile de mediu, cele sociale şi de guvernanţă (ESG) şi măsurând impactul asupra capitalului uman, comunităţilor, clienţilor şi părţilor interesate. Astfel, deşi 83% dintre respondenţi sunt de părere că urmărirea valorilor non-financiare contează, doar 30% dintre respondenţi chiar măsoară performanţa pe alte criterii decât cele financiare obişnuite, subliniază sursa citată.

Sondajul mai arată că Single Family Office se confruntă cu o presiune în creştere pentru îmbunătăţirea acestei performanţe: 5% dintre respondenţi invocă presiunea din partea consumatorilor, 34% arată către influenţa tot mai mare a generaţiei Z, 32% evidenţiază acţiunile întreprinse de concurenţi şi 28% spun că au fost stimulaţi de apariţia unei noi reglementări privind declararea non-financiară şi climatică. Dar, mai arată studiul, extinderea dincolo de măsurile financiare tradiţionale aduce beneficii: 58% dintre respondenţii birouri unifamiliale care monitorizează valorile non-financiare într-o măsură semnificativă au rezultate peste aşteptări - o proporţie mult mai mare decât a celor care nu le măsoară.

În general, respondenţii SFO iau măsuri pentru a urmări strategii mai diverse şi cadre de guvernanţă robuste pentru a se asigura că ambiţiile lor sunt îndeplinite. În domeniul responsabilităţii sociale, 44% dintre respondenţii birouri unifamiliale spun că acum exclud în mod activ investiţiile care intră în conflict cu etica şi valorile lor. Acelaşi număr de respondenţi intenţionează să facă investiţii sociale sau de mediu în următoarele 12 luni.

Creşterea transparenţei - motiv de preocupare

Studiul arată că birourile unifamiliale sunt preocupate de numărul în creştere al raportărilor şi de viteza introducerii noilor modificări. Astfel, 53% dintre respondenţi sunt îngrijoraţi de creşterea cerinţelor privind transparenţa globală şi schimbul de informaţii, în timp ce 48% spun că sunt afectaţi de complexitatea tot mai mare a conformităţii fiscale transfrontaliere, iar 46% notează îngrijorarea cu privire la creşterea incertitudinii de reglementare ca urmare a pandemiei Covid19. În special, având în vedere că mulţi membri ai business-ului de familiei călătoresc în mod regulat peste graniţe, 72% dintre birourile unifamiliale sunt îngrijorate de potenţialele implicaţii fiscale ale muncii la distanţă.

Întrucât jurisdicţiile din întreaga lume folosesc din ce în ce mai mult politica fiscală şi iniţiativele de transparenţă pentru a aborda probleme mai ample de politică economică şi socială, studiul examinează măsura în care birourile unifamiliale sunt pregătite să se transforme. Studiul dezvăluie că 64% dintre respondenţi nu sunt încrezători că operaţiunile lor fiscale sunt performante, respondenţii indicând probleme legate de procese, oameni, tehnologie, managementul costurilor şi monitorizarea riscurilor, subliniază sursa citată.

Îmbunătăţirea securităţii cibernetice şi planificarea incidentelor - o urgenţă

Examinând abordarea birourilor unifamiliale cu privire la digitalizare şi securitate, studiul arată că 74% dintre respondenţi s-au confruntat cu o încălcare cibernetică în ultimii ani, totuşi 72% nu au un plan pentru incidente cibernetice, iar 61% nu au procese în vigoare pentru a detecta încălcările, lăsându-i expuşi unor viitoare atacuri. Privind în perspectivă, însă, 81% dintre respondenţi intenţionează să ia măsuri, indicând că vor investi în trei sau mai multe tehnologii digitale în următorii doi ani. Întrebaţi despre managementul mai larg al riscurilor, doar 49% dintre respondenţii SFO spun că sunt încrezători că au în vigoare procesele necesare pentru a identifica riscurile la orizont, în timp ce 31% recunosc că deciziile cu privire la riscurile cu care se confruntă organizaţiile lor nu sunt luate la cele mai înalte niveluri, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb