Peste 700.000 de persoane au decedat din cauza COVID-19 în Statele Unite de la începutul pandemiei, potrivit bilanţului raportat ieri de Universitatea Johns Hopkins, echivalentul populaţiei capitalei Washington, transmite AFP, citat de Agerpres.
Acest prag sumbru reaminteşte că sute de americani continuă să moară zilnic din cauza coronavirusului, în pofida campaniei de vaccinare.
Statele Unite sunt oficial de departe ţara cu cel mai grav bilanţ legat de coronavirus, potrivit datelor comunicate de autorităţile din întreaga lume, înaintea Braziliei şi Indiei.
În apropierea Casei Albe, sute de mii de mici drapele albe aduc un omagiu acestor vieţi pierdute.
Persoanele nevaccinate rămân în continuare vulnerabile la boală.
Numărul lor este încă ridicat în Statele Unite: campania de vaccinare lansată cu entuziasm de autorităţile americane în decembrie - şi care a atins un vârf în aprilie, cu uneori mai mult de patru milioane de injecţii pe zi - a încetinit brusc.
Puţin peste 64% din populaţia americană, 215 milioane de persoane, au primit cel puţin o doză din cele trei vaccinuri autorizate în ţară, potrivit autorităţilor sanitare.
În ciuda unui început mai lent în campaniile lor de vaccinare, mai multe ţări europene au depăşit în mare măsură Statele Unite.
Purtarea măştii şi vaccinarea rămân mize politice care divizează mulţi americani. Unii guvernatori republicani, precum cei din Texas sau Florida, au dorit chiar să instituie interdicţii privind purtarea obligatorie a măştii în statele lor, invocând protecţia sacrosantelor libertăţi individuale.
În schimb, statul democrat California a anunţat vineri intenţia sa de a face vaccinarea obligatorie pentru toţi elevii eligibili, o decizie fără precedent în ţară.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2021, 15:31)
daca tot ii numaram de la inceput o sa fie si milioane , daca trece destul timp. cum au murit deja si alte 4 milioane de oameni in SUA in timpul asta.