Statele Unite au impus sancţiuni dure vizând sute de oficiali ai Centrului sirian pentru Studii Ştiinţifice şi Cercetare (CSSSC), în replică la presupusul atac chimic de luna aceasta, relatează BBC News.
Departamentul Trezoreriei a ordonat îngheţarea tuturor activelor din Statele Unite ale unui număr de 271 de angajaţi ai agenţiei siriene. Persoanele vizate au fost "responsabile pentru dezvoltarea şi producerea de arme neconvenţionale şi mijloacelor de lansare a lor", a anunţat departamentul într-un comunicat.
Sancţiunile înseamnă că cetăţenii americani nu vor putea face afaceri cu cei 271 de sirieni.
Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a afirmat că aceste "sancţiuni ample vizează centrul de susţinere ştiinţifică a atacului îngrozitor cu arme chimice lansat de dictatorul sirian Bashar al-Assad asupra unor bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi".
"Statele Unite trimit un mesaj puternic prin această acţiune, că vom trage la răspundere tot regimul Assad pentru aceste încălcări violente ale drepturilor omului, pentru a contracara răspândirea acestui tip de arme chimice barbare", a adăugat el.
SUA cred că CSSSC a fabricat gazul toxic care a ucis peste 80 de oameni în oraşul Khan Sheikhoun, controlat de rebeli.
Siria susţine că incidentul nu a avut loc niciodată. Preşedintele Bashar al-Assad a acuzat Occidentul că a inventat atacul ce ar fi avut loc pe 4 aprilie, pentru a avea motiv să atace cu rachete baza aeriană guvernamentală Shayrat.
Martori au declarat că au văzut avioane de luptă atacând Khan Shiekhoun, însă Rusia, un aliat-cheie al preşedintelui Assad, afirmă că a fost lovit un depozit rebel de arme chimice.
Imagini filmate la Khan Shiekhoun arată victimele - multe dintre ei copii - făcând convulsii şi cu spumă la gură. O parte dintre cei afectaţi au fost duşi la spitale din Turcia.
Peste 300.000 de oameni şi-au pierdut viaţa şi câteva milioane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele după ce revoltele faţă de preşedintele Bashar al-Assad s-au transformat într-un război civil pe scară largă.