SUA au refuzat să semneze declaraţia G7 privind schimbările climei şi dezvoltarea durabilă

A.C.
Internaţional / 12 iunie 2017

SUA au refuzat să semneze declaraţia G7 privind schimbările climei şi dezvoltarea durabilă

Statele Unite ale Americii (SUA) au refuzat să semneze declaraţia G7 referitoare la schimbările climei şi planurile de devoltare durabilă, se arată într-un comunicat publicat luni de miniştrii Mediului din statele membre ale grupului, citat de Reuters.

Americanii au explicat că nu vor semna declaraţiile partenerilor din Italia, Canada, Japonia, Franţa, Marea Britanie şi Germania, "reflectând anunţurile recente privind retragerea şi oprirea imediată a implementării Acordului de la Paris şi a angajamentelor financiare asociate", potrivit sursei citate.

"Statele Unite vor continua să colaboreze cu partenerii internaţionali majori într-o manieră conformă cu priorităţile interne, menţinând atât o economie solidă cât şi un mediu sănătos", se arată în sursă.

Conform sursei, la începutul acestei luni, preşedintele american Donald Trump a anunţat că va retrage SUA din Acordul de la Paris referitor la schimbările climatice, afirmând că participarea ar submina economia, ar duce la pierderea unor locuri de muncă, ar slăbi suveranitatea naţională şi ar pune ţara într-un dezavantaj permanent faţă de alte state.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb