Departamentul american al Transporturilor (DoT) a avertizat joi că petrolul extras din zăcămintele de şist din bazinul Bakken, în nordul SUA, este probabil "mai inflamabil decât petrolul brut tradiţional", a relatat, astăzi, AFP.
Agenţia privind securitatea oleoducurilor şi a materialelor periculoase (PHMSA), care a informat Departamentul Transporturilor, a publicat joi "un avertisment" pentru "a semnala marelui public, persoanelor din sistemul de urgenţă şi transportatorilor că recentele deraieri de trenuri şi incendii care au urmat indică faptul că tipul de petrol brut care provine din regiunea (zăcământul de şist) Bakken este probabil mai inflamabil decât petrolul brut tradiţional".
"Potrivit inspecţiilor preliminare efectuate după recentele deraieri de trenuri din Dakota de Nord, Alabama şi Quebec (Canada), în care a fost implicat petrolul brut din zăcământul Bakken, PHMSA solicită testarea corectă, semnalarea şi clasificarea şi, când este necesar, degazeificarea suficientă a materialelor periculoase înainte de transportarea lor", se spune în avertismentul agenţiei.
Trei deraieri de trenuri - două în SUA şi una în Canada - au fost urmate de incendii grave în ultimele şase luni.