Supernova lichidităţii şi sfârşitul civilizaţiei "pe datorie"

După îndelungata perioadă de incertitudine cu privire la direcţia dobânzilor, pieţele au aşteptat ca "mântuirea" să vină de la Janet Yellen în cadrul simpozionului anual de la Jackson Hole.

Preşedintele Federal Reserve a declarat că "perspectivele pentru creşterea dobânzilor sunt mult mai favorabile", însă nu a exclus posibilitatea extinderii programelor de relaxare cantitativă.

Euforia pieţelor s-a temperat brusc şi a lăsat, din nou, loc disperării, în condiţiile în care Stanley Fischer, vicepreşedintele Federal Reserve, a accentuat faptul că "declaraţiile doamnei Yellen sunt consistente cu o creştere a dobânzii chiar luna viitoare".

Bill Gross, fondatorul PIMCO, în prezent manager de active la Janus Capital Group, a comparat această extindere cu "un scaun cu rotile oferit economiei bolnave", o economie care "s-ar putea să nu mai meargă normal niciodată, dacă se continuă actuala direcţie a politicii monetare". "Acesta nu este capitalism", mai spune Gross, în opinia căruia "Yellen nu face decât să deschidă uşa unei umflări şi mai mari a bulelor speculative".

În ceea ce priveşte posibilitatea creşterii dobânzii până la sfârşitul anului, se poate spune că este doar o altă promisiune goală a băncii centrale americane, având în vedere alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.

Dincolo de presiunile politice pentru menţinerea dobânzii în Statele Unite, există un motiv mult mai important, crucial s-ar putea spune, pentru care este imposibilă intrarea pe o traiectorie susţinută de renormalizare a costurilor de finanţare.

Într-o analiză de la Bank of America, preluată de Zerohedge, analistul Michael Hartnett arată că "valoarea actuală a activelor financiare este susţinută şi de aşteptările privind lansarea unor măsuri fiscale", însă principalul pilon de susţinere îl reprezintă "abundenţa monetară excesivă la nivel global".

De la falimentul Lehman Brothers băncile centrale au anunţat 667 de reduceri ale dobânzilor de politică monetară şi au ajuns să deţină în bilanţuri active cu o valoare nominală de 25 de trilioane de dolari. De asemenea, obligaţiuni cu o valoare nominală de peste 12 trilioane de dolari au randamente negative, din care 8 trilioane este valoarea obligaţiunilor guvernamentale.

Dimensiunea "cosmică" a acestor datorii l-a determinat pe analistul de la Bank of America să-şi manifeste îngrijorarea cu privire la apariţia unei "supernove a lichidităţii".

În astronomie, supernova este un fenomen care apare în ultimul stadiu de evoluţie al unei stele masive, a cărei explozie poate să depăşească strălucirea a miliarde de stele. După o perioadă extrem de scurtă, strălucirea dispare şi un nou echilibru începe să se formeze în spaţiul devastat.

Creşterea dobânzilor ar conduce la "supernova lichidităţii", iar volumul astronomic al creditelor din nimic s-ar transforma în pulbere de stele.

Marile bănci centrale încearcă să ne convingă că mai pot îmblânzi acest "monstru" şi îl pot convinge să se întoarcă în cuşcă, după ce l-au "dopat" consistent în ultimele decade, dar, mai ales, de la declanşarea crizei globale.

Apoi există şi problema încrederii sau, mai bine zis, a lipsei acesteia, care a "infectat" până şi foşti membri ai conducerii Federal Reserve sau apologeţii din presă ai instituţiei.

Kevin Warsh, fost membru al conducerii băncii centrale americane, scrie în Wall Street Journal că "Federal Reserve are nevoie de un nou mod de gândire", deoarece "modele sale nu sunt de încredere şi politicile sale sunt eratice, pe lângă faptul că este şi vulnerabilă din punct de vedere politic".

În opinia lui Warsh, "politica monetară din ultimii ani a fost profund eronată", fiind nevoie de "schimbări semnificative la nivelul instrumentelor, strategiilor, guvernanţei şi modului de comunicare". Principalele obstacole în calea acestor schimbări sunt "gândirea uniformă la nivelul breslei economiştilor din mediul academic şi reticenţa bancherilor centrali de a-şi ceda noua putere", conform diagnosticului pus de profesorul de la Institutul Hoover din cadrul Universităţii Stanford şi fost membru al comitetului executiv al Grupului Bilderberg.

Economiştii din mediul academic sunt acuzaţi de fostul guvernator al Fed-ului că "au promovat noi dogme ale politicii monetare", iar aplicarea lor a condus la accentuarea contradicţiilor între obiectivele băncii centrale.

Despre încercarea Federal Reserve de a controla simultan dobânda şi cursul valutar, Warsh spune că "este o sarcină imposibilă în condiţiile circulaţiei libere a capitalurilor" şi mai subliniază ipocrizia Fed-ului, care "se declară îngrijorat de creşterea inegalităţii veniturilor, dar refuză să recunoască implicaţiile politicilor sale pentru creşterea inegalităţii".

Cu doar o zi înainte de începerea simpozionului de la Jackson Hole, Jon Hilsenrath, considerat jurnalistul rezident al Federal Reserve la Wall Street Journal, a criticat banca centrală americană deoarece "instituţia altădată venerată nu a prevăzut criza şi acţiunile sale ulterioare au condus la creşterea populismului şi a neîncrederii în instituţii".

Ceea ce a scris Hilsenrath în WSJ reprezintă pentru Jeffrey Snider, de la Alhambra Investment Partners, un pas important către intrarea în conştiinţa populară a asocierii dintre "ei chiar nu ştiu ce fac" şi bancherii centrali.

Curios, dar şi îngrijorător, este faptul că acuzaţia "bancherii centrali nu mai ştiu ce fac" apare tot mai mult în declaraţiile de presă şi analizele băncilor comerciale şi de investiţii, principalii beneficiari ai tiparniţelor monetare.

"Chiar şi la dobânzi zero, un anumit nivel al datoriilor poate conduce la faliment, deoarece sectorul privat îşi pierde încrederea în sistem", a declarat Viktor Shvets, directorul de strategie globală al băncii de investiţii australiene Macquarie Group, pentru cotidianul Epoch Times.

Shvets consideră că datoriile au ajuns acum aşa de mari încât "sectorul privat s-ar putea să nu-şi mai revină niciodată", fiind nevoie de un jubileu al datoriilor similar celui amintit în Biblie, dar care nu este posibil, deocamdată, din cauza "grupurilor de interese care se opun".

"Datoriile nu sunt repartizate uniform şi încă trăim într-o lume tribală, unde este mai uşor să porneşti un război decât să ierţi o datorie", mai spune Viktor Shvets, care subliniază şi sufocarea sectorului privat de un sector public tot mai agresiv.

Creşterea fără limită a influenţei statului, pe fondul apelurilor pentru lansarea unor programe masive de investiţii guvernamentale finanţate prin tipărire, nu va face decât să creeze un alt super-ciclu al datoriilor, al cărui rezultat nu poate fi decât o altă prăbuşire.

"Toate ciclurile din istoria omenirii au ajuns la un sfârşit, iar ciclurile alimentate de creditare sfârşesc totdeauna mai rău decât cele normale", a declarat şi Tad Rivelle, director de investiţii la TCW Group, pentru Bloomberg.

"Ţările se vor îndrepta către fascism şi comunism, la fel ca în prima jumătate a secolului trecut", este concluzia analistului de la banca de investiţii australiană, iar cei care aşteaptă revenirea la sistemul monetar bazat pe aur trebuie să realizeze că "standardul aur este instaurat după un război, nu înainte de război".

Refuzul de a-şi asuma responsabilitatea pentru rezultatele deciziilor de politică monetară şi lipsa perspectivelor de reformare radicală a băncii centrale americane l-au determinat pe Kevin Warsh să scrie în WSJ că "Federal Reserve este vulnerabilă", "aniversarea recentă a centenarului său nu trebuie confundată cu acceptarea sa permanentă de către sistemul politic american".

Tocmai această vulnerabilitate ar putea să facă băncile centrale extrem de periculoase şi capabile să îşi apere cu orice preţ supravieţuirea.

"Nu este o coincidenţă faptul că secolul războiului total coincide cu secolul băncilor centrale", a scris Ron Paul în cartea sa "End the Fed".

După sângerosul secol pe care l-am lăsat nu demult în urmă, promisiunile de civilizaţie şi progres ale secolului al XXI-lea au fost nenumărate, fără a se ţine seama de fundaţia fragilă pe care au fost ridicate.

În cartea "Colapsul societăţilor complexe", Joseph Tainter scrie că "odată cu intrarea unei societăţi complexe în stadiul randamentelor marginale descrescătoare, colapsul devine o probabilitate matematică, iar o perioadă suficientă de timp transformă probabilul într-o calamitate insurmontabilă".

Explozia creditării din ultimele decenii, pe fondul politicilor iresponsabile ale băncilor centrale, şi-a adus o contribuţie fundamentală la accelerarea societăţii către stadiul randamentelor marginale descrescătoare.

Mai poate fi încetinită cursa către abis sau băncile centrale sunt gata să ne demonstreze, şi în acest secol, că legătura dintre ele şi războiul total nu este o coincidenţă?