SUPLIMENT EDUCAŢIA - DE LA TABLĂ LA TABLETĂ Noul an şcolar, în ceaţă

Ziarul BURSA #Cultură / 5 august 2020

Noul an şcolar, în ceaţă

Iohannis: "Ne orientăm către un scenariu mixt - cu elevi la şcoală şi cursuri online"

Deşi se discută intens în această perioadă pe subiect şi deschiderea noului an şcolar se apropie cu paşi rapizi, ceea ce face ca presiunea din partea elevilor, profesorilor şi părinţilor să fie din ce în ce mai mare, totuşi autorităţile încă nu au stabilit cum se va desfăşura anul şcolar 2020-2021.

Cert este că preşedintele Klaus Iohannis a spus, zilele trecute, că "şcoala sigur nu va începe în condiţii normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea". Oficialul a precizat că perspectiva este către un scenariu mixt - cu elevi la şcoală şi cursuri online.

Iohannis a menţionat: "Situaţia deschiderii noului an şcolar şi implicit a noului an universitar este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte mult. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii şi a unor scenarii. Şcoala sigur nu va începe în condiţii normale, fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea".

Acesta crede că ar fi foarte complicat ca în România să existe doar şcoală online: "Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online. Şi atunci ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil, şi în funcţie de condiţiile locale, vom avea mai mult şcoală normală, deci cu elevii la şcoală, sau mai mult online, sau în sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit cu exactitate într-o săptămână sau două. Măsurile pe care le gândim şi pe care le vom lua sunt gândite în primul rând pentru siguranţa copiilor, pentru siguranţa cadrelor didactice şi pentru a asigura un proces educaţional de bună calitate".

Orban: "Şcoala va începe în condiţiile pe care le va permite evoluţia pandemiei"

În acelaşi ton, premierul Ludovic Orban a anunţat că şcoala va începe în condiţiile pe care le va permite evoluţia pandemia, precizând că sunt mai multe variante în lucru: "Şcoala va începe. Va începe în condiţiile pe care ni le va permite evoluţia epidemiei. Există un grup de lucru interministerial coordonat de vicepremierul Raluca Turcan, care face analize extrem de serioase, evaluarea infrastructurii, evaluarea cadrelor didactice, distribuţia posibilă a elevilor în clase, studiază inclusiv sistemul mixt, suntem într-o analiză foarte serioasă pentru că nu poţi să creezi o previziune astăzi care previziune să fie modificată în funcţie de evoluţia epidemiei. Noi pregătim deschiderea şcolii pentru orice scenariu posibil. (...) Atunci când vom avea toate datele necesare pentru a furniza o informaţie corectă, o informaţie care să permită elevilor, profesorilor, cadrelor didactice, părinţilor să se pregătească pentru deschiderea anului şcolar, o vom face".

Potrivit premierului, se află în desfăşurare licitaţia privind achiziţia a 250.000 de tablete pentru elevi: "Am alocat din Fondul de Rezervă sumele necesare pentru achiziţionarea numărului de tablete care a rezultat din centralizarea făcută de Ministerul Educaţiei prin inspectoratele şcolare, este vorba de 250.000 de tablete, licitaţia este în curs, aşteptăm să se finalizeze această licitaţie pentru a putea distribui tabletele. (...) Cifra necesarului de tablete a fost rezultatul unei centralizări care a fost făcută de inspectoratele şcolare pe baza informaţiilor furnizate de managerii şcolilor şi unităţilor de învăţământ, după consultarea părinţilor. Asta a fost procedura prin care s-a stabilit necesarul de tablete. Nu ştiu dacă altcineva poate să prezinte o cifră care este rezultatul centralizării de date. Prezentarea de cifre este un lucru care ar trebui să fie analizat cu maximă seriozitate".

Nehotărârea autorităţilor a scos elevii în stradă

Mai multe asociaţii de elevi au solicitat Executivulu, la începutul săptămânii, lămuriri în privinţa modului în care se va desfăşura noul an şcolar. În timp ce Asociaţia Elevilor din Bucureşti a protestat în faţa Guvernului, reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa au trimis un colet către Guvernul României, în care se află un ceas şi o listă cu revendicările asociaţilor: "Am depus un colet care conţine un ceas, care simbolizează că nu mai avem timp de alte amânări şi avem nevoie de măsuri reale privind începerea anului şcolar şi o listă cu revendicările asociaţiilor. Mai exact, noi ne dorim să fim consultaţi cu privire la deciziile din educaţie, să se asigure laptopuri conectate la internet pentru fiecare elev în parte fără niciun fel de discriminare, ghiduri pentru recuperarea materiei pentru că în semestrul al doilea au fost 900.000 de elevi fără acces la un dispozitiv şi implicit la educaţie, formarea continuă a profesorilor pentru a putea preda online şi reglementarea şcolii online astfel încât să nu existe nicio problemă din punct de vedere legislativ". Acţiuni de protest au avut şi asociaţii de elevi din Vâlcea şi Maramureş.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Noul an scolar:

    -Ce te-as mai, până n-aș mai,  

    Șapte nu te-ar cat te-as eu, 

    Tu te-ai mai de când nu ne-am? 

    -Hai sa ne! 

    -Ne vede lumea!

    -Pan ne vede, noi ne-am și. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb