SURSE APROPIATE SITUAŢIEI: "Audirea comisarului CJPC Manţu pe marginea abuzurilor bancare - un teatru ieftin"

A.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 aprilie 2019

"Audirea comisarului CJPC Manţu pe marginea abuzurilor bancare - un teatru ieftin"

Sorin Manţu a încheiat procesele verbale de sancţionare a Bancpost şi OTP Bank în cazul cesionării creditelor în afara ţării

Senatorii din cadrul Comisiei de abuzuri au tratat cu superficialitate sesizările publice făcute, recent, de Sorin Manţu, funcţionar în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa.

Comisarul a fost audiat, ieri, în legătură cu petiţiile în care acesta arată că băncile, ANPC şi Banca Naţională a României (BNR) au comis unele abuzuri faţă de consumatori.

Doar că audierile au ţinut în jur de 15 minute şi nu au avut nicio concluzie, susţin surse apropiate situaţiei. Acestea ne-au precizat: "A fost un teatru ieftin, pentru că în cele 10-15 minute nici măcar nu a fost timp să fie citită toată sesizarea. A fost lecturat doar finalul, legat de cesiuni, dar petiţia se referea şi la dobânzi. Aşa-zisa audiere a fost o simplă for­malitate".

Amintim că Sorin Manţu a făcut o serie de afirmaţii grave în cadrul sesizărilor sale publice, susţinând, printre altele, că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cel mai probabil Banca Naţională a României (BNR) au protejat interesul Bancpost şi OTP Bank în detrimentul intereselor consumatorilor, în cazul creditelor cesionate în Olanda.

Comisarul Manţu, care a încheiat procesele verbale de sancţionare a Bancpost şi OTP Bank pentru cesionarea ilegală a creditelor în afara ţării, a trimis avertizările atât Guvernului, cât şi Parlamentului.

Domnia sa reclamă incompetenţa sau neglijenţa în serviciu, precum şi încălcarea altor dispoziţii legale care impun respectarea principiului bunei administrări şi cel al ocrotirii interesului public.

Printre altele, Sorin Manţu subliniază: "Deşi aspectele sunt cunoscute de o perioadă de timp de cel puţin doi ani de zile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu a întreprins demersurile necesare, conform atribuţiilor prevăzute de lege, pentru ocrotirea interesului public prin cercetarea legalităţii cesiunii de credite performante în valoare de peste 675 milioane de euro realizată de Bancpost către EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II BV) din Olanda şi dispunerea măsurilor de limitare a consecinţelor prestării serviciilor financiare care nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale.

Prin calcularea şi reţinerea, cu încălcarea prevederilor legale, de către o persoană juridică neautorizată din afara ţării, de sume de bani reprezentând dobânzi, comisioane de administrare şi dobânzi penalizatoare, a fost creat un prejudiciu consumatorilor estimat la cel puţin 300 milioane de euro. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în calitate de Autoritate a Statului ce are ca atribuţie principală controlul respectării dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor şi apărarea drepturilor legitime ale acestora în cazul prestării de servicii financiare, şi foarte probabil şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate a Statului competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, au protejat interesul operatorului economic Bancpost S.A. în detrimentul intereselor consumatorilor din România, cu încălcarea principiului legalităţii şi principiului supremaţiei interesului public".

Totodată, comisarul CJPC menţionează: "Deşi aspectele sunt cunoscute de o perioadă de timp de cel puţin doi ani de zile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu a întreprins demersurile necesare, conform atribuţiilor prevăzute de lege, pentru ocrotirea interesului public prin cercetarea legalităţii cesiunilor de credite performante în valoare de 580 milioane CHF şi 17 milioane de euro, realizate de OTP Bank România SA către OTP Bank Nyrt (OTP Bank Plc., denumirea în engleză) din Ungaria şi ulterior către OTP Financing Solutions BV din Olanda sau direct de OTP Bank România S.A către OTP Financing Solutions B.V. din Olanda, şi pentru dispunerea măsurilor de limitare a consecinţelor prestării serviciilor financiare care nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale.

Prin calcularea şi reţinerea, cu încălcarea prevederilor legale, de către persoane juridice neautorizate din afara ţării, de sume de bani reprezentând dobânzi, comisioane de administrare şi dobânzi penalizatoare, a fost creat un prejudiciu consumatorilor estimat la 243 milioane CHF şi 20 milioane de euro.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în calitate de Autoritate a Statului ce are ca atribuţie principală controlul respectării dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor şi apărarea drepturilor legitime ale acestora în cazul prestării de servicii financiare, şi foarte probabil şi Banca Naţională a României, în calitate de autoritate a Statului competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, au protejat interesul operatorului economic OTP Bank în detrimentul intereselor consumatorilor din România, cu încălcarea principiului legalităţii şi principiului supremaţiei interesului public".

Deşi avea la dispoziţie toate pârghiile legale necesare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin funcţiile de conducere, nu a întreprins demersurile necesare, conform atribuţiilor prevăzute de lege, pentru ocrotirea interesului public prin verificarea respectării legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor în cadrul contractelor de credit încheiate de consumatori în perioada 2005-2008 şi pentru dispunerea măsurilor de limitare a consecinţelor prestării serviciilor financiare care nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale, mai arată domnul Manţu.

Domnia sa reclamă: "În perioada menţionată, redactarea clauzelor contractuale privind dobânda s-a realizat cu nerespectarea cerinţelor legale privind protecţia consumatorilor de a informa complet, clar, precis, fără echivoc şi exact care sunt cazurile şi factorii ce determină modificarea dobânzii. În cadrul activităţii de cercetare a petiţiilor, instituţiile de credit nu au prezentat niciodată niciun document care să constituie dovada modificării obiective a dobânzii creditului, elementul esenţial al unui contract de credit. Dobânzile au fost majorate, iar în contextul în care evoluţia pieţei financiare a cunoscut o scădere, nivelul aces­tora a rămas constant astfel încât dobânzile au fost variabile dar întotdea­una doar în sens crescător.

Niciun consumator mediu nu şi-ar fi exprimat acordul de voinţă dacă ar fi ştiut faptul că instituţiile de credit înţeleg să aplice prevederile contractuale doar în sensul majorării dobânzii şi niciodată în sens descrescător.

Autoritatea, prin funcţiile de conducere, nu a întreprins măsurile necesare, conform atribuţiilor prevăzute de lege, pentru sancţionarea instituţiilor de credit pentru încălcarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, a emis acte administrative prin care cercetarea reclamaţiilor privind serviciile financiare, a fost impusă a se realiza într-un mod prestabilit, prin care nu s-a venit în sprjinul consumatorilor ci în sprijinul instituţiilor de credit, şi în acelaşi timp a fost descurajată orice încercare de îndreptare, conform sursei citate.

Un alt aspect privind protecţia consumatorilor care a fost abordat de către conducerea Autorităţii contrar atribuţiilor prevăzute de lege este modalitatea în care s-au cercetat contractele de credite acordate în moneda CHF.

Sorin Manţu aminteşte că, în anul 2015, a fost iniţiat de ANPC un control tematic, anunţat şi în mass media, al cărui rezultat nu a fost făcut public şi nici nu a fost menţionat în raportul de activitate pe anul 2015. Întrucât controlul tematic nu a fost finalizat, nu s-a mai cercetat modalitatea de acordare a creditelor în moneda CHF şi faptul că băncile au utilizat instrumente financiare derivate, de genul contractului swap pe rata dobânzii şi pe deviza/moneda CHF, pentru a-şi acoperi expunerea la riscul de schimb valutar.

Prin intermediul acestor instrumente financiare derivate băncile au obţinut finanţare în moneda CHF fie la cursul istoric de la data încheierii contractului, fie la un curs apropiat acestui curs, dar consumatorii au fost obligaţi să suporte expunerea la riscul de schimb valutar fără a beneficia de nicio informare şi de niciun instrument de protecţie.

Modalitatea neunitară de cercetare a reclamaţiilor privind instituţiile financiare, interpretarea neunitară a legislaţiei, neimplementarea unei proceduri privind punerea în executare a dispoziţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti favorabile Autorităţii, tolerarea perceperii dobânzilor penalizatoare calculate la valoarea întregului sold al datoriei, menţinerea unei reglementări în procedură prin care au fost clasate în mod nelegal petiţiile care fac obiectul acţiunilor judecătoreşti, reprezintă argumente suplimentare privind modul în care conducerea Autorităţii a protejat interesele instituţiilor de credit.

În acest context, printre altele, comisarul Manţu reclamă incompetenţa sau neglijenţa în serviciu a conducerii ANPC, precum şi încălcarea altor dis­poziţii legale care impun respectarea principiului bunei administrări şi cel al ocrotirii interesului public.

Amintim că Bancpost, cumpărată de Banca Transilvania, a câştigat pe fond procesul cu ANPC, după ce a contestat măsurile luate de Autoritate în legătură cu împrumuturile cesionate de către bancă în Olanda.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb