SURSE CITATE DE REUTERS: Producătorul de scutere electrice Whoosh pregăteşte prima listare de la Bursa din Moscova, din 2022

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 septembrie 2022

Producătorul de scutere electrice Whoosh pregăteşte prima listare de la Bursa din Moscova, din 2022

Compania de scutere electrice Whoosh intenţionează să strângă aproximativ 170 de milioane de dolari prin listarea acţiunilor sale la Bursa din Moscova, în acest an, în cadrul primei oferte publice iniţiale (IPO) ruseşti de după izbucnirea conflictului din Ucraina, spun surse apropiate tranzacţiei, citate de Reuters.

Cel puţin zece companii - din sectorul mărfurilor, cel financiar sau de retail - aveau în plan să se listeze în 2022, după cum declarau consultanţii şi bancherii la sfârşitul anului trecut, dar războiul dintre Rusia şi Ucraina a anulat sau amânat aceste planuri.

Whoosh speră să strângă circa 10 miliarde de ruble (167 de milioane de dolari), au spus sursele, ceea ce va da o evaluare de aproximativ 40 de miliarde de ruble companiei. Whoosh a informat că ia în considerare diverse opţiuni, dar nu a comentat mai mult în acest sens. Un purtător de cuvânt al companiei a precizat: "Ca orice companie de succes, Whoosh are în vedere diverse opţiuni strategice de dezvoltare, inclusiv oportunităţi pe pieţele de capital. Totuşi, este prematur să vorbim despre vreun plan concret".

Whoosh a angajat SberCIB, divizia de investiţii a creditorului major rus Sberbank, pentru tranzacţia de listare, a spus una dintre sursele citate de Reuters.

Sberbank nu a răspuns solicitărilor de declaraţii lansate de agenţia de presă.

Sursele citate sunt de părere că eventuala listare a Whoosh ar trebui să fie susţinută de creşterea companiei, de profitabilitatea acesteia, de faptul că este un brand de consum recunoscut care poate atrage investitori de retail, dar şi dimensiunea relativ mică a ofertei.

Whoosh operează în aproape 40 de locaţii din Rusia, iar scuterele sale electrice sunt văzute în special pe străzile în Moscova. Departamentul de transport al municipalităţii Capitalei ruse a informat recent că două milioane de oameni folosesc în mod activ scutere la Moscova, iar numărul călătoriilor efectuate cu acestea în fiecare an este aşteptat să crească la 20 de milioane în 2022, de la 8,6 milioane anul trecut.

Fondatorii companiei deţin aproximativ trei sferturi din acţiuni, Ultimate Capital are în proprietate 12,9%, iar VIM Investments - 13,7%. Veniturile Whoosh au crescut cu 63% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2021, ajungând la 3,2 miliarde de ruble. Pentru tot anul 2021, veniturile au fost de aproape cinci ori mai mari decât în anul precedent.

Profitul net al companiei a scăzut în prima jumătate a lui 2022, însumând 385 de milioane de ruble.

Cotaţia futures a gazelor cu livrare în luna octombrie era de 180 de euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Preţul a scăzut ulterior până la 171,33 euro, iar la ora 10.18 atingea 184 de euro.

Preţul gazelor naturale în Europa este în declin pe măsură ce ţările îşi intensifică măsurile pentru contracararea crizei energetice la mai puţin de două săptămâni de debutul sezonului de termoficare, potrivit Bloomberg.

Germania, Marea Britanie şi alte state europene intenţionează să cheltuie mai multe miliarde de euro pentru a-şi reduce dependenţa de importurile ruseşti, salvând companiile energetice locale şi plafonând preţurile ca să diminueze povara pentru firme şi gospodării.

Guvernul german a decis vineri să preia controlul asupra unei rafinării deţinute de grupul petrolier rus Rosneft PJSC, acesta fiind primul pas într-un proces de restructurare la finalul căruia Berlinul ar urma să preia o mare parte din sectorul energetic al ţării. Conform unor surse din apropierea discuţiilor, Guvernul german poartă, de asemenea, discuţii cu privire la naţionalizarea celor mai mari importatori din Germania, Uniper SE şi VNG AG, notează Agerpres.

.............................................................................

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 1,7% în prima parte a zilei de ieri, la ICE Futures Europe, atingând 89,84 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în octombrie a coborât cu 1,8%, la 83,57 dolari barilul la ora locală 06.20.

.............................................................................

Cotaţia futures a aurului cu livrare în decembrie a scăzut cu 0,7%, la 1.671,10 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora 06.22, cea spot - cu 0,6%, la 1.665,21 dolari/uncie.

.............................................................................

Preţul grâului cu livrare în luna decembrie a coborât cu 2% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 8,43 dolari/buşel la ora locală 06.25, cotaţia porumbului cu livrare în decembrie - cu 0,5%, la 6,74 dolari/buşel.

Un total de 165 de nave, având la bord 3,7 milioane de tone de produse agricole, au plecat din porturile ucrainene de la Marea Neagră, de la semnarea acordului internaţional intermediat de ONU şi Turcia, a anunţat recent Ministerul ucrainean al Infrastructurii, informează Reuters.

Acordul semnat în data de 22 iulie la Istanbul prevede instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul de cereale blocate în Ucraina.

Ministerul Infrastructurii de a Kiev a adăugat că alte zece nave încărcate cu 169.300 de tone de produse agricole erau programate să plece duminică din porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Exporturile de cereale ale Ucrainei s-au redus dramatic după invazia rusească de la finele lunii februarie, care a blocat porturile ucrainene de la Marea Neagră, ceea ce a dus la creştere a preţurilor globale ale alimentelor şi a generat temeri referitoare la o criză alimentară în Africa şi Orientul Mijlociu.

Înainte de război, Ucraina, un mare cultivator şi exportator mondial de cereale, livra pe pieţele externe până la şase milioane de tone de cereale în fiecare lună, conform Agerpres. După invazia rusească, exporturile de cereale ale Ucrainei au fost reorientate spre transportul rutier şi fluvial cu direcţia Europa de Est, însă cantităţile livrate au fost mult mai mici din cauza unor obstacole logistice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb