Sute de oameni au protestat ieri în centrul Belgradului împotriva invaziei ruse a Ucrainei, au cerut retragerea trupelor Moscovei şi încheierea războiului în 2023, potrivit EFE, informează Agerpres.
Protestul a fost convocat de Societatea Democrată Rusă - organizaţie a cetăţenilor ruşi care locuiesc în Serbia, unde au ajuns în ultima perioadă mii de oponenţi ai regimului preşedintelui rus Vladimir Putin - pentru a marca 10 luni de la începutul agresiunii Moscovei în Ucraina.
Manifestanţii, care s-au strâns într-o piaţă din centrul capitalei sârbe sub sloganul "Pace pentru Ucraina, libertate pentru Rusia", purtau bannere cu inscripţii precum "Putin, jos mâinile de pe Ucraina", "Libertate pentru Ucraina" sau "Opriţi războiul".
Protestatarii au scandat sloganuri precum "Putin la Haga", pentru a fi judecat pentru crime de război, "Libertate" sau "Navalnîi", numele de familie al liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, aflat în prezent în închisoare.
Ei au mărşăluit pe străzile din centrul Belgradului, dar poliţia i-a împiedicat să se apropie de clădirea ambasadei Rusiei.
Organizatorii au transmis într-un comunicat că în cele zece luni de război sute de mii de vieţi omeneşti şi zeci de oraşe au fost distruse, iar milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele.
În Serbia s-au desfăşurat în câteva rânduri demonstraţii de protest împotriva agresiunii ruse împotriva Ucrainei, dar au avut loc şi întâlniri ale organizaţiilor de dreapta, în sprijinul Moscovei.
Serbia, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, a condamnat agresiunea Moscovei, dar până acum nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.
Rusia este un aliat tradiţional al Serbiei şi îi apără interesele în forurile internaţionale, cum este cazul nerecunoaşterii independenţei declarate unilateral de Kosovo, în 2008.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2022, 13:13)
Borfasii criminali rusi sa se retraga din ukraina . Votantii aur ciocul mic . De la un patriot USR-ist . Si o urare pt cei din aur : anul 2023 sa va aduca desfiintare partidului.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2022, 16:40)
"Patriot USR-ist"? Ăsta e oximoron.
Vrei să spui propagandist USR-ist?
USR-iștii sunt neomarxiștii care excludeau prin certificatul verde oamenii din societate, care-i catalogau drept "proști" pe ăia care nu doreau să testeze pe pielea lor un ser experimental catalogat fals drept "sigur și eficient". Tot USR-iștii sunt specimenele care nu mai vorbesc despre "mamă și tată" ci despre "părinte 1 și părinte 2" sau îți recomandă "schimbarea de sex". USR-iștii sunt leprele care au votat alături de PSD, PNL, UDMR închiderea centralelor electrice pe cărbune și explozia prețurilor la gaz/energie. Tot USR-iștii sunt trădătorii care au votat alături de PSD, PNL, UDMR noua lege off-shore care consfințește vânzarea pe gratis a gazului din Marea Neagră!
Tot de la USR provine creatura Clotilde Armand care nu-i în stare să strângă gunoiul în București, într-un oraș în care oamenii n-au căldură și apă caldă, însă cumpără DIN BANII CONTRIBUABILILOR generatoare pentru ucrainieni (fără să consulte prin vot cetățenii). Totul în timp ce-ți vorbește cu o nesimțire și infatuare despre "democrație".
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2022, 19:11)
De la un trădător usr ist nu pariot
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2022, 14:12)
Rusia de 15 ori mai slaba ca NATO militar si de
100 de ori mai slaba economic ca tarile NATO,
ce tot ne apara Zelenski de pericolul rusesc,
e un nonsens
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.12.2022, 15:19)
spasmele lui soros