Swiss Capital şi BT Securities vor intermedia listarea Nuclearelectrica la BVB

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 octombrie 2012

Swiss Capital şi BT Securities vor intermedia listarea Nuclearelectrica la BVB

Consorţiul format din Swiss Capital şi BT Securities a cîştigat licitaţia Nuclearelectrica privind intermedierea lis-tării acţiunilor companiei la Bursa de la Bucureşti (BVB), ne-au declarat surse din piaţa de capital. În cursa pentru intermedierea listării companiei s-a aflat şi consorţiul Intercapital Invest - Wood&Company (Cehia).

Listarea Nuclearelectrica, prevăzută în acordul cu FMI şi avizată de Guvern în ianuarie, presupune vânzarea unui pachet de 10% din acţiunile companiei, în urma majorării capitalului.

Titlurile din ofertă vor fi emise în cadrul unei suplimentări de capital social cu 11,07%, iar statul va renunţa la dreptul de subscriere pentru a permite investitorilor să intre în acţionariat. Fondul Proprietatea are în prezent 9,72% din acţiuni îşi va putea menţine participaţia dacă va subscrie 1,077% din titlurile care vor fi emise.

Nuclearelectrica a primit pe 28 septembrie oferte de la cele două consorţii pentru intermedierea ofertei prin care producătorul de energie se va lista la bursă. Dacă acţiunile ar fi vândute la preţul la care Fondul Proprietatea a evaluat participaţia sa la Nuclearelectrica, valoarea ofertei prin care statul vrea să vândă 10% din titlurile producătorului de energie ar fi de 500 - 510 milioane lei.

Fondul Proprietatea deţine 9,72% din acţiunile Nuclearelectrica, pachet evaluat la aproape 500 milioane lei, potrivit raportului financiar semestrial al FP, citat de Mediafax.

Consorţiul Swiss Capital - BT Securities este ajutat de firma americană de brokeraj Auerbach Grayson&Company, partenerul extern al consorţiului, care poate vinde acţiunile din ofertă pe pieţe externe. Auerbach Grayson&Company este specializată în pieţe emergente şi de frontieră şi tranzacţionează în peste 130 de pieţe la nivel global, reprezentând în principal fonduri de investiţii americane. Firma lucrează cu parteneri exclusivi în pieţele unde are clienţi activi, iar în România colaborează cu Swiss Capital, cel mai mare broker local.

Casa cehă de brokeraj Wood&Company este partener cu BT Securities în oferta de la Trans-gaz, iar Swiss Capital a participat alături de Intercapital Invest la oferta Transelectrica. În prezent, Swiss Capital lucrează la oferta de la Tarom.

Intercapital Invest a făcut parte din consorţiul care a intermediat oferta secundară prin care statul a vândut în martie 15% din acţiunile Transelectrica. Firma este implicată şi în ofertele de vânzare pe care statul le va derula la Romgaz şi Hidroelectrica.

Iniţial, selectarea intermediarului trebuia realizată în luna mai, însă procesul a fost suspendat atunci din cauza reticenţei brokerilor. Procedurile au fost reluate la mijlocul lunii iulie, când a fost stabilit termenul de depunere pentru 10 septembrie, iar apoi a fost amânat pentru data de 28 septembrie.

În aceste condiţii, listarea ar avea loc în primul trimestru al anului viitor, potrivit celor mai recente estimări, fiind astfel ratat cu trei luni termenul stabilit iniţial.

Potrivit unor surse din piaţa de capital, foarte puţini intermediari au fost interesaţi să participe la selecţie, întrucât nu erau de acord cu unele prevederi din caietul de sarcini. Totodată, vânzarea de acţiuni la Nuclearelectrica este îngreunată şi de reticenţa investitorilor instituţionali privind companiile din sectorul energiei nucleare.

Nuclearelectrica are un capital social de 2,536 miliarde lei, iar valoarea nominală a unei acţiuni este de 10 lei. Statul deţine prin Ministerul Economiei 90,27% din acţiuni. Compania produce, prin cele două reactoare de la Cernavodă, aproximativ 18% din energia electrică la nivel naţional. Nuclearelectrica a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,588 miliarde lei (374,8 milioane euro), în creştere cu 4,9%, şi un profit net de 95 milioane lei (22,4 milioane euro), de aproape şase ori peste câştigul din 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb