Actualizare 15:12 Cristian Dumitru Popa, Tailor Vasile Căcărează, Ciprian Dragoş Negoiţă, Sorin Ionuţ Ivancea şi Ioan Cădariu
Procurorii DNA Timişoara au demarat acţiunea penală şi i-au reţinut pentru 24 de ore pe Cristian Dumitru Popa, Tailor Vasile Căcărează, Ciprian Dragoş Negoiţă, Sorin Ionuţ Ivancea şi Ioan Cădariu pentru constituire de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală sau complicitate la evaziune, potrivit unui comunicat de presă al DNA remis redacţiei.
Cei cinci, administratori de societăţi comerciale, ar fi produs un prejudiciu de peste 11 milioane lei prin evaziune în comerţul cu cereale, se arată în comunicatul DNA.
Numele lui Tailor Vasile Căcărează apare şi în dosarul în care a Tribunalul Bucureşti a decis, pe 13 ianuarie, plasarea în arest la domiciliu a vicepreşedintelui Caraş-Severin, Ion Bejerita, şi a trei oameni de afaceri, în dosarul în care sunt suspectaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu prejudiciu de peste 10 milioane de euro.
De asemenea, Adevărul scria în noiembrie 2014 că procurorii Curţii de Apel Timişoara au trimis trimiterea în judecată a două persoane acuzate de evaziune fiscală, cei deferiţi justiţiei fiind Tailor Vasile Căcărează şi Dumitru Căcărează.
Potrivit procurorilor: "Începând cu anul 2007, inculpatul Popa Dumitru Cristian, administratorul de fapt şi de drept al mai multor societăţi comerciale, a constituit un grup infracţional organizat având drept scop comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, urmărind în principal eludarea plăţii, către bugetul de stat, a TVA aferentă operaţiunilor comerciale de cumpărare-vânzare de cereale şi plante tehnice.
În concret, s-a reţinut că societăţile comerciale controlate de inculpatul Popa Dumitru Cristian au achiziţionat cereale şi plante tehnice de la persoane fizice şi juridice, fără documente legale de provenienţă (cu consecinţă directă a eludării TVA aferente), această marfă fiind vândută mai departe către beneficiarii finali (de regulă, societăţi cunoscute, mari comercianţi de cereale), cu consecinţă directă a colectării TVA aferente.
Urmărind anularea TVA de plata datorată bugetului de stat (TVA colectată minus TVA dedusă), inculpatul Popa Dumitru Cristian a introdus pe circuitul mărfurilor (între vânzătorul real al mărfurilor şi beneficiarul final) mai multe societăţi comerciale de tip fantomă.
Singurul rol al acestora a fost de a furniza documente fiscale fictive , cu consecinţă colectării TVA de către aceste societăţi de tip fantomă şi, ulterior, a deducerii acestei taxe de către firmele controlate de inculpatul Popa Dumitru Cristian (inclusiv de către beneficiarii finali ai mărfurilor), care nu a mai fost virată bugetului de stat.
Ulterior, aceste societăţi comerciale de tip fantomă, controlate şi coordonate de ceilalţi inculpaţi care au aderat, respectiv au sprijinit grupul infracţional iniţial constituit de inculpatul Popa Dumitru Cristian au fost radiate sau înstrăinate unor cetăţeni străini.
Prin această conduită infracţională, inculpaţii au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 11.148.220,84 lei (respectiv echivalentul sumei de aproximativ 2.500.000 euro). În cauza, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
În cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Antifraudă şi din partea Grupării Mobilă de Jandarmi Timişoara.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penală, urmând că la dată de 19 februarie 2016, să fie prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile", se arată în comunicatul DNA.
(I.D.)
---
Cinci administratori de firmă, între care şi Cristian Dumitru Popa, au fost reţinuţi pe 24 de ore pentru o evaziune de 2,5 milioane de euro, transmite Mediafax.
Potrivit unui comunicatr transmis, vineri, de DNA, procurorii Serviciului Teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe 24 de ore a lui Cristian Dumitru Popa, administrator al mai multor societăţi comerciale, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală în formă continuată, precum şi a administratorilor de societăţi comerciale, la data faptelor, Dragoş Negoiţă, Ionuţ Ivancea, Iona Cădariu şi Vasile Căcărează, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
Potrivit DNA, începând cu anul 2007, Popa, administratorul mai multor societăţi comerciale, a constituit un grup infracţional organizat având drept scop comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, urmărind în principal eludarea plăţii, către bugetul de stat, a TVA aferentă operaţiunilor comerciale de cumpărare-vânzare de cereale şi plante tehnice.
Concret, societăţile comerciale controlate de Popa au achiziţionat cereale şi plante tehnice de la persoane fizice şi juridice, fără documente legale de provenienţă (cu consecinţa directă a eludării TVA aferente), această marfă fiind vândută mai departe către beneficiarii finali (de regulă, societăţi cunoscute, mari comercianţi de cereale), cu consecinţa directă a colectării TVA aferente, se arată în comunicatul DNA.
Urmărind anularea TVA de plată datorată bugetului de stat (TVA colectată minus TVA dedusă), Popa a introdus pe circuitul mărfurilor (între vânzătorul real al mărfurilor şi beneficiarul final) mai multe societăţi comerciale de tip fantomă. Rolul acestora era de a furniza documente fiscale fictive, cu consecinţa colectării TVA de către aceste societăţi de tip fantomă şi, ulterior, a deducerii acestei taxe de către firmele controlate de Popa, care nu a mai fost virată bugetului de stat, precizează sursa citată.
Ulterior, aceste societăţi comerciale de tip fantomă, controlate şi coordonate de ceilalţi administratori care au aderat, respectiv au sprijinit grupul infracţional iniţial constituit de Popa, au fost radiate sau înstrăinate unor cetăţeni străini, informează DNA.
Astfel, prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 11.148.220,84 lei, echivalentul sumei de aproximativ 2.500.000 euro, se mai arată în comunicat.
În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Procurorii DNA, însoţiţi de jandarmi şi inspectori ANAF au făcut, joi, şase percheziţii în Timişoara şi localităţi din judeţul Timiş într-un dosar de corupţie cu fapte comise în perioada 2009-2013.La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile, dar şi inspectori ANAF, transmite Mediafax.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2016, 18:25)
Cacareaza face cacareze ??? Acuma sa le manince cu muma-sa !