Tănăsescu nu are intenţia să facă un alt proiect legislativ pentru Fondul Proprietatea

F.A.
Ziarul BURSA #Politică #Fondul Proprietatea / 4 mai 2007

Tănăsescu nu are intenţia să facă un alt proiect legislativ pentru Fondul Proprietatea

Fostul ministru de finanţe, deputatul PSD Mihai Tănăsescu, a declarat ieri că nu intenţionează să promoveze un alt proiect legislativ, pe lângă cel al executivului, privind Fondul Proprietatea, deşi dezaprobă varianta guvernului pentru că nu conferă stabilitate financiară. Tănăsescu a afirmat că PSD este pentru despăgubirea foştilor proprietari, dar contes­tă sistemul promovat de către actualul guvern care şi-a asumat răspunderea pentru pachetul de legi privind proprietatea şi justiţia, în vara anului 2005.

Fostul ministru de finanţe a arătat că modalitatea prin care guvernul a considerat că va rezolva problema restituirilor în România a determinat o serie de blocaje legislative care au împiedicat funcţionarea Fondului Proprietatea până în acest moment. Acesta a spus că trebuie găsită o altă modalitate, în afară de listarea la bursă, prin care să se acorde compensaţii financiare, apreciind că "bursa nu este soluţia cea mai bună". Deşi a precizat că "bursa este un element important, Tănăses­cu a spus că aceasta "nu poate să creeze numai valoare adăugată având suişuri şi coborâşuri", în timp ce foştii proprietari au nevoie să li se garanteze stabilitatea financiară, informează NewsIn.

În ceea ce priveşte iniţierea unui proiect legislativ care să propună o altă variantă de despăgubire, fostul ministru de finanţe a declarat ferm că nu are nicio astfel de intenţie şi a insistat asupra necesităţii de a se face calcule şi scenarii referitoare la mecanismele de despăgubire şi la costurile pe datoria publică. Una dintre variantele acceptate de PSD este despăgubirea prin emiterea de tiluri de stat.

Pe de altă parte, Tănăsescu şi-a arătat disponibilitatea unor discuţii pe marginea proiectului de ordonanţă elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, deşi nu a primit, încă, nicio propunere în acest sens de la guvern. Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, declara, în urmă cu o săptămână, că se vor desfăşura consultări cu toa­te grupurile parlamentare pentru a se realiza consensul pe forma finală a ordonanţei de urgenţă privind Fondul Proprietatea.Ministrul a spus că le va da posibilitatea parlamentarilor, indiferent din ce partide fac parte, să contribuie la găsirea unei soluţii pentru Fondul Proprietatea. Referitor la rezervele exprimate de către unii reprezentanţi ai PSD în legătură cu Fondul Proprietatea, Vosganian a apreciat că acestea provin din inexistenţa unei dezbateri pe această temă, până în prezent, prin care să se poată obţină un acord general.

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat ieri că partidul pe care îl conduce este împotriva Ordonanţei de urgenţă privind Fondul Proprietatea, deoarece nu este de acord cu constituirea acestui sistem "speculativ" care îi ajută pe "şmecherii bursei", şi nu pe proprietari.

Conform proiectului de ordonanţă de urgenţă postat pe pagina de internet a Ministerului Economiei şi Finanţelor, Cancelaria Primului Ministru, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, va emite titluri de despăgubire, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, cores­spunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau prin preschimbarea lor contra numerar în limitele legii.

Proiectul de ordonanţă dă posibilitatea ca titlurile de despăgubire să fie vândute, până la data realizării conversiei acestora în acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau preschimbarea lor contra numerar, pe baza oricărui act juridic translativ de proprietate încheiat în formă autentică, sau ca efect al succesiunii.

Procedurile de listare la Bursă a minim 10% din titlurile companiilor încă necotate, din portofoliul de deţineri al Fondului Proprietatea, erau programate să înceapă până la data de 31 martie 2007 şi să se încheie până la 31 august, potrivit proiectului. Vosganian a recunoscut că termenele prevăzute în actualul act normativ sunt deja depăşite şi că acestea trebuie corectate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb